YouVersion
Pictograma căutare

Eclesiastul 10

10
1Muștele care-au nimerit
În untdelemn și au murit,
Desigur că au să-l acrească;
La fel are să dovedească –
Oricâtă-nțelepciune fie –
Numai puțină nebunie.
2E inima-nțeleptului
Pusă, mereu, la dreapta lui,
Dar cel nebun inima-și are,
La stânga. Pe orice cărare,
3Dacă va merge înainte,
Acesta tot lipsit de minte,
Va fi și o să dea de veste
Prin fapte, că nebun el este.
4Când împotrivă-ți se aprinde
Mânia celui ce-și întinde,
Cu stăpânire brațul său
Și peste tine, locul tău
Nu-l părăsii, căci te-ntărește
Sângele rece – te păzește
De mari păcate-n drumul tău.
5Am mai văzut un lucru rău,
Ca o greșeală care vine
De la acel cari cârma ține:
6E multă nebunie care
Stă în dregătorie mare,
În timp ce oamenii bogați,
Să șadă jos, au fost lăsați.
7Văzut-am mulți robi călărind
Dar și pe mulți voievozi când,
Asemeni unor robi erau,
Pentru că ei, pe jos, mergeau.
8Cel care, groapa altuia,
O sapă, va cădea în ea;
Cel cari, un zid, a dărâmat,
De-un șarpe e apoi, mușcat.
9Acel ce sfarmă pietricele,
Va fi rănit, la mâini, de ele.
Primejdii l-au amenințat,
Pe cel cari, lemne, a tăiat.
10Atunci când fierul e tocit,
Dacă rămâne ne-ascuțit
Va trebui să-ți îndoiești
Puterea. Ai să reușești
Să ai izbândă – pot a-ți spune –
Numai de ai înțelepciune.
11Când mușcă șarpele, fiindcă,
De vrăjitor nu a fost încă
Vrăjit, el ce folos mai are
Din iscusința sa cea mare?
12Ale-nțeleptului cuvinte
Plăcute sunt. Cel fără minte,
Cu vorbele sale deșarte,
Te va apropia de moarte.
13Primul cuvânt ce va să-i vie,
Din gură, fi-va nebunie,
Iar vorba și-o va încheia,
C-o nebunie și mai rea.
14Torent de vorbe, va vărsa
Omul nebun, din gura sa,
Măcar că nimenea nu știe
Ceea ce-n urmă va să fie.
Dar cine, ca să spună, poate?
15Acel cari, drumul spre cetate,
Nu îl cunoaște, obosește
Văzând ce mult prostul trudește.
16Nefericită-i țara care,
Pe un copil în frunte-l are
Drept împărat sau voievod,
Căci el, la fel ca un nărod,
În zori de zi când se trezește,
Nepăsător benchetuiește.
17Ferice e de țara care,
Un împărat, dintr-un neam mare,
Își are-n frunte, iar acei
Care sunt voievozi ai ei,
Oameni serioși sunt, cumpătați
Și la beție nededați,
Mâncând la vremea când le cere
Trupul, pentru-a avea putere.
18Când mâinile se dovedesc
Că-s leneșe, se îndoiesc
Grinzile, iar în urmă plouă,
Pentru că brațele-amândouă
S-au lenevit și au lăsat
Casa de s-a dărăpănat.
19Pentru petrecere-i făcut
Ospățul. Vinul, am văzut
Că, viața o înveselește
Și că argintul dăruiește
Toate acestea împreună,
Celui care argint adună.
20Nu-l blestema pe împărat,
Nici chiar în gând; nici pe bogat,
În camera-n care te culci,
Nu-l blestema, că poate-atunci,
Îți va lua vorba rostită,
O pasăre, din cer venită,
Și astfel solu-naripat
Va da pe față-al tău păcat.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te