YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronomul 9

9
Aducerea aminte de răzvrătirile lui Israel
1„Israele, ascultă-acum:
Astăzi, pornești din nou la drum.
Peste Iordan, ai să pășești
Și-acolo ai să stăpânești
Peste popoare mult mai mari
Decât ești tu și mult mai tari,
Având cetățile zidite
Până la cer și întărite.
2Acum, stăpân, tu ai să fii,
Peste ai lui Anac copii.
Ei sunt un neam deosebit,
Foarte înalți, și-ai auzit
Ce spune lumea despre ei:
„Sunt foarte mari oameni-acei.
Ei sunt ai lui Anac popor.
Cine se-mpotrivește lor?!”
3Să știi că Dumnezeu va sta,
El Însuși, înaintea ta.
Va fi un foc mistuitor
Care, pe-al lui Anac popor,
În fața ta, o să-l smerească
Și are să îl izgonească,
Iar tu-l vei pierde, negreșit,
Așa cum Domnul a vorbit.
4Când Domnul o să-i izgonească
Din față-ți și-o să-i nimicească,
Să nu cumva să te trezești –
În inima ta – să vorbești,
Gândind că „Domnul o să-mi dea,
Doar pentru bunătatea mea,
Țara aceasta-n stăpânire”,
Căci iată, eu îți dau de știre
Că, pentru a lor răutate,
Popoarele sunt alungate.
5Nu pentru bunătatea-ți mare –
Sau curăția ce o are
Inima ta – ai să primești
Țara, ca să o stăpânești.
Pentru prea mare răutate,
Popoarele sunt alungate,
Din fața ta, căci Domnul vrea,
În stăpânire să îți dea
Țara, ținându-Și legământul
Și totodată, jurământul
Cu care El l-a întărit,
Cu-ai tăi părinți, când a vorbit.
Iată că Domnul Dumnezeu
Își ține-al Său cuvânt, mereu.
Avram, Isac și – negreșit –
Iacov sunt cei care-au primit
Cuvântul legământului
Și jurământul Domnului.
6Nu pentru bunătatea ta,
Tu, țara, o vei căpăta,
Căci tu ești încăpățânat.
7Să nu uiți cum ai ațâțat,
Mereu, a Domnului mânie,
Atunci când fost-ai în pustie.
De când Egiptu-ai părăsit
Și pân’ acum, tot răzvrătit
Ai fost, în contra Domnului.
8La muntele Horebului,
Pe Dumnezeu, L-ai ațâțat,
Până când El S-a mâniat
Până-ntr-atât, ca să voiască
În urmă, să te nimicească.
9Pe munte-apoi, eu am urcat
Și-acolo, Dumnezeu mi-a dat
Acele două table mari,
Din piatră – tablele pe cari,
Așa după cum a promis,
El, legământul, Și l-a scris –
Pe care l-a-ncheiat cu voi –
Iar eu vi l-am adus apoi.
Eu, patruzeci de zile-am stat,
Pe munte, sus. Nu am mâncat
Nimic, în timpul petrecut
Acolo, și nici n-am băut.
10Mi-a dat tablele – cele două –
Atunci, ca să vi le dau vouă.
Degetul Domnului a scris,
Pe table, ceea ce v-a zis
El, de pe vârful muntelui –
Vorbind din para focului –
În ziua când v-ați adunat
Și-n jurul muntelui, ați stat.
11Zile și nopți, am petrecut
Pe munte, sus, cum ați văzut.
La patruzeci de zile-apoi,
Mi-a adus Domnul – pentru voi –
Tablele cari din piatră sânt,
Pe care, al Său legământ
Fusese, chiar atunci, înscris.
12În urmă, Dumnezeu mi-a zis:
„De-aici, în grabă, scoală-te
Și-ndat’ apoi, pogoară-te,
Căci iată că poporul tău
A săvârșit un lucru rău.
Neamul pe care l-ai luat
Tu, din Egipt, este stricat.
Oamenii săi s-au abătut
De la ceea ce le-am cerut.
Au părăsit calea pe care
Le-am arătat-o. Drept urmare,
Un chip cioplit, ei și-au turnat.”
13Apoi, El a continuat:
„Eu văd, acuma, foarte bine,
Ce fel de oameni sunt cu tine.
Acest popor s-a arătat –
Mereu – a fi-ncăpățânat.
14Mă lasă dar acum, să merg
Să-i nimicesc și să le șterg
Și numele ce l-au avut,
Sub ceruri, pentru ce-au făcut.
Apoi, gândesc că este bine,
Un mare neam, să fac, din tine –
Mai mare decât neamul lor,
Decât este acest popor.”
15În grabă, m-am întors apoi,
Din muntele-nfocat, la voi,
Ținând în mâini tablele-acele,
Cu legământu-nscris pe ele.
16Din depărtare, am zărit
Precum că ați păcătuit,
Când aur mult ați adunat
Și-un chip cioplit, voi v-ați turnat.
Atunci, din aurul acel,
V-ați întocmit voi, un vițel
Și-ați părăsit astfel, de-ndată,
Calea, de Domnul, arătată.
17Când v-am văzut, am aruncat
Tablele. Ele s-au sfărmat,
Sub ochii voștri, precum știți.
18M-am aruncat – vă amintiți –
Apoi, cu fața la pământ,
‘Naintea Domnului Cel Sfânt
Și patruzeci de zile-am stat –
Și nopți la fel – și n-am mâncat
Nimic și nici nu am băut,
Din pricină la ce-ați făcut –
Din pricina păcatelor
Făcute de al vost’ popor,
Prin care voi, neîncetat,
Pe Dumnezeu L-ați mâniat.
19Atunci, eu fost-am îngrozit,
Căci Domnului, voi I-ați stârnit
Mânia și ați fost găsiți
Buni de a fi doar nimiciți.
Dar Dumnezeu m-a ascultat
Și-n felu-acesta, ați scăpat.
20Și pe Aron, Domnul avea
Mânie-atunci, încât voia
Să-l nimicească, negreșit,
Pentru că a păcătuit.
Eu m-am rugat și pentru el
Și a scăpat, în acest fel.
21Vițelul ce l-ați făurit,
Eu l-am luat și l-am zdrobit,
După ce-ntâi l-am ars în foc.
Praf, am făcut, din el, pe loc,
Și în pârâul ce-a ieșit
Din munte-apoi, l-am azvârlit.
22Când la Tabera v-ați aflat,
Pe Domnul, iar L-ați ațâțat.
La fel, la Masa ați făcut;
De-asemenea, când ați trecut
Pe la Chibrot-Hatava dar,
L-ați ațâțat pe Domnul, iar.
23Atunci când Domnul v-a trimis,
Din Cades-Barnea și a zis
„Suiți-vă ca să luați
Țara pe care-o căpătați
În stăpânire”, negreșit
De-ndată, voi v-ați răzvrătit
Contra poruncii Domnului.
N-ați ascultat de glasul Lui
Și-ați dovedit, în acest fel,
Că nu aveți credință-n El.
24De când vă știu, necontenit,
În contra Lui, v-ați răzvrătit.
25Mereu, cu fața la pământ,
‘Naintea Domnului Cel Sfânt,
Eu patruzeci de zile-am stat –
Și nopți la fel – și m-am rugat,
Pentru că Domnul a voit
Să vă distrugă, negreșit.
26În mare grabă, mers-am eu
Și L-am rugat pe Dumnezeu:
„Stăpâne Doamne, să-Ți oprești
Mânia. Să nu nimicești
Poporul Tău, pentru-a lui fire,
Căci el Îți este moștenire.
Pe el, Tu l-ai răscumpărat,
Prin brațul Tău neînfricat.
Din al Egiptului ținut,
L-ai scos și, liber, l-ai făcut.
27De-Avram, Isac și Iacov dar,
Adu-Ți aminte Doamne, iar.
Nu căuta la ăst popor,
La îndărătnicia lor,
La răutatea omului,
Precum și la păcatul lui,
28Ca să nu zică acea țară,
Din care Tu ne-ai scos afară,
Că „Dumnezeu nu a putut
Să-i ducă, în acel ținut,
În cari curge lapte și miere.
Domnul nu a avut putere
Să le dea țara-n stăpânire.
Ba după cum avem de știre,
Chiar i-a urât și-ntr-un târziu,
I-a și ucis El, în pustiu.”
29Totuși, așa cum e de rău,
Acesta e poporul Tău,
E moștenirea Ta, pe care,
Numai prin brațul Tău cel tare,
Tu, din Egipt, ai adunat-o
Și-n stăpânire, ai luat-o.”

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te