Deuteronomul 2
2
Intrarea în pustie
1„Spre marea Roșie apoi,
Ne-am îndreptat – în urmă – noi,
Ținându-ne de drumul care
Taie pustiu-acela mare –
Așa cum Domnu-a poruncit –
Și multă vreme-am ocolit
Seirul – muntele aflat
Chiar în pustie așezat.
2Domnul, atuncea, mi-a vorbit:
3„Ajunge cât ați ocolit
Muntele-acesta. Înapoi –
Spre miazăzi – să mergeți voi.
4Poporului lui Israel,
Să îi vorbești, în acest fel:
„Veți trece pe la ai voști’ frați,
Care-n Seir sunt așezați –
Copiii lui Esau, ei sânt.
Când treceți prin al lor pământ,
Să vă păziți bine apoi,
Chiar dacă ei se tem de voi.
5Cu ei, să nu vă-ncăierați,
Pentru că n-o să căpătați
Nici o bucată de pământ,
Căci, în Seir, stăpâni, ei sânt.
Eu, lui Esau, i-am dăruit,
Muntele-acesta, negreșit.
6De la ei, hrană, când luați,
Cu preț de-argint, s-o cumpărați.
Chiar și la apa de băut,
Dați – în argint – prețul cerut,
7Pentru că Domnul Dumnezeu
Te-a binecuvântat, mereu,
În lucrul tău – precum se știe –
Și-asemeni în călătorie,
Când prin pustiu ai pribegit,
Încât nimic nu ți-a lipsit.”
8Astfel, pe lângă-ai noștri frați,
Cari în Seir sunt așezați,
Noi, pe departe, am trecut
Și tot departe ne-am ținut
De drumul cari – precum se știe –
Îți poartă pașii, spre câmpie.
La depărtare de Elat
Și Ețion-Gheber, am stat.
Spre al Moabului pustiu,
Noi ne-am întors, într-un târziu.”
Pribegirea în pustie
9„Domnul mi-a zis, astfel, apoi:
„Să nu faci, cu Moab, război,
Căci tu, nimic n-ai să primești,
În țara lui, să stăpânești.
Căci Eu am dat aurul tot,
În mâna fiilor lui Lot.
10(Mai înainte-aici erau
Alți oameni care locuiau
În număr mare; ca statură,
Înalți au fost, cam de-o măsură
Cu cei ce fost-au Anachimii;
Oameni-acei erau Emimii
11Și au trecut drept Refaimiți,
Cum și-Anachimi-au fost numiți;
Doar Moabiții îi numeau
Emimi, când despre ei, vorbeau.
12Seirul fost-a locuit
Atuncea, de neamul Horit.
Ai lui Esau copii veniră
Și de pe munte-i izgoniră
Și au șezut în locul lor,
Cum și-al lui Israel popor
Făcu atunci când a intrat
În țara care i s-a dat,
De către Domnu-n stăpânire,
Ca să îi fie moștenire.)
13Apa Zeredului, acum,
S-o treceți și porniți la drum!”
Peste Zered, noi am trecut;
14Drumul pe care l-am făcut,
Din Cades-Barnea, prin pustiu,
Pân-am ajuns, într-un târziu,
La apa râului Zered –
Așa precum cu toții cred –
E lung. În ani, el a avut,
Treizeci și opt, și a ținut
Până bărbații de război,
Pe rând, căzură, dintre voi,
Așa cum Domnul a jurat
Atuncea când a cuvântat.
15În contra lor, a fost, mereu,
Întins, brațul lui Dumnezeu,
Până aceștia au pierit.
16Când toți oștenii au murit,
17Mi-a vorbit glasul Domnului:
18„Să intri-n al Moabului
Ținut, chiar azi. Veți merge voi,
Pân’ la cetatea Ar apoi,
19Unde va trebui să fii
Lângă ai lui Amon copii.
Cu ei, să nu te războiești
Pentru că nu ai să primești –
Acolo – nici o moștenire
Căci Eu am dat în stăpânire
Țara – cu-al ei avut cu tot –
În mâna fiilor lui Lot.
20Această țară – precum știm –
Trece drept a lui Refaim,
Căci înainte-a locuit,
În ea, poporul Refaimit –
Sau neamul Zamzumimilor,
În graiul Amoniților.
21Ei erau mulți, iar ca statură,
Înalți au fost – cam de-o măsură
Cu neamul Anachimilor.
Din fața Amoniților,
Domnul, pe toți, i-a nimicit,
Iar ei – în urmă – au venit
Și au șezut în locul lor,
Unde-i și azi acel popor.
22(Pentru copiii lui Esau –
Cari în Seir acuma stau –
Domnu-a lucrat, în acest fel.
Zdrobiți Horiți-au fost, de El,
Și-atunci al lui Esau popor,
S-a așezat în locul lor,
Unde și astăzi îi găsim.
23Aviții – cei pe care-i știm
Că-n satele ce se aflau
Până la Gaza, locuiau –
Ajuns-au a fi nimiciți
În urmă dar, de Caftoriți –
Care sunt fiii lui Caftor –
Și-au stat, apoi, în locul lor.)
24Sculați! Treceți râul Arnon!
Vi-l dau în mână pe Sihon –
Pe Amoritu-nscăunat,
Peste Hesbon, ca împărat –
Precum și țara lui. Porniți
La luptă și vă războiți
Cu el și cu al său popor,
Să cuceriți ținutul lor!
25De azi – de-acuma înainte –
Eu seamăn groază – ia aminte –
Între popoarele pe care,
Acest pământ, sub cer, le are.
Această groază se va-ntinde
Și-o frică mare-i va cuprinde;
De teama ta, vor auzi
Și-o frică mare-i va-ngrozi.”
Cucerirea țării lui Sihon, împăratul Hesbonului
26„Din Chedemot, deci din pustie,
Soli am trimis – precum se știe –
Ca să se ducă la Sihon,
Cari împărat e, la Hesbon
Și gând de pace, i-am trimis.
Solii, în acest fel, i-au zis:
27„Îngăduie-mi măria-ta,
Să pot să trec prin țara ta.
Am să mă duc, fără-ncetare,
Ținând mereu, doar drumul mare.
Nu mă abat spre dreapta lui,
Și nici spre stânga drumului.
28Cu preț de-argint am să-ți plătesc
Hrana pe care-o folosesc.
Îți voi plăti, de-asemenea,
Și apa pe care-o voi bea.
N-am să-ți pricinuiesc vreun rău,
Ci trec numai, pe drumul tău –
29La fel precum am mai făcut
Când prin Seir eu am trecut,
Lăsat de-ai lui Esau copii,
Precum și de-ai lui Moab fii
Care, în Ar, hălăduiesc.
Atâta numai, eu doresc:
Îngăduie-mi să trec acum,
Prin țara ta, pe al tău drum,
Până voi trece de Iordan
Și intru – precum am în plan –
În țara pe cari, Dumnezeu
O dă, pentru poporul meu.”
30Dar precum bine știți, Sihon –
Cari împărat era-n Hesbon –
Prin țara lui, nu ne-a lăsat
Să trecem, căci ne-nduplecat
I-a făcut duhul, Dumnezeu,
Și astfel, și-a-mpietrit, mereu,
Inima sa; căci Domnu-a vrut
Ca să îl dea – cum ați văzut –
În mâna noastră. Domnu-a zis
31Atunci și astfel a promis:
„Încep să-i dau poporului,
Și pe Sihon și țara lui.
Pornește dar, și tu să iei,
Țara aceasta, de la ei.
Pune, pe țară, stăpânire,
Căci ea îți este moștenire.”
32Sihon, în față, ne-a ieșit,
Chiar la Iahaț. L-am biruit,
33Căci Domnu-n mână ni l-a dat,
Cu toți cei care l-au urmat –
Cu fiii și poporul lui.
34Cetățile ținutului,
Noi le-am luat și le-am zdrobit.
De-asemenea, am nimicit
Bărbați, femei, precum și prunci;
Deci i-am ucis pe toți, atunci,
Și n-am lăsat unul măcar,
Cu viață, în al lor hotar.
35Doar vitele – după război –
Le-am răpit toate, pentru noi;
Și prada, în cetăți aflată,
De mâna noastră-a fost luată.
36Din Aroerul așezat
Pe malul râului chemat
Arnon, de la cetatea care,
În vale, locul său și-l are
Și pân’ la Galaad apoi,
Nici o cetate – pentru noi –
N-a fost prea tare, căci – mereu –
În mâna noastră, Dumnezeu,
Pe toate-acestea, le-a lăsat.
37Dar voi nu v-ați apropiat
De țara fiilor pe care,
Amon, pe-acest pământ, îi are,
Și nici de malul râului
Cari este al Iabocului;
De-asemeni, n-au fost atacate
Cetăți ce-n munte-s așezate,
Precum și locuri anumite
Cari nu v-au fost îngăduite –
De Dumnezeu – să le loviți
Și nici ca să le cuceriți.”
Selectat acum:
Deuteronomul 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca