Deuteronomul 11
11
Aducerea aminte de minunile făcute de Dumnezeu cu poporul Său
1„Pe al tău Domn și Dumnezeu,
Trebuie să-L iubești, mereu.
Păzește-I legea, ne-ncetat,
Poruncile ce ți le-a dat
Și ține rânduiala Lui
Și-nvățătura Domnului.
2Să recunoști – ce n-au putut
Ai tăi copii, căci n-au văzut –
Pedepsele lui Dumnezeu,
Mărimea mâinii Lui, mereu,
Și brațul Său întins și tare,
3Semnele Lui, faptele care
Le-a săvârșit, neîncetat –
Când, în Egipt, rob te-ai aflat –
În contra Faraonului
Și împotriva țării lui.
4Să recunoști – căci ai văzut –
Ceea ce Domnul le-a făcut
Oștirilor Egiptului,
Ce le-a făcut cailor lui
Și carelor ce le-a avut –
Când, peste toate, a trecut
Apele mării Roșii care
Au înghițit orice suflare –
5Și-ntreaga oaste a pierit
Doar pentru că te-a urmărit.
6Să v-amintiți cu toți, mereu,
De tot ceea ce Dumnezeu,
În fața voastră, a făcut,
Când prin pustie ați trecut.
Voi, de Datan, să v-amintiți
Și de-Abiram – pe care-i știți
Că fii lui Eliab îi sânt,
Din Ruben – care, de pământ
Fură-nghițiți – cum ați văzut –
Cu case, cu tot ce-au avut
Și au pierit în acest fel,
Din mijlocul lui Israel.
7Cu ochii voștri, ați văzut,
Ce lucruri mari, Domnu-a făcut.
8Poruncile ce le primiți
Azi, ne-ncetat să le păziți,
Ca să luați în stăpânire
Țara – a voastră moștenire –
9Și zile multe să primiți,
Trăind în pace, fericiți.
Domnu-a jurat părinților
Acestui neam, să le dea lor
Și-urmașilor ce au să-i nască,
Țara, ca să o stăpânească.
Țara va fi a lor avere,
Căci în ea curg lapte și miere.
10Țara pe care o primiți
Nu e la fel precum o știți
Că este-a Egiptenilor.
Știți bine că, în țara lor,
Atuncea când voi semănați,
Semințele le aruncați
Peste ogor și-apoi, udate,
Doar cu piciorul, erau toate.
Ca-ntr-o grădină, s-a lucrat,
Cari este pentru zarzavat.
11Țara pe care o primiți –
Pe care o s-o stăpâniți –
Este o țară minunată –
Cu munți și văi – cari adăpată
Este, de ploaia cerului.
12Ea e în grija Domnului,
Căci peste ea și-a ațintit
Privirile, necontenit,
De la-nceputul anului
Și până la sfârșitul lui.
13De ascultați necontenit
De ceea ce v-am poruncit,
Dacă o să-L iubiți mereu
Și-o să-L slujiți pe Dumnezeu,
Din toată inima apoi –
Din suflet – Domnul, pentru voi,
14În țara voastră, o să cheme –
Neîncetat – ploaia, la vreme.
Vă va da ploaia timpurie,
Precum și ploaia cea târzie.
Grâu, veți putea a strânge voi
Și must și untdelemn apoi.
15Cu iarbă bună pentru vite,
Vor fi câmpiile-nvelite.
Roade vor fi, îmbelșugate,
Și veți mânca pe săturate.
16Când toate o să le primiți,
Vegheați să nu fiți amăgiți!
Să nu cumva, voi să uitați
De Dumnezeu și să urmați
Alți dumnezeii, ca să-i slujiți
Și lor să vă-nchinați! Să știți
17Că de cumva, așa veți face,
Nu mai aveți parte de pace,
Căci peste voi are să vie –
Atunci – a Domnului mânie.
Cerul va fi închis apoi,
Și nu au să mai cadă ploi.
Roade, din câmp, nu mai primiți
Și-astfel, curând, o să pieriți
Cu toți, din acea țară bună,
În care Domnu-acum v-adună.”
Îndemn la păzirea poruncilor
18„Cuvintele ce le voi spune,
În suflet, vreau ca să le-adune
Azi, fiecare dintre voi.
În inimi, le purtați apoi;
Să le aveți, mereu, ‘nainte,
Ca semn de-aducere aminte,
Pe mâini și-n fața ochilor,
19Și să le dați urmașilor.
Copiilor, să le vorbiți
De ele-atunci când o să fiți
Acasă, ca ei să le știe.
Când mergeți în călătorie,
Când vă culcați, când vă treziți,
De-asemenea, să le vorbiți.
20Vă poruncesc dar, tuturor,
Ca pe ușiorii caselor,
Cuvintele să le-nsemnați.
De-asemenea, să le-ncrustați
Pe porți, să le vedeți mereu,
Să nu uitați de Dumnezeu.
21Atuncea, voi o să primiți
Zile, în țară, să trăiți,
Atât cât cerurile sânt
Întinse peste-acest pământ.
22Iar dacă voi o să păziți
Poruncile și le-mpliniți,
Dacă-L iubiți pe Dumnezeu
Și țineți calea Lui mereu,
Dacă, de El, v-ați alipit,
23Atunci El va fi izgonit
Pe toate neamurile cari
În țară sunt și-s mult mai tari
Decât sunteți, acuma, voi.
24Oriunde veți păși apoi,
Locul acela o să fie
Al vostru dar. De la pustie,
Pân’ la Liban și, socotit
Apoi din Eufrat pornit,
Până la marea de apus,
Va fi hotarul vostru pus.
25Nimeni atunci, nu va putea
Ca împotrivă să vă stea,
Căci Domnul o să răspândească
Frica și au să se-ngrozească
Cu toți, în țara voastră-apoi,
Doar când vor auzi, de voi.”
Binecuvântarea și blestemul
26„Prezentă-i toată adunarea:
Eu – azi – pun binecuvântarea,
În fața voastră. Lângă ea,
Blestemul, voi îl veți avea.
27Atent, asculte fiecare:
Parte de binecuvântare,
Aveți, de ascultați mereu,
Poruncile lui Dumnezeu,
Pe care azi, eu vi le-am dat.
28Dar dacă le veți fi-ncălcat
Și nu păziți ce-a poruncit –
Legile care le-ați primit –
Dacă, de El, vă depărtați,
Alți dumnezei ca să urmați,
De-acest blestem, voiesc să știți
Că, negreșit, veți fi loviți.
29Când veți lua în stăpânire
Țara pe care, moștenire,
Domnul vi-o dă, pe-al ei pământ,
Să știți că două locuri sânt:
Locul dintâi, cu toți îl știm –
E muntele zis Garizim.
Acolo, binecuvântarea,
Să o rostească adunarea.
Al doilea loc, este știut
Și el; Vă este cunoscut
Drept muntele Ebal. În el –
Pe vârful muntelui acel –
Blestemul, trebuie să știți
Ca, doar acolo, să-l rostiți.
30Dincolo de Iordan, sunt ei –
Acolo sunt munții acei,
În spatele drumului care,
Spre-ale Canaanului hotare,
Se-ndreaptă, după cum se știe –
Înspre apus – către câmpie,
Având Ghilgalu-n fața lor,
Alăturați stejarilor
Cari ai lui More sunt. Apoi,
31Peste Iordan veți trece voi,
În stăpânire să luați
Țara pe care-o căpătați –
De la al vostru Dumnezeu –
Ca să ședeți în ea, mereu.
32În țara ‘ceea, voi – atunci –
Aceste legi și-aste porunci,
Ce vi le dau, să le păziți
Și ne-ncetat, să le-mpliniți.”
Selectat acum:
Deuteronomul 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca