Când acei oameni l-au văzut
Pe Daniel ce a făcut,
În mare grabă-au alergat
Să-l înștiințeze pe-mpărat.
Au început să îi vorbească
Despre oprirea-mpărătească
Și-aste cuvinte i le-au zis:
„Dar împărate, nu ai scris
Chiar tu, oprirea ‘ceea care
Împiedica pe fiecare,
Treizeci de zile – numărat –
De a nu mai fi înălțat
Vreo rugă, către cineva,
Sau către-un dumnezeu, cumva?
Oare, porunca ta nu spune
Că omul cari nu se supune
Are să fie pedepsit
Și-n groapa leilor zvârlit?”
Atuncea, împăratu-a zis:
„Lucrul acesta este scris!
Este un lucru-adevărat
Și nu poate a fi schimbat,
Pentru că legea Mezilor
Precum și cea a Perșilor
Nu va putea a fi schimbată,
De către nimeni, niciodată!”
Oameni-acei au cuvântat
Din nou, zicând către-mpărat:
„Pe Daniel, l-am găsit noi –
Pe cel luat prins de război,
Din Iuda – că a încălcat
Poruncile ce tu le-ai dat.
De trei ori, zilnic, Daniel
Intră în casă, unde el
Se roagă-apoi, Celui pe care,
Drept Domn, poporul său Îl are!”
Când împăratu-a auzit
Lucrul acesta, s-a mâhnit
Nespus de mult și se gândea
În ce fel, oare, ar putea
Să-l scape-apoi pe Daniel.
Cu acest gând s-a trudit el,
Pân’ la apusul soarelui.
Însă, toți pârâtorii lui
Astfel au zis: „Află-mpărate
Că hotărârile luate –
Cum cere legea Mezilor,
Precum și cea a Perșilor –
Nu pot, schimbate, ca să fie,
De nimeni, în împărăție!”
Când împăratu-a auzit
Lucrul acest, a poruncit
Să fie Daniel chemat
Și-apoi să fie aruncat
În groapa leilor. Când el
L-a întâlnit pe Daniel,
I-a zis, plin de păreri de rău:
„Acuma, Dumnezeul tău,
La cari slujești fără-ncetare,
Să vină să îți dea scăpare!”
O piatră mare au adus
La gura gropii de au pus,
Iar împăratul a-ntărit-o,
Fiindcă a pecetluit-o
Cu-al său inel și cu acele
Care se dovedeau inele
Ale slujbașilor pe cari,
În țară, îi avea, mai mari,
Nimic să nu se schimbe-astfel,
Referitor la Daniel.
În urmă, marele-mpărat
Se-ntoarse la al său palat.
Nici n-a mâncat, nici n-a băut,
Nici țiitoare n-a cerut
Să i se-aducă. S-a vădit
Că-n acea noapte n-a dormit,
Fiind de gânduri frământat.
De ziuă când s-a luminat,
A alergat nerăbdător,
Până la groapa leilor.
Cu un glas plâns, el l-a strigat
Pe Daniel și-a cuvântat:
„Hei, Daniele! Trăiești, oare,
Tu, cari slujești fără-ncetare
La Dumnezeul cerului?
Putut-a, oare, brațul Lui,
Să-nchidă gura leilor
Scăpându-l pe-al Său slujitor?”
Atunci, din groapă, Daniel
Răspunse-ndată-n acest fel:
„Să trăiești veșnic, împărate,
Cu pace și cu sănătate!
Află că Dumnezeul meu –
Căruia Îi slujesc mereu –
Pe al Său înger l-a trimis
Și leilor gura le-a-nchis.
Iată că ei nu au putut,
Nimic ca să îmi fi făcut,
Căci față de-al meu Dumnezeu,
Nevinovat mă aflu eu.
Nevinovat – cum știi prea bine –
Mă aflu și față de tine,
Căci nici un rău n-am săvârșit
Să merit să fiu pedepsit!”
Pe dată, marele-mpărat,
În suflet, mult s-a bucurat
Și-a poruncit ca Daniel
Să fie scos afară. El,
Cu-atenție, l-a cercetat,
Dar nici o rană n-a aflat
Pe trupul său, căci tot mereu,
S-a încrezut în Dumnezeu.
Grabnic apoi, a poruncit
Să fie prinși cei ce-au venit
Spre a-l pârî pe Daniel
Și-a-l ocărî în chip și fel.
Îndată, toți au fost luați
Și pradă leilor lăsați.
Soațele lor au fost luate
Și-n groapă fost-au aruncate.
Copiii lor au suferit
Aceeași soartă, negreșit.
Al gropii fund, nu l-au atins,
Căci lei-nfometați i-au prins
În gheare și le-au sfărâmat,
Cu colții, oasele, de-ndat’.
După această întâmplare,
Dariu trimise o scrisoare,
Popoarelor nenumărate
Sub stăpânirea lui aflate,
Indiferent de limba lor.
Iată ce scris-a tuturor:
„Către voi cari ai mei sunteți:
Din belșug, pace, să aveți!
Voiesc ca pe întinderea
Ce-o are-mpărăția mea,
Voi să vă temeți, tot mereu,
De Cel ce-i este Dumnezeu
Lui Daniel, căci bine știu
Că El e Dumnezeul viu,
Cari dăinuiește pe vecie.
Nicicând, a Lui Împărăție,
Nu are să se nimicească,
Pentru că n-o să se sfârșească
În veac mărita-I stăpânire
Întinsă peste-ntreaga fire.
El este Cel cari izbăvește!
El este Cel cari mântuiește!
Minuni și semne – cum Îi place –
În cer și pe pământ, El face!
Prin brațul Său, l-a izbăvit
Pe Daniel, când s-a găsit
Închis în groapa leilor.
El l-a scăpat din gheara lor!”
Bine a dus-o Daniel,
Cât la putere a fost cel
Care era, Dariu, numit.
De-asemenea, când a venit
Cir – zis Persanul – și-a urcat
Pe scaunul de împărat,
Grijă a dovedit și el,
S-o ducă bine Daniel.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
