Daniel 1:1-21

Când, trei ani Ioiachim făcea, De când în Iuda-mpărățea, Venit-a Nebucadențar Și a călcat al său hotar. Către Ierusalim plecase Cu oaste, și-l înconjurase, Căci el fusese-acela care, În Babilon, era mai mare. Domnul, în mâna lui, a dat Pe al lui Iuda împărat Și-o parte-a vaselor pe care Casa lui Dumnezeu le are. Cel care-n Iuda a domnit Fusese Ioiachim numit. În urmă, Nebucadențar Se duse în țara Șinear, Cu vasele ce le-a luat Și-acolo el le-a așezat În casa celuia pe care, Drept dumnezeu al său, îl are. Apoi, la sine l-a chemat Pe Așpenaz, cel așezat Mai mare peste slujitori Care sunt fameni dregători, Și-i porunci ca să se ducă – Degrabă – și să îi aducă Câțiva copii din cei pe care Neamul lui Israel îi are, Cari sunt de stirpe-mpărătească Și sunt de viță boierească. Tineri-acei au trebuit, Frumoși să fie – negreșit – Fără cusur și învățați, Cu-nțelepciune înzestrați În orice ramură pe care Știința-acelei vremi o are; De-asemenea, s-a mai cerut, Pricepere să fi avut Și-o minte ageră, cu care Să se vădească-a fi în stare De a sluji la-mpărăție Și lângă împărat să fie. De la ăști tineri, se cerea Ca să învețe scrierea, Precum și limba cea pe care Neamul Haldeilor o are. Chiar împăratul – negreșit – Acestora le-a dăruit – Zilnic – o parte din bucate, Care la masa lui sunt date, Și vin din vinul ce îl bea, Căci împăratul își dorea, Timp de trei ani ca să îi crească Și-apoi tinerii să-l slujească. Printre cei care-au fost luați Atunci, din Iuda, sunt aflați Hanania și Daniel, Azaria și Mișael. Mai marele din slujitori Care sunt fameni dregători, Ale lor nume le-a schimbat Și alte nume-apoi le-a dat, Cum se ceruse. Așadar, El îl numise Beltșațar Pe cel chemat drept Daniel, Meșac i-a zis lui Mișael, Șadrac era Hanania Și-apoi, pentru Azaria Drept Abed-Nego, a găsit Că este nume potrivit. Dar cel care a fost chemat Drept Daniel, a cugetat Că nu voiește-a se spurca Și nu e bine a mânca El, din alesele bucate Cari de-mpărat îi erau date. El n-a voit, de-asemenea, Din vinu-mpărătesc să bea. De-aceea, pe acela care Fusese pus drept cel mai mare Peste cei cari sunt slujitori Cu rang de fameni-dregători, El l-a rugat să îl scutească Și astfel să nu îl silească În nici un fel, de a mânca, Făcându-l de a se spurca. Lucrul acesta I-a plăcut Lui Dumnezeu și a făcut Ca Daniel să dobândească Bunăvoință și să crească Apoi, în ochii celui care E peste fameni pus mai mare. Cel ce era cârmuitor, Al tuturor famenilor, Privit-a către Daniel Și-a cuvântat în acest fel: „Să afli dar, că mă tem eu, Doar de cel care-i domn al meu Și care-a hotărât apoi, Ce veți mânca și veți bea voi. Mă tem să nu vadă, cumva, Pe fețele voastre, ceva. Nu vreau ca fețe triste-apoi, Să vadă el că aveți voi Și-n acest fel să vă vădiți Că sunteți mai deosebiți De tinerii din casa noastră, Tineri cari sunt de vârsta voastră. Căci dacă întâmpla-se-va Că el va observa ceva, Încredințați voiesc să fiți Că viața mi-o primejduiți În fața împăratului.” Atunci, îngrijitorului – Cari răspundea de Daniel, De-asemenea de Mișael, Precum și de Hanania Și-apoi și de Azaria – Fiind mai mare al lor pus, În ăst fel Daniel i-a spus: „Doar zece zile, de voiești, Pe ai tăi robi să îi hrănești Cu zarzavat – cum au cerut – Și doar cu apă de băut. Voim ca să te uiți apoi, La fețele ce le-avem noi Și să te uiți, de-asemenea, La fețele ce le-or avea Tinerii care ne-nsoțesc Și care hrana o primesc, De la-mpărat!” Omu-a făcut Așa precum i s-a cerut Și zece zile-a numărat În care el i-a încercat. După ce timpul a trecut, Îngrijitorul a văzut Că mult mai bine arătau Decât cei care-i însoțeau Și aveau parte de bucate Alese și îmbelșugate. Îngrijitorul le-a luat Hrana și vinul și le-a dat Doar zarzavat în schimbul ei, Cum au voit tineri-acei. Prin îndurarea cari mereu Le-a arătat-o Dumnezeu, Cei patru tineri au primit Știință și au dobândit, Apoi, putința să adune O cât mai mare-nțelepciune Ce le-a adus pricepere La orice fel de scriere Deosebită. Astfel, El Făcutu-l-a pe Daniel – A cărui minte o deschise – Deștept în viziuni și vise. Apoi, când vremea sorocită De împărat fost-a-mplinită, Cel ce era cârmuitor Al tuturor famenilor I-a dus la Nebucadențar. El le-a vorbit tuturor, dar În rândul lor nu s-a găsit Nimeni a fi asemuit Cu-Azaria ori Daniel, Hanania sau Mișael. În toate lucrurile care Cereau înțelepciune mare – Lucruri la care răspundeau Tineri-aceștia când erau, De împărat chiar, întrebați – Mereu, ei fost-au lăudați; Iar împăratul – negreșit – Drept mai destoinici i-a găsit – De zece ori – decât sunt cei Care de-o vârstă sunt cu ei, Decât toți cei ce-s vrăjitori, Sau sunt, în stele, cititori. Așa a dus-o Daniel – Și cei care au fost cu el – Până când Cir, drept împărat, Ajunse-a fi încoronat. Și până când avea să vie Întâiul său an de domnie.