Faptele apostolilor 8
8
Prigonirea creștinilor
1Saul, cu cei ce-avură-n plan
Ca să-l ucidă pe Ștefan,
Se învoise, negreșit.
Din ziua ‘ceea, s-a pornit
Prigoană, în Ierusalim,
Contra Bisericii. Găsim,
Astfel, pe credincioși, fugiți
Și, prin Iudeea, risipiți,
Precum și prin Samaria.
Prigoanei – care bântuia
Ierusalimu-n acel ceas –
Apostolii, doar, au rămas,
2Să-i facă față. Mai erau
Și-alți oameni, care se temeau,
De Dumnezeu. Ei l-au luat,
Pe Ștefan, și l-au îngropat
Cu jale și cu tânguire.
3Saul, cu împuternicire
De la cei mari, prăpăd făcea,
Printre creștini. El pătrundea,
În ale lor case, luând –
Cu sila – și întemnițând,
Atât bărbați, cât și femei.
4În acest timp, creștini-acei
Care, prin jur, s-au risipit,
Cuvântu-au propovăduit.
5Printre Samariteni, s-a dus
Filip, vorbind despre Iisus.
6Noroadele-au luat aminte,
Atunci, la ale lui cuvinte,
Pentru că ele au văzut,
Ce semne, Filip a făcut.
7Din îndrăciți, duhuri ieșeau,
Înspăimântate, și țipau;
Șchiopi și ologi nenorociți,
Au fost, atunci, tămăduiți,
8Iar acel timp a fost să fie
Un timp de mare bucurie,
Pentru cetate. Locuia,
9Acolo, în Samaria,
Un om cari, Simon, s-a numit.
Întreg norodul a uimit,
Cu vrăjile ce le făcea.
Om însemnat, el se credea,
10Pentru că toți, cu mic cu mare,
Îl ascultau, dându-i crezare
Și-l lăudau, zicând mereu:
„Aceasta-i a lui Dumnezeu
Putere, ce se cheamă „mare”,
Cum bine vede fiecare.”
11Și astfel, cu luare-aminte,
Norodul, ale lui cuvinte,
Le asculta, fiind uimit,
De câte vrăji, a săvârșit.
12Însă, când Filip a intrat,
La ei și când a cuvântat,
De Evanghelia Domnului
Și despre cea a Numelui
Cel Sfânt al lui Hristos Iisus,
Samaritenii, toți, s-au dus
La el, și fost-au botezați,
Atât femei, cât și bărbați.
13Când aste lucruri a văzut,
Chiar Simon însuși a crezut,
Iar după ce-a fost botezat,
Mereu, pe Filip, l-a urmat,
Uimit de cele petrecute,
De semnele ce-au fost făcute.
Petru și Ioan în Samaria
14Apostolii, care – cum știm –
Rămaseră-n Ierusalim,
Când veștile le-au auzit –
Cum că-n Samaria, primit
Este al Domnului Cuvânt –
Găsiră că potriviți sânt,
Să meargă, în acel ținut,
Ioan și Petru. Au făcut,
15Întocmai, cum au cugetat;
Cei doi au mers și s-au rugat,
Pe al Samariei pământ,
Ca să primească Duhul Sfânt
16Toți cei care l-au ascultat,
Pe Filip, și au căpătat
Botezul – precum el le-a spus –
În Sfântul Nume-al lui Iisus –
Căci Duhul Sfânt nu fuse dat.
17Ioan și Petru s-au rugat,
Punând mâinile peste ei,
Duh Sfânt primind oameni-acei.
18Când a văzut că tuturor,
Doar prin punerea mâinilor
Apostolilor, le e dat
Duhul Cel Sfânt, a alergat
Simon, la ei, și le-a adus
Bani, ca să-i cumpere, și-a spus:
19„Iată ce vreau eu, a vă cere:
Să-mi dăruiți astă putere,
Să pot, când mâinile-mi așez
Pe cineva, să-l înzestrez
Cu Duhul Sfânt.” Petru-a privit
20La el și, aspru, i-a vorbit:
„Ce mârșav gând, ție îți vine?!
Să piară banii tăi, cu tine,
Pentru că astfel tu gândești,
Că poți, cu bani, să dobândești
Darul lui Dumnezeu! Dar vai!
21Nici parte și nici sorți nu ai,
În toate-aceste trebi, vreodată,
Căci inima nu ți-e curată,
În fața Domnului. Îți spun
22Care e lucrul cel mai bun,
Ce poți ca să-l înfăptuiești:
Degrabă, să te pocăiești
Și să te rogi, lui Dumnezeu,
Să-ți ierte-acum păcatul greu,
Să-ți ierte gândul necurat! –
De-i cu putință de iertat.
23Căci bine văd, că ești umplut,
De fiere-amară și, ținut –
De făr’delegi – înlănțuit.”
24În urmă, Simon a vorbit:
„Eu cred că este mult mai bine
Să vă rugați voi, pentru mine,
Lui Dumnezeu, ca nu cumva
Să mi se-ntâmple-apoi, ceva,
Din cele ce mi-ați pomenit.”
25Sfârșind de propovăduit
Cuvântul Domnului, cei doi
Apostoli, s-au întors, apoi,
Către Ierusalim, vestind
Iar Evanghelia, și vorbind,
Mereu, Samaritenilor
În satele din drumul lor.
Filip și famenul Etiopian
26În zbor, un înger a venit,
La Filip și i-a poruncit:
„De drum, acum, te pregătește
Și-apoi, spre miazăzi, pornește!
Către Ierusalim te duci,
Și calea ‘ceea s-o apuci,
De către Gaza. Acel drum,
Să știi, că e pustiu, acum.”
27Filip, pe dată, s-a sculat –
Cum i s-a spus – și a plecat.
Pe drum, un famen, a găsit –
Un Etiopian – venit
De la Ierusalim, căci el
Fusese în orașu-acel,
Să se închine, precum cere
Al său crez. El avea putere,
La-mpărăteasa ce domnea,
Atunci, în Etiopia,
Care, Candace, s-a numit.
28Șezând în car, el a citit
A lui Isaia prorocie.
29Atunci, s-a potrivit să fie
Filip, în urma lui, pe drum.
Duhul îi zise: „Fugi, acum,
30Să îl ajungi!” El a fugit
Și imediat l-a auzit
Pe famenul ce-n car ședea,
Că, pe Isaia, îl citea.
Filip i-a zis: „Te-ai dumirit?
Oare, din ceea ce-ai citit,
Ceva, ceva, ai priceput?”
31„Dar cum crezi că aș fi putut
Să înțeleg așa ceva,
Când nu mă-ndrumă cineva?”
Apoi, pe Filip, l-a rugat
Să urce-n car. El s-a urcat,
32Iar textul ce s-a potrivit
Că din Scripturi a fost citit,
Spunea așa: „El a fost dus
Și la tăiere-a fost adus,
Asemeni unei oi; un miel,
Fără de glas, fusese El,
În fața celui care tunde.
N-a deschis gura a răspunde,
33Iar în smerenia-I arătată
Și judecata-I fu luată.
Dar cine o să fie-n stare,
Ca să îi zugrăvească, oare,
Pe cei din timpul Lui? Căci iată
Cum viața Sa a fost luată,
De pe pământ.” Famenu-a zis:
34„Dar, despre cine o fi scris,
Prorocu-n astă prorocie?
Despre el oare, sau să fie
35Un altul?” Filip a luat
Cuvântul și i-a explicat
Acea Scriptură. A pornit
Din acel text și i-a vestit,
Îndată, pe Hristos Iisus.
36Apă găsind, Famenu-a spus:
„Cum pot fi oare-mpiedicat,
A fi, acuma, botezat,
Când iată, apă, am găsit?”
37Atuncea, Filip i-a vorbit:
„Din toată inima, de crezi,
Sigur că poți, să te botezi.”
38Opriră carul, iar apoi,
Intrară-n apă amândoi
Și famenul fu botezat.
39Filip a fost, apoi, luat
De Duhul, și a dispărut,
Iar acel famen și-a văzut,
Cu bucurie, de-al său drum.
40Filip ajuns era, de-acum,
Pe la Azot. Apoi, s-a dus
Către Cezaria, și-a spus,
În a sa cale, tuturor
Noroadelor cetăților,
Despre Hristos, necontenit,
Și, Evanghelia, a vestit.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
