De multă vreme. S-a sculat,
Atuncea, în mijlocul lor,
Pavel zicând: „Oamenilor!
Vă spun că ar fi fost mai bine
De m-ați fi ascultat pe mine –
În Creta – când v-am îndemnat
Să ne oprim. Am fi scăpat
Și de primejdie, precum
Și de-astă pagubă. Acum,
Vă sfătuiesc, veseli să fiți,
Pentru că nu o să pieriți.
Pierderi, nimeni nu va avea –
Pierdută-i doar corabia.
Un înger, al lui Dumnezeu –
Al cărui slujitor sunt eu –
Azi noapte, mi s-a arătat
Și-această veste, el mi-a dat:
„Tu, Pavele, teamă să n-ai,
Pentru că trebuie să stai,
La Roma, ca să îi vorbești
Cezarului. Astfel, primești
Pe toți cei cari te-au însoțit
La drum, căci ți i-a dăruit
Chiar Dumnezeu.” Așa mi-a spus
Îngeru-acel, apoi, s-a dus.
Deci, liniștiți-vă, căci eu
Mă-ncred în ce-a zis Dumnezeu,
Și totul fi-va împlinit
Așa precum El a vorbit.
Avem, peste-un ostrov, să dăm:
Atenți doar, trebuie să stăm.”