Faptele apostolilor 23:1-35

Țintă, privit-a, spre Sobor Pavel și zise: „Fraților! În fața Domnului, mereu, Până în ziua asta, eu Am viețuit, neîncetat, Păstrându-mi cugetul curat…” În timpu-acela, preot mare, Fusese Anania, care, Pe Pavel, când l-a auzit Vorbind astfel, a poruncit – Îndată – celor ce erau În jurul său și ascultau, Ca, peste gură, a-l lovi. Pavel se-ntoarse, îl privi Adânc în ochi și i-a vorbit Aspru: „Părete văruit! De Dumnezeu, vei fi bătut, Pentru aceea ce-ai făcut; Căci, după al Legii temei, Mă judeci, și-mpotriva ei, Să mă lovească-ai poruncit!” Atuncea, iute au sărit – Cei ce erau în jurul lui – A-l ocărî: „Preotului Cel mare, astfel îi vorbești? Pe el, tu îl batjocorești, Pe preotul lui Dumnezeu?” Pavel a zis: „Fraților, eu Nu am știut că-i preot mare, Căci este scris: „pe-acela care Mai mare-i, în norodul tău, Nicicând, să nu-l vorbești de rău.” Pavel, apoi, ca unul care Știa cum că, în adunare, O parte erau Saduchei, Iar altă parte Farisei, Strigă deodată-n plin Sobor: „Eu, Fariseu sunt, fraților!” Deci, ascultați ce vă spun eu, Care sunt fiu de Fariseu! Din pricina nădejdii mele, Mi se trag mie-aceste rele. Nădejdea noastră, fraților, E-n învierea morților. Eu, pentru ea, ajuns-am, iată, Ca să fiu dat în judecată.” Aceste vorbe au iscat, Mari ne-nțelegeri, imediat, În grupul cel de Farisei Și între cel de Saduchei, Iar adunarea, dezbinată, A fost, în acest fel, îndată. Căci Saduchei-s de părere Că nu există înviere, Înger, sau duh; față de ei, Grupările de Farisei Altă părere-mpărtășeau, Pentru că le mărturiseau Pe amândouă. S-a făcut Zarvă, iar cearta a-nceput. Atuncea, niște cărturari De seamă – dintre cei mai mari – Din grupul Fariseilor, Au spus, în fața tuturor: „Aflați dar, că noi nu găsim Vreo vină, ca să-l osândim Pe-acest om. Dacă i-a vorbit Vreun duh, sau dacă a venit Un înger ca să îi vorbească?” Atuncea, să se întețească, A prins gâlceava, și-a crescut, Iar căpitanul s-a temut Ca, nu cumva, Pavel să fie Rupt în bucăți, de-a lor furie. A poruncit ostașilor Să-l smulgă, din mijlocul lor, Și să îl ducă-n cetățuie, La adăpost, astfel, să-l puie. În noaptea care a urmat, Domnul, din cer, S-a arătat Lui Pavel și i-a spus: „Vorbește, Necontenit, și îndrăznește! Căci precum ai mărturisit, Atuncea, când tu ai vorbit, Chiar la Ierusalim, de Mine, La fel aștept Eu, de la tine, Să faci, la Roma, când sosești. Cu îndrăzneală, să vorbești!” De dimineață, au venit Iudeii și au uneltit, Iar după-aceea, s-au legat Toți, cu blestem, și s-au jurat Să nu mănânce nimenea, Nimic, nici apă să nu bea, Pân’ Pavel nu va fi ucis. Cei care-n felu-acest-au zis, Au fost mai mulți de patruzeci. La preoți, ei merseră deci – Și la bătrâni – și-au cuvântat: „Cu un blestem, noi ne-am legat: Să nu gustăm nimic – am zis – Până când nu va fi ucis Pavel. De-aceea, acum, voi – Și-ntreg Soborul, mai apoi – Pe căpitan, să-l înștiințați, Cum că voiți să-l cercetați, Pe acest om, amănunțit. Rugați-l, mâine, negreșit, Să îl aducă, pân’ la voi, Și-atunci, îl vom ucide noi.” Pavel, o soră, a avut. Un fiu, aceasta a născut, Și s-a-ntâmplat ca ăst fecior Să afle despre planul lor. La cetățuie, el s-a dus, Unde, lui Pavel, tot i-a spus. Îndată, Pavel a chemat, Pe un sutaș, și-a cuvântat: „La căpitan, îl însoțește, Pe acest tânăr, căci voiește, Ceva, a-i spune.” Imediat, Sutașu-acela l-a luat, Pe tânăr, și l-a însoțit, La căpitan, unde-a vorbit: „Pavel, cel ce-i întemnițat, Pe acest tânăr, m-a rugat, Să ți-l aduc. Eu l-am adus, Căci ar avea, ceva, de spus.” Când căpitanul l-a luat Deoparte și l-a întrebat, „Ce ai să-mi spui?”, el a răspuns: „Un zvon, la mine, a ajuns, Și-n acest fel, de veste-am prins, Cum că Iudeii au întins, O cursă. Ei s-au sfătuit, Și-au să te roage, negreșit, Ca-n zori, pe Pavel, să îl iei Și să-l aduci apoi, la ei, Unde, să îl înfățișeze, Soborului, să-l cerceteze, În amănunt. Nu-i asculta, Căci peste patruzeci vor sta, La pândă, ca să îl omoare. Legat, acum, e fiecare, Printr-un blestem, cum că nu bea Și nu mănâncă, nimenea, Până când nu vor fi-mplinit Tot ceea ce au plănuit. Ei, așadar, vor aștepta, Numai făgăduința ta.” Când căpitanul l-a lăsat Să plece, el i-a ordonat, Să nu mai spună nimănui, Ceea ce îi spusese lui. Apoi, chemat-a doi sutași, Și spuse: „Pregătiți ostași! Vreau, două sute, să aveți, Gata – la noapte – să puteți, La ceasul trei, ca să porniți. La drum, voi fi-veți însoțiți, De două sute sulițari, Bine-narmați, pe lângă cari Și șaptezeci de călăreți. Pân’ la Cezaria, aveți A merge.” Le-a mai poruncit, Să mai aducă, negreșit, Și dobitoacele pe care, Pavel să poată sta, călare. Nu l-a lăsat mergând pe jos, Voind s-ajungă sănătos, La Felix, care-n timpul lor, Fusese mare dregător. Apoi, el o scrisoare-a scris, Lui Felix, iar – prin ea – a zis: „Claudius Lisias îți spune, Mărite Felix, plecăciune! Omul pe care l-am trimis, Era aproape-a fi ucis, Căci prins fusese, de Iudei. Eu, cu ostași, m-am dus la ei Și, grabnic, l-am eliberat, Pentru că iată, am aflat Că e Roman. Când am voit, Să știu de ce-i învinuit – De gloatele Iudeilor – L-am dus în față la Sobor. În felu-acesta, am aflat, Cum că se face vinovat De niște lucruri ce-au privit Doar Legea lor. Eu n-am găsit Nimic, nici o nelegiuire, La el, și nici nu am vreo știre Că, ceva rău, a săvârșit, Vrednic să fie pedepsit Cu moarte sau cu lanțuri. Eu Aflat-am, de la un Iudeu, Cum că Iudeii îl pândesc, Să îl omoare. Mă grăbesc, De-aceea, mare dregător, Să ți-l trimit, iar tuturor Celor cari l-au învinuit, Le-am spus că este potrivit, Să-ți spună ție, ce doresc, De ce îl învinovățesc. Eu îți transmit, preaînălțate, În încheiere, sănătate!” Deci, la Antipatrida-a fost Dus Pavel și, la adăpost – Așa precum s-a poruncit, Când din Cezaria-au pornit – Pus fost-a, de soldați. Apoi, Ei se întoarseră-napoi, În cetățuie, și-au lăsat, Pe călăreți, de au plecat Cu Pavel, ca să îl predea, În urmă, la Cezaria. Când în Cezaria intrară, Pe dregător, îl căutară. Găsindu-l, ei i-au înmânat Scrisoarea, iar apoi l-au dat, Pe Pavel, în mâinile lui. Citind a căpitanului Scrisoare, dregătoru-a vrut Să afle, de prin ce ținut, E Pavel; dar când a aflat Că-i din Cilicia plecat, Îi spuse: „Te voi asculta, Când și pârâșii tăi vor sta Aici, alăturea de tine.” A poruncit ca, păzit bine, Să stea-n palatul lui Irod, Ferit, în ăst fel, de norod.