Ierusalimul găzduia,
Pe mulți, în vremea aceea.
Alături de Iudei, erau
Oameni cucernici, cari veneau
Din neamurile câte sânt
Azi, risipite, pe pământ.
Când sunetul s-a auzit,
Mulțimea, grabnic, a venit
Și a rămas încremenită,
Văzând minunea săvârșită,
Căci auzeau, pe fiecare
Dintre apostoli, vorbind tare
Și pe-nțelesul tuturor,
În limbile noroadelor,
Care-n Ierusalim erau.
Uimite, gloatele-și ziceau:
„Priviți-i dar, pe fiecare.
Nu sunt din Galileea, oare?
Cum pot, atunci, să ne vorbească,
În limba noastră, părintească?
De unde, oare, au știut,
Limbile-n care ne-am născut?
Suntem Parți, Mezi și Elamiți;
Locuitori mulți sunt veniți
De prin Mesopotamia,
Iudeea, Capadocia;
Uni-s din Pont; alți-au venit
Din Asia; mulți au sosit
Din Frigia, Pamfilia,
Egipt, dar și din Libia –
Dinspre Cirena; oaspeți sânt
Veniți, de pe-al Romei pământ;
Avem Iudei sau prozeliți;
Cretani și-Arabi mai sunt veniți.
Cu toate că noi mulți suntem,
Iată dar că acum, putem
Ca fiecare-n limba lui,
Despre lucrarea Domnului,
Să afle, prin vorbirea lor,
Căci se-adresează tuturor.”
Toți se înghesuiau să-i vadă
Și nu știau ce să mai creadă.
Unii, pe alții, se priveau,
Nedumeriți, și se-ntrebau:
„Ce-nseamnă asta, fraților?”
Dar alții, batjocoritor,
Ziceau și arătau spre ei:
„Sunt plini de must oameni-acei!
Nu-i auziți? Nu-i vedeți oare?”
Petru se ridică-n picioare,
Între cei unșpe; a privit,
În jurul său, și a vorbit:
„Mă ascultați bărbați Iudei!
De-asemeni, ascultați toți cei
Cari, în Ierusalim, sunteți!
Oameni-aceștia nu sunt beți,
Așa precum vă-nchipuiți,
Căci este – precum bine știți –
Al treilea ceas din zi. Deci, voi
Care, mirați, priviți, la noi,
Acum vedeți că se-mplinește
Chiar ceea ce Ioel vestește:
„Domnul a zis: „Din Duhul Meu,
Peste orice făptură, Eu,
Când vremea o să se-mplinească,
Turna-voi. Au să proorocească
Ai voști’ copii. De-asemenea,
Tinerii voștri vor avea
Vedenii. Visuri vor fi date,
Bătrânilor, spre-a fi visate.
Da! Chiar și peste robii Mei –
Însă, nu numai peste ei,
Ci și peste roabele Mele –
Turna-voi, în zilele-acele,
Din al Meu Duh, de-au să vorbească
Cu toții și-au să prorocească.
Semne, în cer, vor fi făcute,
Iar, pe pământ, vor fi văzute
Minuni, sânge și fum și foc;
Soare nu va mai fi, deloc –
În beznă, el se va preface,
Iar luna, sânge, se va face.
Toate acestea au să fie,
Mai înainte ca să vie
Măreața zi, strălucitoare,
A Domnului. Atunci, cel care
Cheamă Numele Domnului,
Primi-va mântuirea Lui.”
„Voi toți, care sunteți veniți
Aici, bărbați Israeliți,
Să ascultați aste cuvinte
Și-apoi, luați bine aminte,
La tot ce eu vă voi fi spus.
Pe-acel Nazarinean, Iisus,
De Dumnezeu adeverit
Prin semne ce le-a săvârșit
Plin de putere, L-ați văzut.
Minunile ce le-a făcut
Domnul, prin El, de-asemenea.
Voi știți și ce lucruri făcea,
Căci El, pe față, a lucrat.
Omul Acesta a fost dat,
Pe-a voastră mână – țineți minte? –
Cum hotărât-a, din ‘nainte,
A Domnului știință. Voi,
Grabnic, L-ați răstignit apoi,
Și L-ați ucis – cum bine știți! –
Prin mâna celor dovediți
A fi fără de lege. Dar,
L-a înviat Dumnezeu, iar.
Al morții lanț, Domnul l-a frânt,
Eliberându-L, din mormânt,
Pentru că moartea nu putea,
În stăpânire, a-L avea.
David, de El, zisese: „Eu,
În față-L am, pe Dumnezeu.
El, dreapta mea, se dovedește
Și, tot mereu, mă însoțește,
Fiindu-mi sprijin, ne-ncetat.
De-aceea, nu m-am clătinat.
De-aceea, limba mi-e voioasă,
Iar inima mi-e bucuroasă;
Chiar trupul îmi e fericit,
Căci în nădejde-i odihnit,
Pentru că știu, prea bine, eu,
Că n-ai să lași sufletul meu
Să stea-n a morții Locuință
Și știu că nu e cu putință
Să lași să vadă Sfântul Tău,
Cum putrezește trupul Său.
Mi-ai deslușit calea, spre viață
Și-apoi, cu starea Ta de față,
Mă vei umplea de bucurie.”
Cât despre David, cum se știe,
Să-mi fie dar îngăduit,
Ca să vă spun că a murit
Și că se află îngropat.
Mormântul lui e așezat,
Aici, la noi, în acest loc.
David a fost, însă, prooroc
Și a știut că Dumnezeu –
Precum la-ncredințat mereu,
Prin jurământ – va ridica
Și pe-al său tron îl va urca,
Pe un urmaș al său. Astfel,
A proorocit și-a vorbit el
Despre-nvierea lui Hristos,
Atuncea când a zis că jos,
În Locuința morților,
Supus putreziciunilor,
Sufletul nu-i va fi lăsat,
Nici trupul nu-i va fi culcat.
Iată dar, că pe-acest Iisus,
Domnul – așa precum v-am spus –
L-a înviat, iar noi putem
A zice, martori că-I suntem.
S-a înălțat, la locul Lui –
În cer – la dreapta Domnului,
Iar Duhul Sfânt, făgăduit
De al Său Tată, L-a primit
Și-apoi, din El, El a turnat,
Tot ce-ați văzut și-ați ascultat.
David, în cer, nu s-a suit;
Ci, în ăst fel, el a vorbit:
„Domnul a zis, Domnului meu:
„Să stai la dreapta Mea, mereu,
Până când voi găsi o cale,
Prin care, sub tălpile Tale,
Dușmanii, să Ți-i pot a pune”.
Iată ce am a vă mai spune,
Acuma, vouă, despre El:
Tu, casă a lui Israel!
Iisus, pe care L-ai văzut
Aici, află c-a fost făcut,
De Dumnezeu, Domn și Hristos.
Din ceruri, El venit-a jos,
La tine; însă, L-ai primit
Cu ură, și L-ai răstignit!”
Ascultători-au fost pătrunși,
De aste vorbe, și străpunși
De ele-n inimi, s-au simțit,
Căci ziseră: „Noi am greșit!
Dar ce să facem, fraților?”
Petru răspunse, tuturor,
De-ndată: „Ascultați! Să știți,
Trebuie să vă pocăiți
Și fiecare dintre voi
Să fie botezat apoi,
Spre ștergerea păcatelor,
În Numele mântuitor,
Al Domnului Hristos Iisus,
Urmând ca să primiți, de sus –
Din ceruri deci – Duhul Cel Sfânt,
În dar, dat vouă, pe pământ.
A fost astă făgăduință,
Făcută oricărei ființă,
Din lume: ea e pentru voi,
Pentru copiii voștri-apoi,
Și pentru toți cari, pe-al lor drum,
Departe sunt, de ea, acum,
În orișicât va fi de mare
Numărul celora pe care
O să îi cheme Dumnezeu,
La El, prin vremuri, tot mereu.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
