Câțiva bărbați, în vremea ‘ceea,
Tocmai veniră din Iudeea,
Și le-au spus fraților: „Să știți,
Că nu puteți fi mântuiți,
Dacă-mprejur, nu v-ați tăiat,
Așa cum Moise a lăsat.”
Pavel, atuncea, însoțit
Și de Barnaba, a pornit
Un schimb de vorbe – viu rostite –
Și de păreri deosebite.
Frații, îndată, au găsit,
Că lucrul cel mai potrivit,
Ar fi ca Pavel și Barnaba –
Și câțiva frați – cu toată graba,
Să ceară apostolilor –
Precum și prezbiterilor
De la Ierusalim – un sfat.
Atunci, pe gânduri, n-au mai stat,
Ci au făcut precum au spus
Și, spre Ierusalim, s-au dus.
Biserica i-a însoțit
Până cetatea-au părăsit,
Urmând drumul Feniciei
Și-apoi cel al Samariei.
Pe unde au trecut, mereu,
De-ntoarcerea la Dumnezeu
A Neamurilor, au vorbit.
Mari bucurii au dăruit,
În orice loc, în calea lor,
În rândurile fraților.
Când, în Ierusalim, intrară,
Apostoli-i întâmpinară,
Prezbiterii, și-a mai venit
Biserica. Ei le-au vorbit
Despre tot ce s-a petrecut,
Și despre ceea ce-a făcut –
În orice loc – Domnul, prin ei.
Atunci, unii din Farisei –
Care-au crezut – s-au ridicat,
Din locurile-n care-au stat,
Spunându-le, celor din jur,
Cum că tăierea împrejur,
De Neamuri, trebuie făcută,
Și-asemeni, trebuie ținută
Legea lui Moise, negreșit.
Apostolii s-au întâlnit,
Cu toți prezbiterii, la sfat
Și, împreună-au căutat
Să afle ce-ar fi de făcut.
Petru, atunci, când a văzut
Că multă vorbă s-a iscat,
Se ridică și-a cuvântat:
„Iată, dragi frați, cuvântul meu:
De-un timp încoace, Dumnezeu,
Știți că alegere-ntre voi
Făcut-a, chiar aici, la noi,
Ca Neamurile câte sânt,
Al Evangheliei cuvânt,
Să-l poată auzi, prin mine,
Și să îl creadă. Știți prea bine
Că Domnul, care-a cunoscut
Ale lor inimi, a făcut
Ca și ei, mântuiți, să fie,
Lăsând, și peste ei, să vie,
Din cer, al Său Duh Sfânt apoi.
Astfel, El – între ei și noi –
Nu vede vreo deosebire,
Căci le-a făcut o curățire
A inimilor, prin credință.
De ce aveți dar, rea voință,
Și-L ispitiți pe Dumnezeu,
Punând – acum – acest jug greu,
Pe gâtul ucenicilor,
Pe care – cum știți, fraților –
Nici noi măcar, nu l-am purtat,
Și nici ai noști’ părinți, vreodat’?
Atât noi, cât și ei, credem
Că mântuiți, acum, suntem
Prin harul Domnului Iisus.”
Nimeni, nimic, nu a mai spus,
Ci-ntreaga adunare-a stat,
Tăcută, și i-au ascultat
Pe Pavel și Barnaba, cari
Au povestit ce minuni mari,
Domnul, mereu, a săvârșit –
Prin ei – pe unde-au poposit,
De-atâtea ori, în calea lor,
În mijlocul Neamurilor.
Când au sfârșit de cuvântat,
Iacov, și el, s-a ridicat
Ca să vorbească tuturor:
„Mă ascultați dar, fraților!
Simon, întâi, ne-a arătat
Cum, către Neamuri, S-a uitat
Domnul voind ca un popor,
S-aleagă, din mijlocul lor,
Să-i poarte Numele. Firesc,
Cu acest fapt, se potrivesc
Cuvintele prorocilor.
Iată ce scrie-n cartea lor:
„Am să mă-ntorc, după aceea,
Ca să ridic, în vremea ‘ceea,
Cortul lui David, la loc iar,
Din prăbușire. Așadar,
Ruinele am să-i zidesc
Și-am să-l înalț iar, căci voiesc
Să Îl urmeze, pas cu pas –
Toți oamenii ce-au mai rămas –
Pe Domnul, iar alături lor,
Să fie a Neamurilor
Mulțime, peste cari, mereu,
Este chemat Numele Meu;
În acel fel, Domnul vorbește,
El care și înfăptuiește
Aceste lucruri nevăzute,
Care, de El doar, sunt știute,
Din veșnicie.” Așadar,
Eu zic: să nu mai punem iar,
Pe Neamuri, cari se-ntorc ‘napoi –
La Dumnezeu – greutăți noi.
Eu cred că-i bine a le scrie,
Despre ce trebuie să știe,
Și-anume, ca să se ferească
De pângărirea idolească,
De-ale curviilor păcate,
De sânge, vite sugrumate.
Căci Moise, din vechime, are
Oameni ai săi, și-n fiecare
Sabat, îl propovăduiesc,
În sinagogi, când îl citesc.
Apostolii îl ascultară,
Prezbiterii seama luară
Și-apoi, Biserici-au vorbit;
Iar, în final, toți au găsit
Că trebuie ca să aleagă
Pe câțiva inși, care să meargă –
Pe lângă Pavel și Barnaba –
Să ducă dar, cu toată graba,
În Antiohia, de-ndată,
Decizia ce-a fost luată.
Astfel, din frați, au fost găsiți,
Ca fiind cei mai potriviți,
Iuda – cel cari s-a mai chemat
Barsaba – și a fost urmat
De Sila. Acești doi bărbați,
Erau de vază, între frați.
Prin ei, Biserica a scris,
O carte, în care a zis:
„Apostolii, prezbiterii
Și toți frații Bisericii:
Scrisoare către ceilalți frați
Cari, între Neamuri, sunt aflați,
Acum – în Antiohia,
Siria și Cilicia.
Dragi frați, întâi, avem a spune,
La toată lumea, plecăciune!
Aflați dar, că am auzit,
Că de la noi, uni-au venit –
Făr’ a avea însărcinare –
Ca să v-aducă tulburare,
Prin vorbele ce le-au purtat.
Ei, sufletul, v-au tulburat,
Spunând că trebuie, dragi frați,
Ca împrejur să vă tăiați,
Legea lui Moise s-o păziți,
Asemeni nouă ca să fiți.
Noi, după ce ne-am adunat
Și laolaltă-am cugetat,
Iată, acuma, am găsit
Că lucrul cel mai potrivit
Este s-alegem, dintre noi,
Pe câțiva inși, pe cari, spre voi,
Să-i îndreptăm, cu toată graba,
Cu preaiubiții noști’ Barnaba
Și Pavel – cei care și-au pus,
Pentru al Domnului Iisus
Sfânt Nume, în joc, viața lor.
Astfel, trimis-am fraților,
Pe Iuda și pe Sila, care,
Aceleași lucruri, fiecare,
Prin viu grai, au să vi le spună.
Căci nu vrem ca să se mai pună,
Pe voi, vreo greutate-n plus,
Afară doar de ce v-am spus
Că trebuie ca să păziți.
Deci voi, mereu, să vă feriți
De lucrurile pângărite,
Cari, idolilor, sunt jertfite,
De-ale curviilor păcate,
De dobitoace sugrumate,
De sânge. Dacă vă păziți
De-aceste lucruri, voi să știți
Că va fi bine tuturor.
Fiți sănătoși dar, fraților.”
Rămas bun, după ce-și luară,
De la Biserică, plecară
Spre Antiohia, de-ndată,
Unde, mulțimea adunată
Îi aștepta, cu nerăbdare.
Au dus scrisoarea, după care,
Frații – citind-o, imediat –
În suflete, s-au bucurat,
Căci le-aducea îmbărbătare.
Apoi, Iuda și Sila, care
Erau proroci, i-au întărit,
Pe frați, prin ceea ce-au vorbit.
O vreme, au rămas la frați
Și doar pe urmă-au fost lăsați
Să se întoarcă înapoi,
Dar Sila a găsit, apoi,
Cu cale, să nu părăsească
Ținutul – să mai zăbovească.
Pavel și cu Barnaba-au stat
Și ei pe loc și-au învățat
Noroadele, mereu vorbind,
Cuvântul propovăduind.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
