2 Samuel 7
7
David dorește să zidească o casă lui Dumnezeu
1Când împăratu-a locuit
În casa lui și a primit
Odihnă de la Dumnezeu
Care l-a izbăvit, mereu,
De-ai săi vrăjmași, el l-a chemat
2La sine, pe Natan, de-ndat’ –
Care era supusul lui
Și un proroc al Domnului –
Zicându-i astfel: „Mă gândesc
Că astăzi, când eu locuiesc
Într-o clădire minunată,
Chivotul Domnului stă – iată –
Tot într-un cort, și nu e bine.”
3„Domnul este, mereu, cu tine” –
A spus Natan – „poți să lucrezi
Exact așa după cum crezi.”
4Cuvântul Domnului s-a dus –
În miez de noapte – și a spus,
Către Natan: „Să te pornești
5La David, ca să îi vorbești.
Iată ce-i spui robului Meu:
„Așa vorbește Dumnezeu:
„Tu crezi, oare, că reușești –
Mie – o casă, să-Mi zidești,
În care-n urmă, Eu să vreau
Să intru ca, în ea, să stau?
6Dar află că Eu – negreșit –
În casă, nu am locuit,
Din ziua-n care l-am luat
Pe Israel și l-am scăpat
Din al Egiptului ținut.
Eu, nici o casă, n-am avut,
Ci într-un cort, am locuit
Atunci când am călătorit.
7Prin orice loc, umblat-am Eu –
Călăuzind poporul Meu –
Vreo dată, s-a-ntâmplat cumva,
Să întreb Eu, pe cineva:
„De ce – din cedru – nu-ncercați,
O casă, să Îmi ridicați,
În care-apoi să dobândesc
Putința ca să locuiesc?”
8Spune-i, lui David, robul Meu:
„Așa vorbește Dumnezeu:
„De la pășune te-am luat
Și din păstor, te-am ridicat,
Mai mare, peste-al Meu popor.
9Eu sunt Domnul oștilor
Și ne-ncetat, te-am însoțit.
Vrăjmașii, ți i-am risipit,
Iar numele ți-am înălțat,
Voind să fie așezat
În rândul tuturor cei cari,
Peste pământ, au fost mai mari.
10Un loc anume, am dat Eu,
Pentru întreg poporul Meu.
În locu-acela, l-am sădit,
Căci Eu – acolo – am dorit,
Netulburat, ca să trăiască,
Și nimeni să nu-l necăjească,
Așa cum țineți bine minte,
Că se-ntâmpla, mai înainte,
11Sau chiar atunci când, în popor
Era câte-un judecător.
De-ai tăi vrăjmași, te-am izbăvit
Și tihnă, Eu ți-am dăruit.
Domnul, acuma, îți vestește
Cum că, o casă, îți zidește.
12Când zilele ce-s hărăzite –
A fi, de tine viețuite –
Se împlinesc, vei fi luat
Și lângă-ai tăi părinți, culcat.
Eu am să-ți dau un copilaș
Și-am să-ntăresc, prin ăst urmaș,
Împărăția-n Israel.
13O casă, o să-nalțe el,
Numelui Meu. Eu – pe vecie –
Scaunul său, pentru domnie,
Am să îl întăresc, căci iată:
14El Îmi e fiu și îi sunt Tată.
De face rău, îl pedepsesc
Și cu nuiaua, îl lovesc.
Nuiaua fi-va omenească,
Iar lovituri ce-o să primească,
Tot omenești s-or arăta.
15Nicicând, nu se va depărta,
De a sa casă, harul Meu,
Precum s-a întâmplat când Eu,
Pe Saul, l-am îndepărtat,
Când al Meu har i l-am luat,
Și-n locul lui – văzut-ai bine –
Precum că te-am ales pe tine.
16Casa și-mpărăția ta –
În fața Mea – mereu vor sta,
Iar al tău scaun de domnie
Tare va fi, pentru vecie.”
Rugăciunea lui David
17Natan, la David, a venit
Și-n amănunt, i-a povestit,
Vedenia ce o avuse
Și vorbele, de Domnul, spuse.
18David, atunci, a alergat,
La Dumnezeu și L-a-ntrebat:
„O Doamne, Dumnezeul meu,
Dar cine oare, pot fi eu?
Ce-nsemnătate poate-avea,
O casă, cum este a mea,
Încât pe mine m-ai făcut
Ca să ajung unde ai vrut –
În locu-n care-acuma sânt –
Printre cei mari, de pe pământ?
19Și încă lucru-acest, văd bine
Că prea puțin e, pentru Tine!
Așa după cum îmi vorbești,
Și-n viitor Tu te gândești
La casa mea. Mi-ai arătat
Bunăvoință, ne-ncetat,
Și-acum, pe mine – care sânt
Un muritor de pe pământ –
Mă-nveți în ceea ce-a privit
Lucrul ce fi-va împlinit!
20O Doamne, Dumnezeul meu,
Mai mult, ce pot ca să-Ți spun eu?
Pe robul Tău, îl știi prea bine,
Pentru că mă cunoști pe mine!
21După cuvântul Tău cel sfânt –
Și după inima Ta – sânt
Aceste lucruri împlinite
Și mie-acum, descoperite!
22Ce mare ești Tu, Doamne al meu!
Nu este un alt Dumnezeu
Care să fie ca și Tine,
Și-am înțeles aceasta, bine,
Când auzit-am și-am văzut
Toate pe câte le-ai făcut.
23E, pe pământ, vreun neam la fel
Cum e poporul Israel,
Care a fost răscumpărat,
De Dumnezeu, când l-a luat
Să-l facă-a fi poporul Lui,
Purtând Numele Domnului?
Domnul, un Nume, Și-a făcut
Și-n urmă, toți L-au cunoscut,
Când din Egipt El Și-a luat
Poporul, iar apoi i-a dat
O țară mare, minunată,
Din care-a izgonit, îndată,
Popoarele ce-o locuiau
Și dumnezeii ce-i aveau.
24Pentru vecie – negreșit –
Pe Israel l-ai întărit
Și Dumnezeu – precum ai vrut –
Pentru popor, Tu Te-ai făcut.
25Acuma Doamne, fă să-Ți fie
Rămas cuvântul, pe vecie!
Cuvântul care l-ai rostit
Față de-al Tău rob, împlinit
Mereu să fie! Să veghezi,
Ca după el doar, să lucrezi!
26Numele Tău slăvit să fie,
În tot pământul, pe vecie!
Să spună orișice popor:
„Iată, Domnul oștirilor
E Dumnezeul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are.”
Veghează Doamne, casa mea,
Ca înaintea Ta să stea!
27Căci Tu – Doamne al oștilor
Și-al lui Israel domnitor –
Mie mi Te-ai descoperit
Și-n felu-acesta, mi-ai vorbit:
„Necontenit, Eu te veghez
Și-o casă îți întemeiez!”
De-aceea, eu am îndrăznit,
În fața Ta, să fi venit,
Să Îți aduc închinăciune
Și să-Ți fac astă rugăciune.
28Acuma Domne, Tu – mereu –
Ești singur Domn și Dumnezeu.
Tot ce ai spus Tu este sfânt.
Cuvintele-Ți, adevăr, sânt.
Iată că Tu Te-ai îndurat
Și al Tău har mi-ai arătat,
Căci prin tot ceea ce-ai făcut
Mie mi-l faci de cunoscut.
29Acuma, Doamne, mă veghează
Și casa-mi binecuvintează,
Să dăinuiască pe vecie
Și întărită să îmi fie
În fața Ta, necontenit!
Tu Doamne, mie mi-ai vorbit,
Iar casa mea, în veci, va sta
Prin binecuvântarea Ta.”
Selectat acum:
2 Samuel 7: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca