2 Samuel 7:1-17

Când împăratu-a locuit În casa lui și a primit Odihnă de la Dumnezeu Care l-a izbăvit, mereu, De-ai săi vrăjmași, el l-a chemat La sine, pe Natan, de-ndat’ – Care era supusul lui Și un proroc al Domnului – Zicându-i astfel: „Mă gândesc Că astăzi, când eu locuiesc Într-o clădire minunată, Chivotul Domnului stă – iată – Tot într-un cort, și nu e bine.” „Domnul este, mereu, cu tine” – A spus Natan – „poți să lucrezi Exact așa după cum crezi.” Cuvântul Domnului s-a dus – În miez de noapte – și a spus, Către Natan: „Să te pornești La David, ca să îi vorbești. Iată ce-i spui robului Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „Tu crezi, oare, că reușești – Mie – o casă, să-Mi zidești, În care-n urmă, Eu să vreau Să intru ca, în ea, să stau? Dar află că Eu – negreșit – În casă, nu am locuit, Din ziua-n care l-am luat Pe Israel și l-am scăpat Din al Egiptului ținut. Eu, nici o casă, n-am avut, Ci într-un cort, am locuit Atunci când am călătorit. Prin orice loc, umblat-am Eu – Călăuzind poporul Meu – Vreo dată, s-a-ntâmplat cumva, Să întreb Eu, pe cineva: „De ce – din cedru – nu-ncercați, O casă, să Îmi ridicați, În care-apoi să dobândesc Putința ca să locuiesc?” Spune-i, lui David, robul Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „De la pășune te-am luat Și din păstor, te-am ridicat, Mai mare, peste-al Meu popor. Eu sunt Domnul oștilor Și ne-ncetat, te-am însoțit. Vrăjmașii, ți i-am risipit, Iar numele ți-am înălțat, Voind să fie așezat În rândul tuturor cei cari, Peste pământ, au fost mai mari. Un loc anume, am dat Eu, Pentru întreg poporul Meu. În locu-acela, l-am sădit, Căci Eu – acolo – am dorit, Netulburat, ca să trăiască, Și nimeni să nu-l necăjească, Așa cum țineți bine minte, Că se-ntâmpla, mai înainte, Sau chiar atunci când, în popor Era câte-un judecător. De-ai tăi vrăjmași, te-am izbăvit Și tihnă, Eu ți-am dăruit. Domnul, acuma, îți vestește Cum că, o casă, îți zidește. Când zilele ce-s hărăzite – A fi, de tine viețuite – Se împlinesc, vei fi luat Și lângă-ai tăi părinți, culcat. Eu am să-ți dau un copilaș Și-am să-ntăresc, prin ăst urmaș, Împărăția-n Israel. O casă, o să-nalțe el, Numelui Meu. Eu – pe vecie – Scaunul său, pentru domnie, Am să îl întăresc, căci iată: El Îmi e fiu și îi sunt Tată. De face rău, îl pedepsesc Și cu nuiaua, îl lovesc. Nuiaua fi-va omenească, Iar lovituri ce-o să primească, Tot omenești s-or arăta. Nicicând, nu se va depărta, De a sa casă, harul Meu, Precum s-a întâmplat când Eu, Pe Saul, l-am îndepărtat, Când al Meu har i l-am luat, Și-n locul lui – văzut-ai bine – Precum că te-am ales pe tine. Casa și-mpărăția ta – În fața Mea – mereu vor sta, Iar al tău scaun de domnie Tare va fi, pentru vecie.” Natan, la David, a venit Și-n amănunt, i-a povestit, Vedenia ce o avuse Și vorbele, de Domnul, spuse.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu 2 Samuel 7:1-17