Ilie, din Ghilgal, pornise,
Iar Elisei îl însoțise.
Domnul, atuncea, a voit
Să îl ridice, negreșit,
La cer. Printr-un vârtej de vânt,
El l-a luat de pe pământ.
Însă-nainte de-a fi dus,
Lui Elisei, așa i-a spus:
„Rămâi aici, pentru că eu
Trimis am fost, de Dumnezeu,
Ca să mă duc pân la Betel.”
Dar Elisei îi zise-astfel:
„Îți spun, pe viul Dumnezeu
Și pe-al tău suflet viu, că eu,
Nicicând n-am să te părăsesc.
Iată că vreau să te-nsoțesc.”
După ce-a cuvântat astfel,
Cei doi plecară, spre Betel.
Fiii prorocilor erau
Lângă Betel și-i așteptau.
Când i-au văzut, în grabă, ei
Au alergat la Elisei,
Și-l întrebară: „Știi tu oare,
Precum că Domnul, de gând, are,
Să îți răpească-n ceruri, sus,
Stăpânul, astăzi?” „Știu” – a spus,
Îndată, Elisei. Apoi,
El a mai zis: „Vă rog, pe voi,
Ca despre vestea ce o știți,
Cu nimeni să nu mai vorbiți.”
Ilie s-a apropiat
De Elise și-a cuvântat:
„Rămâi aici, pentru că eu
Trimis am fost, de Dumnezeu,
La Ierihon.” Atuncea el
Răspunse-ndată-n acest fel:
„Îți spun, pe viul Dumnezeu
Și pe-al tău suflet viu, că eu,
Nicicând, n-am să te părăsesc.
Iată că vreau să te-nsoțesc.”
Sfârși de cuvântat și-apoi,
La Ierihon s-au dus cei doi.
Fiii prorocilor erau
La Ierihon și-i așteptau.
La Elisei, ei au venit
Și-n felu-acesta i-au vorbit:
„Ascultă, ai aflat tu oare,
Precum că Domnul, de gând, are,
Să îți răpească-n ceruri, sus,
Stăpânul, astăzi?” „Știu” – a spus
Îndată, Elisei. Apoi,
El a mai zis: „Vă rog, pe voi,
Ca despre vestea ce o știți,
Cu nimeni să nu mai vorbiți.”
Ilie s-a apropiat
De Elise și-a cuvântat:
„Rămâi aici, pentru că eu
Trimis am fost, de Dumnezeu,
Pân’ la Iordan.” Atuncea el
Răspunse-ndată-n acest fel:
„Îți spun, pe viul Dumnezeu
Și pe-al tău suflet viu, că eu,
Nicicând, n-am să te părăsesc.
Iată că vreau să te-nsoțesc
Și am să merg cu tine-acum.”
Apoi, ei și-au văzut de drum.
Cincizeci de inși, cari – negreșit –
Fii de proroci s-au dovedit,
În fața lor au alergat –
Lângă Iordan – și-au așteptat.
Mantaua pe cari a purtat-o,
Ilie și-a înfășurat-o,
Făcând-o sul. El a venit,
Cu ea, la râu, și a lovit
În apele Iordanului.
Acestea, înaintea lui,
În două părți s-au despicat,
Astfel încât, ca pe uscat,
Trecut-au peste râu cei doi.
Ilie i-a vorbit apoi,
În acest fel, lui Elisei:
„Te rog, îmi spune dar, ce vrei?
Pentru că iată: eu voiesc,
Dorința, să ți-o împlinesc
Mai înainte de-a fi dus
De Dumnezeu, în ceruri, sus.”
Atuncea, Elisei a zis:
„Iată care e al meu vis:
Din duhul care-i peste tine,
Să faci să vină, peste mine,
Acum, o parte anumită.
Vreau o măsură îndoită!”
Ilie zise: „Lucru greu
Îmi ceri, dar te asigur eu,
Că dacă mă vei fi zărit,
La ceruri când voi fi răpit,
Se va-ntâmpla precum dorești,
Iar ce îmi ceri, ai să primești.
De nu mă vei vedea, ei bine,
Nu vine duhul peste tine.”
Singuri, pe drum, cei doi erau.
Mergeau agale și vorbeau,
Când din înalturi a venit
Un car, din flăcări întocmit,
Iar caii care îl trăgeau,
De-asemeni, tot de foc, erau.
Uimit sta Elisei, pe loc,
În timp ce carul cel de foc,
Într-un vârtej de vânt l-a dus,
Pe-al său stăpân, în ceruri, sus.
Atuncea, Elisei – speriat –
Privind spre ceruri, a strigat
În urma lui, aste cuvinte:
„Părinte! Oh! Al meu părinte!”,
Și-apoi: „Carul lui Israel
Și călărimea lui, la fel!”
Pe urmă, nu l-a mai zărit
Pe-al său stăpân și – necăjit –
Veșmântul și l-a sfâșiat.
A mers apoi și a luat
Mantaua pe cari o lăsase
Ilie, când la cer, plecase.
El, cu mantaua, înapoi
Se-ntoarse la Iordan și-apoi,
Ale lui ape le-a lovit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Unde e Domnul Cel pe care
Ilie-al meu, stăpân, Îl are?”
Apele-atunci s-au despicat,
Iar Elisei, ca pe uscat,
În clipa ‘ceea, a putut,
Peste Iordan să fi trecut.
În fața Ierihonului –
Pe câmpul dinaintea lui –
Fiii prorocilor ședeau
Și-n zare, spre Iordan, priveau.
Când pe Ilie l-au văzut,
Peste Iordan cum a trecut,
Au zis: „E, peste Elisei,
Al lui Ilie duh.” Toți cei
Care acolo s-au aflat,
Fugiră și s-au închinat
În fața lui, pân’ la pământ
Și-apoi au zis: „Iată că sânt
Aicea, cincizeci de bărbați,
Viteji. Sunt oameni încercați.
Poruncă dă, ca să pornească
Și pe Ilie să-l găsească.
Poate că Duhul l-a luat
Și-n urmă, l-o fi aruncat
Pe-un munte sau poate-n vreo vale.
Fă dar, precum găsești cu cale.”
„Lăsați-i” – zise Elisei –
„Nu-i mai trimiteți!” Însă ei
Atât de mult au stăruit,
Încât în urmă s-a-nvoit
Și-a zis: „Trimiteți-i!” De-ndat’,
Cincizeci de oameni au plecat
În căutarea lui Ilie.
Trei zile, după cum se știe,
În lung și-n lat au scotocit,
Fără ca să îl fi găsit.
La Ierihon s-au întors ei
Și merseră la Elisei;
Dar Elisei, cum i-a zărit,
În felu-acesta le-a vorbit:
„Nu v-am spus eu să nu plecați?
N-am zis, să nu îl căutați?”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
