O cruntă boală l-a lovit
Pe Elisei, și a murit.
Când încă era-n viață el,
Cel ce domnea în Israel –
Ioas – s-a dus de l-a cătat.
În casa lui când a intrat,
A plâns zicând aste cuvinte:
„Părinte! Oh! Al meu părinte!”,
Și-apoi: „Carul lui Israel
Și călărimea lui, la fel!”,
Iar Elisei a cuvântat:
„Ia-ți arcul cu săgeți, de-ndat!”
Ioas, atuncea, a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Încoardă-ți arcul!” – a mai spus
Iar Elisei. Apoi și-a pus,
Încetișor, mâinile lui,
Pe cele-ale-mpăratului.
„Deschide geamul!”– i-a mai zis.
El s-a grăbit și l-a dechis,
Iar Elisei a poruncit:
„Trage, acum, spre răsărit!
Astă săgeată, să ai știre,
Că este pentru izbăvire.
Ea-i dar, din partea Domnului,
Pentru întreg poporul Lui.
Pe Sirieni, tu ai să-i bați
Când – la Afec – sunt adunați.
Acolo ai să îi lovești
Și-n urmă ai să-i nimicești.
Mai ia săgeți!” – a poruncit
Iar Elisei. El s-a grăbit
Să împlinească-al său cuvânt.
„Acuma, trage în pământ” –
Mai zise Elisei, iar el
A împlântat, în locu-acel,
De-ndată, trei săgeți. Apoi,
Se-ntoarse la proroc, ‘napoi.
Prorocu-atunci s-a mâniat
Și plin de ciudă, la-ntrebat:
„Să-mi spui dar, de ce te-ai oprit?
Căci trebuia să fi lovit
Pământul, de cinci, șase ori!
Acum, însă, doar de trei ori,
Au să înfrângă-ai tăi oșteni,
Armatele de Sirieni.”
Prorocu-n urmă a murit.
Întreg poporul l-a jelit
Și-ntr-un mormânt l-au așezat,
Lângă ai săi adăugat.
Apoi, în anul următor,
Peste-al lui Israel popor,
Cete de pradă au venit,
Cari din Moab au năvălit.