„Prezbiterul scrie, acum,
Alesei Doamne dar, precum
Și fiilor – copiii ei –
Pe care eu și toți acei
Cari, adevărul, au primit,
Întotdeauna, i-am iubit.
Pentru-adevăru-aflat, în noi,
Care rămâne-n veac apoi:
Har, îndurare, pace, eu
Doresc ca să aveți mereu,
Din partea Tatălui de sus
Și-a Domnului Hristos Iisus,
În adevăr și în iubire.
Iată că mi s-a dat de știre,
Și foarte mult m-am bucurat
Atuncea când eu am aflat,
Pe unii, din copiii tăi,
Umblând, acum, pe drepte căi –
În adevăr – necontenit,
După porunca ce-am primit,
Chiar de la Tatăl nost’, ceresc.
Acuma, Doamnă, eu doresc
Să-ți scriu, nu de-o poruncă nouă,
Ci de cea veche, dată vouă
De la-nceputuri: deci, să știm
Ca toți, mereu, să ne iubim!