„Eu, Pavel dar, vă rog frumos,
Prin bunătatea lui Hristos
Și prin blândețea Lui, cea mare –
Eu, „îndrăzneț, din depărtare
În contra voastră, dar smerit,
Atunci când sunt, la voi, sosit” –
Să nu mă faceți, așa dar,
Când am să fiu de față iar,
Ca să alerg la îndrăzneală,
Pe care-apoi – fără-ndoială –
În contra unora, voiesc,
Atuncea să o folosesc,
Căci își închipuie – dragi frați –
Precum că noi suntem mânați,
De firea noastră, pământească.
Trăim, în firea cea lumească,
Însă nu ne luptăm – să știți –
Fiind, de ea, călăuziți.
Așa că, armele cu care
Luptăm, acuma, fiecare,
Nu sunt, acestei firi, supuse,
Căci nu-s, de pe pământ, aduse;
Ci ele-s arme întărite
De Dumnezeu și pregătite,
Mereu, să fie în măsură,
Să surpe orice-ntăritură.
Noi răsturnăm, necontenit,
Tot ceea ce s-a izvodit
În mințile oamenilor
Și orice înălțime-a lor
Care-mpotrivă-i stă, mereu,
Cunoașterii lui Dumnezeu;
Și orice gând – neîndoios –
Rob, ascultării lui Hristos,
Dorim ca să îl facem noi.
Îndată ce sfârși-veți voi
Cu ascultarea, vreau să știți,
Că suntem gata, pregătiți,
Să-l pedepsim, pe fiecare,
Pentru a lui neascultare.
Vreau să vă-ntreb, dragii mei frați:
La-nfățișare, vă uitați?
Dacă va crede cineva,
Că „este-al lui Hristos”, cumva,
Să aibă în vedere-apoi,
Că tot ai Lui, suntem și noi.
Eu, să mă laud, aș putea,
Mai mult, cu stăpânirea mea,
Dată de Domnul, peste voi,
Pentru zidirea voastră-apoi.
Dacă aș face-o, să știți bine,
Precum că nu mi-ar fi rușine.
V-am zis așa, ca nu cumva,
Să-nfricoșez, pe cineva,
Cu o epistolă de-a mea,
Prin ce se află scris în ea.
„De fapt”, spun ei, „ceea ce-a zis
Și, prin epistole, ne-a scris,
Sunt lucruri, de putere, pline,
Cu greutate. Dar, știm bine,
Că dacă el însuși, apoi,
O să se afle printre noi,
E moale, și-n cuvântul lui,
Vedem că, greutate, nu-i.”
Cel cari, astfel, ne-a judecat,
Să fie bine-ncredințat,
Că tot așa cum scriem, noi
Ne vom purta și când, la voi,
Avem, de față, ca să fim.
Așa precum, să scriem, știm –
Departe-atunci când ne aflăm –
La fel, vom ști să ne purtăm,
În fapte, când sosim, apoi,
Față în față, stând, cu voi!”
„Desigur – fără îndoială –
N-avem așa o îndrăzneală,
Ca să ne punem cu acei
Care se laudă. Dar ei,
Pentru că, singuri, se măsoară,
Doar prin ei înșiși, bunăoară,
Prin acest fapt, sunt dovediți
Că de pricepere-s lipsiți.
Noi, însă, nu ne lăudăm –
Și nici măcar nu încercăm –
Peste măsura ce-o avem,
Căci laude-a primi, putem
Doar în măsura însemnată
De Dumnezeu și așezată
Câmpului nostru, ca apoi,
Astfel, s-ajungem pân’ la voi.
Nu ne întindem, în zadar –
Acuma – nici prea mult noi dar –
De parcă n-am ajuns la voi –
Pentru că știm bine, apoi,
Că-n Evanghelia lui Hristos,
Ne-aflăm la voi, neîndoios.
Nu încercăm, în fața voastră,
Apoi, peste măsura noastră,
Ca să ne lăudăm, cumva,
Cu ce-a trudit altcineva.
Nădăjduim că dacă crește
Credința voastră, se lărgește
Și câmpul nost’, de lucru-apoi,
Pe care, îl avem, la voi.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
