Când împăratul Iosia,
Ani optsprezece, împlinea –
De când ajunse la domnie –
La sine, l-a chemat să vie
Pe fiul lui Ațalia –
Care, Ștefan, drept nume-avea –
Și pe Maseia, acel care
Peste cetate-a fost mai mare;
Și arhivarul a venit
Care, Ioah, era numit.
Ioah era acela care,
Pe Ioahaz, părinte-l are.
Acestor slujitori ai lui,
Să dreagă Casa Domnului,
Le-a dat poruncă, de îndat’.
Slujbașii, grabnic, au plecat
Până la Hilchia – cel care
Se dovedea preotul mare –
Și tot argintul i l-au dat,
Care fusese adunat
De cetele Leviților
Ce împlineau slujbele lor
De păzitori ai pragului,
La ușa Casei Domnului.
Acest argint se adunase
Din Efraim și din Manase,
Din Beniamin și Israel
Și din Ierusalim, la fel.
Acest argint a fost luat,
Căci trebuie să fie dat
Drept plată, meșterilor care
Primit-au ca însărcinare,
Dregerea Casei Domnului.
Apoi, meșterii Templului,
Au dat argintul la pietrari
Și la dulgheri și la zidari,
Să cumpere pietre cioplite
Și lucrurile ce-s menite
A drege stricăciuni pe care,
Casa lui Dumnezeu le are,
Pe care le-au pricinuit
Cei care-n Iuda au domnit.
Meșterii care au lucrat,
Mereu, cinstiți s-au arătat.
Pe meșteri îi supraveghea
Iahat și cu Obadia,
Leviți din fiii cei pe care,
Merari, drept urmași, îl are,
Și Zaharia. Lângă ei,
Era și Meșulam, din cei
Care, după familia lor,
Erau de-ai Chehatiților.
Acești Leviți s-au arătat
A fi destoinici la cântat.
Pe lucrători, ei îi vegheau;
În slujba lor, îi ajutau
Și alți Leviți – ca veghetori –
Cu logofeți și dregători
Și cu cei cere se vădeau
Precum că, ușieri, erau.
Atuncea când au scos afară
Argintul ce îl adunară,
Preotul Hilchia găsise
Cartea pe care Moise-o scrise,
După porunca Domnului,
În care era Legea Lui.
Atuncea, Hilchia – cel care
Fusese preotul cel mare –
Către Ștefan, a cuvântat:
„Întâmplător, eu am aflat
O carete-n Casa Domnului.
În ea, e scrisă legea Lui.”
Ștefan, când cartea a primit-o,
Plin de uimire a citit-o.
Apoi, la împărat s-a dus
Și-aste cuvinte i le-a spus:
„Iată că totul s-a făcut
Așa precum Tu ai cerut.
S-a strâns argintul, negreșit,
Așa precum ai poruncit,
Și dat a fost meșterilor,
Precum și lucrătorilor
Care dreg Casa Domnului.
În fața împăratului,
O carete am adus eu. Iat-o!
Preotul Hilchia mi-a dat-o.”
Ștefan, apoi, în fața lui,
Citit-a legea Domnului.
Când împăratu-a auzit
Cuvântul legii, s-a-ngrozit
Și hainele și-a sfâșiat.
Apoi, la sine, i-a chemat
Pe Hilchia – preotul mare –
Pe Ahicam, acela care
Era al lui Ștefan fecior;
Se mai alăturară lor,
Atunci, Abdon – acela care
Pe Mica, drept părinte-l are –
Și cu Asaia, cari – se știe –
Era slujbaș la-mpărăție.
Când toți, la curte, au venit,
Iosia astfel le-a vorbit:
„Vă poruncesc ca să plecați,
De grabă, să Îl întrebați
Pe Domnul, ce are să fie
Cu a lui Iuda-mpărăție,
Cu Israel și neamul meu,
Pentru că a lui Dumnezeu
Mare mânie s-a aprins
Și-asupra noastră s-a întins,
Căci nici părinții noști’ și-apoi –
În vremea de acum – nici noi,
Iată că nu am împlinit
Ceea ce El ne-a poruncit.
N-am făcut voia Domnului,
Precum e scris în cartea Lui.”
Hilchia, grabnic, a plecat
Cu cei trimiși de împărat,
La Hulda. E știut căci ea
Era nevasta ce-o avea
Șalum – fiul lui Tochehat,
Și Hasra – care, la-mpărat,
Fusese supraveghetor
Al tuturor veșmintelor.
Ea, prorociță, se vădea
Și la Ierusalim ședea.
Când solii de la împărat
Sfârșiră, ea a cuvântat:
„Mergeți la cel ce v-a trimis
Și-i spuneți ceea ce a zis,
Prin mine, Domnul Cel pe care,
Poporul Israel Îl are.
Deci ascultați cuvântul meu:
Așa vorbește Dumnezeu:
„Asupra oamenilor lui,
Precum și-asupra locului
Acestuia, să știți dar voi,
Că voi trimete mai apoi,
Nenorocirile prezise,
Așa după cum au fost scrise
În cartea pe cari a primit-o –
Carete pe care a citit-o –
Cel care este-nscăunat
În Iuda, ca și împărat.
Oamenii care-au locuit
În acest loc, M-au părăsit.
Astfel, tămâie-au adus ei,
Spre cinstea altor dumnezei.
Lucrările mâinilor lor,
Nu mi-au plăcut. Acest popor,
Prin tot ce-a făcut înadins,
A Mea mânie a aprins,
Iar focul ei îl va încinge,
Pentru că ea nu se va stinge.”
Mai spuneți-i acelui care
Este, în Iuda, cel mai mare
Și cari, la mine, v-a trimis:
„Iată că Domnul a mai zis:
„Văd că smerit te-ai arătat,
Iar inima ți s-a mișcat
Atuncea când ai auzit
Cuvintele ce le-am rostit
Eu, împotriva locului,
Precum și-a oamenilor lui.
Ai plâns și Mi te-ai închinat,
Iar straiul ți l-ai sfâșiat.
Tot ceea ce tu ai făcut,
Sigur să fii că, am văzut.
De-aceea, nu-i fac nici un rău
Acestui loc, în timpul tău.
În pace, tu vei fi lăsat
Și la ai tăi, adăugat,
Fără ca vreo nenorocire
Să se abată peste fire.”
Solii s-au dus la împărat,
Să-i spună tot ce au aflat.
Când astă veste a primit,
Iosia-ndată s-a grăbit
Ca să îi cheme la palat,
Pe cei bătrâni cari s-au aflat
În toată țara cea pe care
Iuda în stăpânire-o are.
Cei ce-n Ierusalim au stat,
Au mers și ei, la împărat.
De tot poporul însoțit,
Iosia-n urmă s-a suit
Până la Casa Domnului.
Toți preoții norodului
Și cei care Leviți erau,
Pe împărat îl însoțeau.
S-a strâns la astă adunare
Poporul, de la mic la mare.
Acolo-a pus a fi citită
Cartea care a fost găsită
Atunci, în Casa Domnului,
În care, legământul Lui
Fusese scris, pentru popor.
Pe scaunul de domnitor
Șezuse Iosia atunci,
Iar ale Domnului porunci,
Cu-atenție, le-a ascultat.
Un legământ a încheiat
Apoi, în fața Domnului –
Și el și tot poporul lui –
Prin care toți s-au obligat
Ca să păzească ne-ncetat,
Învățăturile primite
Și legile ce-au fost citite.
El a făcut ca-n legământ
Să intre toți cei care sânt
Chiar în Ierusalim aflați,
Cât și cei care-s așezați
În Beniamin. Toți au făcut
Așa precum li s-a cerut,
Ținând legile Domnului
Precum și legământul Lui,
Așa cum au obișnuit
Părinții lor, când au trăit.
Iosia-apoi a-ndepărtat
Toți idolii ce i-a aflat,
De prin ținuturile cele care
Poporul Israel le are,
Făcând ca tot poporul lui
Să Îi slujească Domnului.
Atâta timp cât a trăit,
Pe Dumnezeu el L-a slujit.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
