Vreau ca femeile să știe
Să se îmbrace cuviincios,
Și-ntr-un chip vrednic și frumos –
Plin de sfială și rușine –
Lui Dumnezeu, să I se-nchine,
Nu cu un păr mândru-mpletit –
Cu aur doar, împodobit –
Și nici cu straie scumpe care
Sclipi-vor, de mărgăritare.
S-aducă dar, la rugăciune,
Mereu, doar faptele lor bune,
Așa precum le șade bine
Și după cum li se cuvine
Unor femei evlavioase,
Care se cheamă credincioase.
Pentru femeie, se va cere,
Ca să învețe în tăcere
Și cu supunere, căci ei –
Adică oricărei femei –
Nu îi dau voie să-i învețe,
Pe alții, sau să dea povețe,
Și nici de-a se fi ridicat,
Mai sus, decât e un bărbat,
Căci ei, am spus că i se cere
A ști să stea doar în tăcere.
Întâi, Adam a fost făcut,
Și-apoi, Eva a apărut;
Și nu Adam s-a dovedit
Că este cel ce-i ispitit,
Ci amăgită, prima dată,
Femeia e, iar vinovată,
Ea s-a făcut, căci a călcat
Poruncile care s-au dat.
Totuși, și ea este sortită
Ca să ajungă mântuită,
Prin faptul că ea zămislește
Copii – și dacă stăruiește
În dragoste, smerenie,
Credință și sfințenie.”