1 Tesaloniceni 4
4
1„Încolo, sunteți învățați,
Cum trebuie să vă purtați,
Pentru a fi plăcuți, mereu,
De către-al nostru Dumnezeu.
Așa să faceți – vă rugăm –
Și, totodată, vă-ndemnăm
În Sfântul Nume-al lui Iisus,
Cu o dorință de nespus,
Ca în astă privință-apoi,
Necontenit, să creșteți voi.
2Cunoașteți ce v-am arătat
Și ce învățături v-am dat,
În Domnul nost’, Hristos Iisus.
3Sfințirea noastră, cum v-am spus,
Dorită e, de Dumnezeu.
Deci căutați ca tot mereu,
Să stați departe, de curvie.
4Oricare, dintre voi, să știe
Să-și țină vasu-n stăpânire,
Prin cinste doar, și prin sfințire,
5Și nu prin focul poftelor –
Asemenea Neamurilor
Cari nu-L cunosc pe Dumnezeu.
6Urmați, vă rog, îndemnul meu,
Și, vicleșug, să n-arătați –
Sau nedreptate – între frați,
Pentru că Domnul pedepsește,
Pe-acela care săvârșește
Aceste lucruri, negreșit,
Așa cum v-am adeverit.
7Căci Dumnezeu, dragii mei frați,
Nu ne dorește necurați,
Ci, la sfințire, ne-a chemat.
8De-aceea, cel care-a călcat
Aceste-nvățături apoi,
Să afle dar, că nu pe noi –
Pe oameni – ne-a nesocotit,
Ci el, prin ce a făptuit,
Pe Dumnezeu, se dovedește,
Precum că Îl nesocotește,
Adică pe Acela care
V-a dat, Duh Sfânt, la fiecare.
9Cât despre dragostea frățească,
Nevoie, nu-i să se vorbească,
Pentru că voi – dragii mei frați –
Chiar singuri, fost-ați învățați,
De Dumnezeu, să vă iubiți
Unii pe alții, și-astfel, știți
10Să îi iubiți, cu-adevărat,
Pe frații care s-au aflat,
În Macedonia. Dar eu
Vă-ndemn ca să sporiți, mereu,
În dragostea ce-o arătați.
11În liniște, să căutați
Ca să trăiți, necontenit –
Așa precum v-am sfătuit –
Lucrând, cu mâna, fiecare,
După priceperea ce-o are.
12Cu cei de-afară, ne-ndoios,
Să vă purtați doar cuviincios,
Cătând, în orișice privință,
Să n-aveți nici o trebuință,
De nimeni și nimic apoi.
13Dorim dar, fraților, ca voi
Să n-aveți știre, despre cei
Ce-au adormit – sărmani de ei –
Să nu fiți prinși, de întristare,
La fel ca și aceia care,
Fără nădejde, s-au vădit.
14Dacă Hristosul a murit
Iar după-aceea a-nviat,
Credință-avem, neîncetat,
Că Dumnezeu – cu El, apoi –
Îi va aduce, înapoi,
Pe toți cei care-au adormit
În Domnul nostru, negreșit.
15Într-adevăr, am spus oricui –
Eu – prin Cuvântul Domnului,
Că, dintre cei ce s-or găsi
În viață-atunci când va sosi
Domnul, din ceruri, nimenea,
Cu nici un chip, nu va putea
S-o ia în fața celor care
Au adormit. Când Domnul are
16Să se pogoare, pe pământ,
Purtat pe-aripile de vânt,
De-un strigăt, fi-va însoțit,
De-un glas de-arhanghel, negreșit,
De trâmbița lui Dumnezeu
Și, din al morților somn greu,
Îi va trezi, neîndoios,
Pe cei cari, morți, sunt, în Hristos.
17Pe urma lor, venim și noi,
Cei cari vom fi rămas apoi,
În viață, și vom fi răpiți,
Toți, împreună – înfrățiți –
Ca, în văzduh, să-l așteptăm,
Pe Domnul – să-L întâmpinăm,
Când, din înalturi, o să vie,
Cu El, să fim, pentru vecie.
18Cu ceea ce v-am spus, azi, eu,
Voi mângâiați-vă mereu.”
Selectat acum:
1 Tesaloniceni 4: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca