1 Samuel 29
29
David e trimis înapoi
1Toți Filistenii au venit,
Cu oștile, și-au poposit
Lângă Afec, iar Israel
Și-a așezat la Izreel,
Lângă fântână-ai săi oșteni.
2Mai marii peste Filisteni,
Cu oștile-au înaintat,
Pe care-n cete, le-au grupat.
Cei care-o ceată-alcătuiau,
O sută-n număr se vădeau.
Cetele mari, de Filisteni,
Aveau o mie de oșteni.
David și-ai săi îl însoțeau,
Pe-Achiș, și-n urmă, se aflau.
3Conducătorii cei pe care
Neamul de Filisteni îi are,
Au zis, când i-au văzut, pe ei:
„Ce fac, aici, acești Evrei?”
Achiș răspunse-atunci, îndat’:
„David, cu mine, e aflat.
Sluga lui Saul este el,
Cari e-mpărat în Israel.
De multă vreme e cu mine,
Și-n țara mea îi merge bine.
Până acuma, nu găsesc
Nimic, ca să-l învinuiesc,
Căci până azi, n-a săvârșit
Nimic, să fiu nemulțumit.”
4Dar domnitorii cei pe care
Neamul de Filisteni îi are,
Pe-Achiș, atunci, s-au mâniat
Și-n acest fel, au cuvântat:
„Scoate-l afară dintre noi,
Și-apoi trimite-l înapoi,
În locu-n cari l-ai așezat.
Trimite-i și pe-ai săi, de-ndat’!
Nu vrem să vină la război,
Ca nu cumva, ei – mai apoi –
Potrivnici nouă, să ne fie,
Pe câmpul cel de bătălie.
Cum ar putea el să se facă,
Plăcut, lui Saul. Numai dacă
Ne va lua capul și-apoi,
Se va întoarce înapoi,
Ca să îl dea-mpăratului
Saul, cari e stăpânul lui.
5Nu-i David el, cel pentru care
Cântau femei, în gura mare:
„Saul al nostru a bătut
Mii de dușmani, dar am văzut
Că David mers-a la război
Și zeci de mii a-nvins apoi!”?”
6Achiș, pe David, l-a chemat
Și-i spuse: „Ești un om curat
La suflet – viu e Dumnezeu –
Și-mi place să te văd, mereu,
Mergând alăturea de mine,
Căci n-am găsit, nimic, în tine,
Să pot să te învinuiesc.
Dar astăzi, îți mărturisesc
Că nu le ești pe plac la cei
Cari sunt conducătorii mei.
7Întoarce-te dar, înapoi,
Și mergi în pace mai apoi.
Pe drum, ai grijă, nu cumva
Să-nfăptuiască cineva,
Ceva ce e de nefăcut,
Care să fie neplăcut,
Conducătorilor pe care,
Neamul de Filisteni îi are.”
8David a zis: „Ce-am făptuit?
Spune-mi dar, oare, ce-ai găsit
Tu, neplăcut, la robul tău?
Am făptuit vreun lucru rău,
Încât nu pot a fi lăsat
Alături de-al meu împărat,
Să-l însoțesc în ăst război,
Și-acum trimis sunt, înapoi?”
9Achiș, la David, s-a uitat,
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Plăcut ești înaintea mea,
Precum plăcut e-asemenea
Un înger al lui Dumnezeu.
Acasă, nu te-am trimis eu,
Ci domnitorii cei pe care
Neamul de Filisteni îi are.
Căci ei au zis: „David – cu noi –
Nu poate merge, la război.”
10De-aceea-ți zic: mâine, în zori,
Adună-i pe-ai tăi slujitori
Și-apoi vă rog ca să plecați,
Acasă să vă înturnați.”
11David și-ai săi s-au deșteptat,
În zori de zi, și au plecat,
În grabă, spre cetatea lor,
Din țara Filistenilor,
Iar Filistenii – de îndat’ –
Spre Izreel s-au îndreptat.
Selectat acum:
1 Samuel 29: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca