YouVersion
Pictograma căutare

1 Petru 2

2
1„Acum, vă-ndemn să încercați,
Ca orice rău să-l lepădați;
Și orice prefăcătorie,
Pizmă, sau vicleșug, să fie
Înlăturate de la voi.
Iar orice clevetire-apoi,
S-o lepădați. Astfel, atunci,
2Asemenea ca niște prunci
Cari, de curând, născuți sunteți,
Lapte duhovnicesc, să vreți
A căpăta, să creșteți voi –
Prin el – spre mântuire-apoi,
3Dacă din Domnul, ați gustat
Și-n adevăr, voi ați aflat
Cât poate fi de bun. Astfel,
4Apropiați-vă de El,
De piatra vie, lepădată
De oameni, dar apreciată
Și-aleasă-n schimb, de Dumnezeu,
Și scumpă-n fața Lui, mereu.
5Ca niște pietre vii, și voi
Sunteți zidiți, formând apoi,
O casă, toți – duhovnicească.
Cu voi, o să se-alcătuiască
În urmă dar, o preoție
Cari sfântă trebuie să fie.
Jertfe duhovnicești apoi,
Va trebui s-aduceți voi,
Lui Dumnezeu – pe al Său plac –
Cari prin Iisus Hristos se fac.
6Căci prin Scriptură, ni s-a spus:
„Iată că în Sion am pus,
O piatră scumpă, minunată,
Aleasă, care-i așezată
În capul unghiului. Iar cine,
În El va crede, de rușine,
Nicicând, n-are a fi lăsat.”
7Această cinste vi s-a dat
Vouă, în dar, căci ați crezut!
Dar pentru cei care n-au vrut
Să creadă, „piatra lepădată
De toți zidarii, e luată,
Și-n urmă ea este adusă
Și-n capul unghiului, e pusă.”
8Iar ea – așa cum avem știre –
„O piatră e, de poticnire,
Și este-o stâncă de cădere.”
Ea-i pusă-acolo, la vedere,
Iar cei care se dovedesc
Necredincioși, se poticnesc,
De piatră, căci nu au crezut
Cuvântul, și – cum am văzut –
Ei, la aceasta-s rânduiți.
9Voi, însă, sunteți socotiți,
Drept o aleasă seminție,
O-mpărătească preoție;
Sunteți un neam de oameni, sfânt,
Poporul cari, de pe pământ,
Chiar Dumnezeu l-a câștigat,
Să fie-al Lui, neîncetat.
Mereu, voi trebuie să știți,
Ca lumi-ntregi să îi vestiți,
De lucrurile minunate,
Pe care, să le facă, poate,
Acela care v-a chemat,
Din hăul cel întunecat –
Din bezna cea de spaime plină –
La minunata Sa lumină;
10Pe voi, pe toți dar, fraților,
Pe voi cari n-ați fost un popor,
Însă acum sunteți, mereu,
Popor ales de Dumnezeu;
Pe voi, cari parte n-ați avut
De îndurare, și-ați văzut
Cum că acuma, vi s-a dat –
Căci îndurare-ați căpătat.
11Eu, prea iubiților, voiesc,
Pe voi, ca să vă sfătuiesc,
Asemeni unor călători,
Unor străini rătăcitori:
Necontenit, să vă feriți
De pofta firii, căci, să știți,
Că ea, mereu, este în noi,
Cu sufletul, într-un război.
12Purtare bună, să aveți,
Când, între Neamuri, voi sunteți,
Pentru ca-n tot ce vă vorbesc
De rele și v-asemuiesc
Cu cei ce rele fac, prin voi –
Prin faptul că ei văd apoi,
Că faceți bine, tot mereu –
Slavă să-I dea, lui Dumnezeu,
În ziua cercetării lor.
13Supuși fiți, stăpânirilor,
Care sunt omenești, mereu,
Așa cum cere Dumnezeu;
Și împăratului, să-i fiți
Supuși, pentru că el – cum știți –
Este înalt stăpânitor.
14Supuși fiți dregătorilor,
Căci ei, trimiși, sunt, de-mpărat,
Ca să vegheze, ne-ncetat,
Să-i pedepsească pe toți cei
Care fac răul, iar pe cei
Care doar bine-au săvârșit,
Să-i laude, necontenit.
15Căci iată, bunul Dumnezeu
Vrea, ca făcând bine mereu,
Voi, gura, să le-o astupați,
La toți acei – dragii mei frați –
Care s-au dovedit să fie
Neștiutori, plini de prostie.
16Ca oameni slobozi vă purtați,
Dar fără ca să preschimbați
Această slobozenie-n voi,
În haina răutăți-apoi;
Ci vreau să vă purtați, mereu,
Ca robi dar, ai lui Dumnezeu.
17Pe toți oamenii, să-i cinstiți.
Pe frați, doresc, să îi iubiți.
Teamă s-aveți – vă îndemn eu –
Necontenit, de Dumnezeu.
De-asemeni, trebuie să știți,
Ca, pe-mpărat, să îl cinstiți.
18Vă-ndemn pe voi dar, slugilor:
Supuși să fiți, stăpânilor,
Cu teamă, frică, ne-ncetat –
Nu doar celor ce-au arătat
Că-s buni și blânzi, necontenit,
Ci și celor ce-au dovedit
Că greu pot a fi mulțumiți.
19Căci e plăcut lucru – să știți –
Când omul suferă-ntristare,
Pentru cugetul său ce-l are
Față de Domnul, când curat
El este, și nevinovat.
20Într-adevăr, cum vă făliți,
Când cu răbdare suferiți
Palmele care le-ați primit,
Pentru un rău ce-ați săvârșit?
Dar iată, un lucru plăcut,
Lui Dumnezeu: când ați făcut,
Doar binele și-ați suferit
Și răbdători v-ați dovedit.
21Mai trebuie să știți, dragi frați,
Că la aceast-ați fost chemați.
Căci și Hristos a suferit,
Doar pentru voi, când a venit
În lume; iar în acest fel,
Aveți o pildă, de la El,
Ca suferind, să încercați,
Pe-ale Lui urme, să călcați.
22„El n-a făcut nici un păcat,
Iar vicleșug nu s-a aflat,
În gura Sa, când a vorbit.”
23Iar când era batjocorit,
El, batjocoritorilor,
N-a-ntors batjocurile lor.
Și-atunci când fost-a chinuit,
Amenințări, El n-a rostit,
Ci S-a supus, ascultător,
Doar dreptului Judecător.
24În al Său trup, El a purtat –
În acest fel – al nost’ păcat,
Pe lemnul crucii, ca apoi,
Morți, față de păcate, noi,
Pentru neprihănire-n veci,
Să viețuim de-acuma deci.
Prin ale Lui răni – nu uitați! –
Sunteți, acuma, vindecați.
25Așa precum sunt niște oi
Ce s-au pierdut, ați fost și voi.
Dar v-ați întors către Păstorul,
Episcopul – Priveghetorul –
Acela care se-ngrijește
Și, sufletele, vă păzește.”

Selectat acum:

1 Petru 2: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te