Deci preaiubiților, să știm
Ca, tot mereu, să ne iubim,
Pentru că dragostea ne vine,
Din Dumnezeu. Iubind, oricine
Se vede că este născut,
Din Domnul, și L-a cunoscut.
Însă acel ce nu iubește,
Prin acest fapt, el dovedește
Că nu-L știe, pe Dumnezeu,
Pentru că Domnul e, mereu,
Iubire. Iar dragostea Lui,
Față de neamul omului –
Față de noi – s-a arătat,
Chiar prin aceea că ne-a dat,
Pe Fiul Său. Singurul Fiu,
Al Dumnezeului Cel viu,
Venit-a-n lume și astfel,
Acuma, noi trăim, prin El.
Iubirea – vă spun lămurit –
Nu stă în faptul c-am iubit –
Noi, oamenii – pe Dumnezeu,
Ci în aceea că, mereu,
El ne-a iubit, pe noi, și-a dat,
Drept jertfă pentru-al nost’ păcat,
Pe Fiul Său, de-a ispășit
Ceea ce noi am săvârșit.
Deci preaiubiților, să știți
Că precum noi am fost iubiți
De Dumnezeu, trebuie-apoi,
La fel să ne iubim și noi,
Unii pe alții. N-a putut,
Pe Dumnezeu, să-L fi văzut
Nimeni; dar dacă ne iubim
Unii pe alții, atunci știm
Căci Dumnezeu rămâne-n noi
Și vom cunoaște mai apoi,
Că dragostea Lui, răsădită
În noi, este desăvârșită.
Cunoaștem că, în El suntem –
Iar El în noi – căci noi avem,
Duhul, pe care ni L-a dat,
Fiind din Duhul Său luat.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
