„Vreau ca să știți dar, fraților,
Cum că părinții noști’, sub nor
Erau atunci, și fiecare
A fost trecut, apoi, prin mare.
Prin Moise, ei au fost luați
Și au fost duși și botezați,
Cu toți, apoi, în nor și-n mare.
Toți au primit acea mâncare,
Ce-i de origine cerească
Și care e duhovnicească.
Ei au avut, drept udătură,
Același fel de băutură
Duhovnicească, ce ieșea,
Din piatra cari îi însoțea
Și cari avea să se vădească,
Drept stânca cea duhovnicească.
Această stâncă, ne-ndoios,
Fusese-atuncea, chiar Hristos.
Dar totuși, mulți din ei – mereu –
N-au fost plăcuți, lui Dumnezeu
Și, de aceea, negreșit,
Mulți, în pustie, au pierit.
Tot ce s-a petrecut apoi,
Este o pildă, pentru noi,
Ca să nu ne mai dea prin gând,
Să vrem ce-au poftit ei, nicicând.