Întrucât, lumea nu putea,
Cu-nțelepciunea ce-o avea –
Pe Dumnezeul cerului,
În toată-nțelepciunea Lui –
Să Îl cunoască, Dumnezeu
A hotărât că nu e greu
Ca să aducă mântuire,
La credincioși, printr-o vestire
A nebuniei crucii. Iată,
Iudeii doar minuni așteaptă,
Iar Grecii caută s-adune,
Neîncetat, înțelepciune.
Dar eu v-am propovăduit
Doar pe Hristos Cel răstignit.
Pentru Iudei, El se vădește
Prilejul care-i poticnește,
Iar pentru Neamuri, nebunie
Se dovedește ca să fie.
Dar pentru cei ce sunt chemați –
Printre Iudei sau Greci – aflați
Că ea este – se poate spune –
Putere și înțelepciune,
Cari vine de la Dumnezeu.
Căci nebunia Lui, mereu,
Mai înțeleaptă se arată,
Decât sunt oamenii vreodată,
Iar slăbiciunea Lui apare,
Decât toți oamenii, mai tare.
De pildă, vreau să vă uitați,
La voi, cei care-ați fost chemați:
În rândul vostru, înțelepți –
În felul lumii deci, deștepți –
Nu sunt prea mulți; nu-s mulți nici cei
Cari sunt puternici, nici acei
Cari, din alese neamuri, sânt.
Iată că Dumnezeu Cel Sfânt
Lucruri nebune, a ales,
Prin ele vrând, bine-nțeles,
Ca pe acele înțelepte –
Care, în lume, sunt deștepte –
El să le facă de rușine.
A mai găsit că este bine
S-aleagă, de pe-acest pământ,
Doar lucruri care slabe sânt,
Să rușineze-astfel, anume,
Pe cele tari, ce sunt în lume.
A mai ales lucruri privite
Drept josnice, disprețuite,
Ba chiar și lucruri ce nu sânt,
Spre-a nimici, de pe pământ,
Pe cele care-s în ființă,
Pentru a nu fi cu putință
Ca să se laude, cumva,
Față de Domnul, cineva.
Iar voi, prin Tatăl Cel de Sus,
Sunteți dar, în Hristos Iisus.
El e făcut, de Dumnezeu,
Să fie, pentru noi, mereu,
Înțelepciune și sfințire,
Să fie și neprihănire,
Și-asemeni – pentru fiecare –
Să fie și răscumpărare