1 Cronici 22
22
1David a zis: „Aici, vreau eu,
O Casă, pentru Dumnezeu.
Mai vreau apoi, și un altar.
Jertfe să se aducă-n dar –
Arderi de tot – pe-altaru-acel,
Pentru întregul Israel.”
Pregătirile lui David pentru zidirea Templului
2David, la sine, a chemat
Străinii care s-au aflat
În țară-atunci, în Israel.
A adunat – în acest fel –
Pe cei care se dovedeau
Că-n piatră, cioplitori, erau.
Pe-aceștia i-a însărcinat
Să pregătească, de îndat’,
Pietrele ce erau menite
A fi – în urmă – folosite
Pentru zidirea Templului,
Cari fi-va Casa Domnului.
3Fier – din belșug – a pregătit
Din care-apoi a făurit
Cuie cu care se prindeau
Aripile ce le aveau
Ușile Templului. Apoi,
A mai făcut și scoabe noi.
A adunat – de bună seamă –
Pe lângă fier, multă aramă.
Atât de multă ea era,
Căci nu se putea număra.
4Lemne de cedru a primit,
Cari fără număr s-au vădit,
Aduse de Sidonieni
Și-asemenea, de Tirieni.
5David, de Solomon, mereu,
Spunea: „E tânăr fiul meu
Și e plăpând. De-aceea vreau
Să pregătesc și-apoi să-i dau,
Tot ceea ce se dovedește
Că pentru casă trebuiește.
Voiesc a fi deosebită
Casa ce Îi va fi zidită
Lui Dumnezeu. Va fi știută
Și-n toată lumea, cunoscută.
Slava va fi, mereu, cu ea
Și faima, de asemenea.”
‘Nainte de a fi murit,
Mari pregătiri a săvârșit
David, pentru ca fiul lui
Să-nalțe Casa Domnului.
Sfaturile date lui Solomon
6David, la sine, l-a chemat
Pe Solomon și-apoi i-a dat
Porunci, ca după moartea lui,
Să-nalțe Casa Domnului.
7El zise: „Iată, fiul meu,
Aveam de gând să fac chiar eu,
O casă, mare, Numelui
Cari este-al Dumnezeului
Ce Îl avem. Dar mi-a vorbit
8Cuvântul Lui, și m-a oprit,
Zicând: „Războaie, ai purtat
Și sânge mult, tu ai vărsat.
De-aceea, nu-ți îngădui Eu,
Casă să-I faci, Numelui Meu.
9Iată, un fiu vei căpăta
Acesta se va arăta
Om al odihnei. Voi veghea
Și pace-n jur, el va avea,
Căci „Solomon”, va fi numit
(„Pace” înseamnă tălmăcit).
În vremea-n cari trăi-va el,
Pace va fi, în Israel.
10Atunci când are să domnească,
O Casă o să-I construiască
Numelui Meu. Eu – pe vecie –
Scaunul său pentru domnie
Am să îl întăresc, căci iată:
El Îmi e fiu și îi sunt Tată.”
11De-acuma, fiule, mereu,
Fie cu tine Dumnezeu,
Ca-n toate tu să propășești
Și-apoi o Casă să-I zidești,
Așa precum El îți va spune.
12Domnul să-ți dea înțelepciune,
Ca să te facă să domnești
În Israel și să-I păzești
Legile care le-a lăsat.
13Atuncea, fii încredințat
Precum că ai să propășești.
Să cauți ca să împlinești
Legile ce le-a rânduit
Și tot ceea ce-a poruncit,
Prin Moise – prin al Său rob – El,
Pentru întregul Israel.
Te întărește, fiul meu
Și-mbărbătează-te, la greu!
Nu te speria, și-n orice vreme,
N-ai – de nimica – a te teme!
14Iată că eu m-am străduit
Și-astfel, din timp, am pregătit
Mult aur. La o sută mii
Talanți, e el. Vreau să mai știi,
Cum că argintul adunat –
Care-n talanți e măsurat –
E la un milion. Aramă,
Am adunat. De bună seamă,
Fier, am mai strâns, cari – cântărit –
Nu poate fi. Am pregătit
Lemne de cedru-n număr mare
Și pietre multe-apoi, la care
Ai să adaugi – negreșit –
Atât cât va fi trebuit.
Cu ceea ce am adunat,
În urmă fi-va înălțat
Un sfânt lăcaș al Domnului,
O Casă a Numelui Lui.
15La tine, ai un număr mare
De meșteri care sunt în stare
Ca, pietrele, să le cioplească
Și lemnul să îl pregătească,
Pentru că ai și mulți tâmplari.
De-asemenea, ai oameni cari
Îndemânare dovedesc.
Aceștia toți îți folosesc
La construirea Templului,
Care va fi al Domnului.
16Aur și-argint, am adunat.
Fier și aramă ți-am lăsat,
În număr negrăit de mare.
Te scoală-acum, și fii în stare
Ca să lucrezi, iar Dumnezeu
Fie, cu tine, tot mereu!”
17David, apoi, la toți cei cari
S-au dovedit a fi mai mari
În Israel, le-a poruncit
Să îl ajute – negreșit –
Pe Solomon, în lucrul lui.
Mai marilor poporului,
18David le-a zis: „Nu ați văzut,
Ceea ce Domnul a făcut?
Nu știți că Domnul Dumnezeu
Vă însoțește, tot mereu,
Și tihnă ați primit apoi,
Din toate părțile dar, voi?
În a mea mână, i-a lăsat,
Pe toți cei care s-au aflat
În țară și au locuit-o.
Țara pe care-am dobândit-o
Supusă este Domnului
Și-asemenea, poporului
Pe care Dumnezeu îl are.
19De-aceea vreau, ca fiecare
Să-și pună sufletul, mereu,
Să-l caute pe Dumnezeu.
Uniți-vă și căutați,
O casă, să Îi ridicați
Numelui Domnului. În ea,
Chivotul trebuie să stea
Și sculele acelea, toate,
Cari Domnului sunt închinate.”
Selectat acum:
1 Cronici 22: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca