1 Cronici 19
19
Război împotriva amoniților
1Nahaș, cel care-i așezat,
Peste Amon, ca împărat,
Muri și-n locu-i a venit
Feciorul său, de a domnit.
2David a zis: „La rândul meu,
Acum am să arăt și eu
Bunăvoință lui Hanun,
Căci și-al său tată a fost bun
Față de mine, ne-ncetat.
Astfel, așa cum s-a purtat
Cu mine – în trecut – Nahaș,
La rându-mi, cu al său urmaș,
La fel am să mă port și eu
Și am să-i dau sprijinul meu.”
Apoi el, slugi, a repezit,
Pân’ la Hanun, căci a dorit
Să-l mângâie-n durerea lui,
Dată de moartea tatălui.
Când slujitorii au intrat
În țara lui Amon, de-ndat’,
3Toți oamenii aceia cari,
Peste-Amoniți erau mai mari,
S-au dus pân’ la Hanun și-au zis:
„Tu crezi că David i-a trimis
Pe slujitorii săi – la tine –
Ca să te mângâie? Ei bine,
Noi nu credem așa ceva!
Este cu totul altceva:
David trimite-astă solie,
Căci el dorește ca să știe
Cum e cetatea și-a ei pază,
Iar după ce o cercetează,
Încredințat fii, că pornește
Încoace și o nimicește.”
4Hanun, atuncea, i-a-nhățat,
Pe slujitori și le-a tăiat
Bărbile, iar pe jumătate
Chiar hainele le-au fost tăiate,
Până la brâu și înapoi
I-a slobozit să plece-aspoi.
5David fusese înștiințat,
De tot ceea ce s-a-ntâmplat
Și niște oameni a trimis
În fața lor, prin cari le-a zis:
„La Ierihon să vă opriți.
Acolo să v-adăpostiți,
Pân’ vă va crește barba iar,
Și-apoi să vă întoarceți dar.”
6Toți Amoniți-au priceput
Cum că prin ceea ce-au făcut,
Ajuns-au ca, urâți, să fie
De-a lui Israel seminție.
De-aceea, oameni și-au tocmit
Și de război s-au pregătit
Cu călăreți din Siria
Și din Mesopotamia.
De-asemenea, și-au strâns oșteni
Din neamul cel de Sirieni
Cari, la Maaca, se aflau,
Sau care-n Țoba locuiau.
Talanți de-argint au folosit
Când oștile și le-au tocmit.
În număr, s-au vădit să fie
Talanți-aceștia, la o mie.
7Treizeci și două mii de cară
Au mai tocmit și mai luară
Pe cel cari fost-a așezat,
Atunci, în Maca, împărat.
În jurul împăratului,
S-a strâns întreg poporul lui.
La ei s-au mai adăugat
Și Amoniții, de îndat’,
Căci din cetăți ei au ieșit
Și de război s-au pregătit.
8David fusese înștiințat
De tot ceea ce s-a-ntâmplat
Și-astfel Ioab – acela care
Peste oștiri, era mai mare –
Trimis a fost, în contra lor,
Cu oștile Evreilor.
Cei care cu Ioab erau,
Oameni viteji se dovedeau.
9Când Amoniții i-au zărit,
În mare grabă au ieșit
Și-n linie – pentru război –
S-au așezat cu toți apoi,
Chiar lângă poarta de intrare,
Pe cari, cetatea lor o are.
Toți cei care i-au sprijinit,
În câmp s-au dus și-au poposit.
10Ioab a înțeles de-ndat’,
Ce luptă are de purtat,
Știind că se va bate-apoi
Și înainte și-napoi.
O ceată-atuncea și-a ales
Și pe-acei oameni i-a trimes
În contra Sirienilor.
11A așezat conducător
Pe restul oștii adunate,
Pe Abișai – pe al său frate –
Care să țină, în război,
Piept Sirienilor. Apoi,
12El zise către Abișai:
„Tu, neclintit, voiesc să stai.
Dar dacă întâmpla-se-va
Că Sirieni-or fi, cumva,
Mai tari decât sunt eu, să știi
Că-n ajutor doresc să-mi vii.
Atunci însă când voi vedea
Precum că nu veți mai putea
Să țineți piept la Amoriți,
De mine fi-veți sprijiniți.
13Fii tare și să arătăm
Curaj, în lupta ce-o purtăm,
Pentru cetățile pe care
Al nostru Dumnezeu le are
Și pentru-al nost’ popor. Acum,
Să facă Dumnezeu precum
Găsește El de cuviință!
Va fi după a Lui dorință!”
14Ioab și-ai săi i-au atacat
Pe Sirieni. Ei s-au speriat
Și au fugit din fața lor.
15Oștirea Amoniților,
Din depărtare, a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
Fugind apoi înspăimântată
De Abișai și a lui ceată.
Toți, în cetate, au pătruns,
Unde în urmă s-au ascuns.
Apoi Ioab – și-ai săi – porniră
Și la Ierusalim veniră.
16Când Sirienii au văzut
Că Israelul i-a bătut,
Îndată o solie-au pus,
Care a mers de i-a adus
Pe Sirieni-aceia care
Stau peste Râu, în așteptare.
Șofah fusese căpitan
Și-al lui Hadarezer oștean.
El fost-a pus conducător
Al oștii Sirienilor.
17David, atunci când a aflat,
Întreg poporul și-a chemat
Și-astfel, o oaste și-a făcut.
Peste Iordan el a trecut
Și-n linie, pentru război,
Și-a așezat oameni-apoi.
Toți Sirienii au ieșit
18Să-i țină piept, dar au fugit
Înspăimântați, din fața lui
Și-a oștii Israelului.
Dintre cei cari au însoțit
Carele-n luptă, au pierit
Atunci, în număr, șapte mii.
Apoi și patruzeci de mii
De pedestrași au mai căzut.
Chiar și Șofah – cari e știut
Precum că el era cel care
Peste oștire-a fost mai mare –
În bătălie-a fost lovit,
Și-n felu-acesta a murit.
19Toți slujitorii cei pe care,
Hdarezer, supuși, îi are,
Bătuți – atunci când s-au văzut –
Cu Israel, pace-au făcut,
Iar Sirienii s-au smerit
Și-apoi nu au mai îndrăznit
Ca să îi vină-n ajutor
Neamului Amoniților.
Selectat acum:
1 Cronici 19: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca