YouVersion
Pictograma căutare

Romani 12:1-21

Romani 12:1-21 BVA

Fraților, având în vedere aceste lucruri, vă îndemn să vă prezentați pe voi înșivă înaintea lui Dumnezeu ca sacrificiu viu. Să procedați așa, ca un răspuns la mila pe care a avut-o El față de voi. Astfel, sacrificiul vieții voastre trăite (pe pământ) în acest corp, va fi unul sfânt și care Îl va satisface. Așa veți realiza o slujbă spirituală (de închinare). Să nu vă conformați modelului oferit de lumea acestui secol; ci să vă transformați prin înnoirea modului vostru de gândire, ca să puteți avea abilitatea de a înțelege ce dorește Dumnezeu de la voi. Iar dorința Sa este bună, plăcută și perfectă. Având în vedere harul care mi-a fost dat, vă cer ca nimeni să nu se considere mai competent decât este în realitate; ci în acord cu acea măsură de credință strict personală repartizată de Dumnezeu, fiecare să fie modest în evaluările cu privire la el. Corpul nostru este format din mai multe părți, fiecare dintre acestea având rolul ei diferit de al celorlalte. În mod asemănător, în Cristos, noi care suntem mulți, formăm un singur organism. Totuși, în mod individual, noi suntem utili unii altora. În acord cu harul care ne-a fost oferit, noi avem daruri (spirituale) diferite. Având în vedere acest lucru, cine are darul profeției, să îl folosească în limitele credinței lui. Cine a primit darul slujirii, să slujească (pe ceilalți); iar dacă cineva a primit darul de a-i învăța pe alții, să îi învețe. Dacă darul primit de altcineva este încurajarea, să încurajeze (pe alții). Cine a primit darul de a contribui la rezolvarea nevoilor altora, să facă acte de caritate cu generozitate. Cel care are darul de lider, să conducă pe alții cu responsabilitate; iar acela care a primit darul de a fi milos cu alții, să își manifeste bunătatea cu bucurie. Dragostea voastră să provină din sinceritate. Să urâți răul și să aveți un mare atașament față de (tot) ce înseamnă bine. Iubiți-vă unii pe alții manifestând o dragoste specifică fraților; și fiecare să îl aprecieze pe celălalt, considerându-l superior lui. Fiți totdeauna deciși să slujiți pentru Stăpânul nostru cu o mare pasiune. Manifestați-vă speranța cu bucurie. Suportați necazul cu răbdare. Fiți perseverenți în rugăciune. Ajutați-i pe sfinți conform specificului necesităților lor. Fiți ospitalieri. Nu blestemați pe cei care vă persecută, ci binecuvântați-i! Bucurați-vă cu cei care se bucură și plângeți cu cei care plâng. În relațiile voastre unii cu alții, să vă comportați astfel încât între voi să existe armonie. În acest scop, să nu fiți aroganți pretinzând că sunteți înțelepți; ci să doriți să vă aflați mereu în compania oamenilor modești. Nu recompensați pe nimeni cu rău pentru răul pe care vi l-a făcut. Urmăriți să faceți acele lucruri acceptate (și recunoscute) de toți oamenii ca fiind bune. Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Dragii mei, să nu vă răzbunați! Ci lăsați să acționeze mânia lui Dumnezeu în acest scop; pentru că (în Scriptură) este scris: „Eu, Iahve, vă spun că am dreptul de a răzbuna pe cineva prin plata pe care o ofer celui care i-a făcut rău!” Apoi Scriptura mai spune: „Dacă îi este foame dușmanului tău, oferă-i mâncare; și dacă îi este sete, dă-i să bea. Procedând așa, vei turna cărbuni aprinși pe capul lui.” Nu lăsa răul să te învingă; ci fi victorios în lupta cu el, făcând ce este bine!

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate