YouVersion
Pictograma căutare

Proverbe 5

5
1Fiul meu, fii atent la înțelepciunea mea. Ascultă bine cuvintele mele înțelepte! 2Procedează așa să fii un om inteligent și pentru ca buzele tale să păstreze cunoștința! 3Buzele femeii adultere picură miere; și cuvintele ei sunt mai alunecoase decât uleiul. 4Dar la final sunt mai amare decât pelinul și mai ascuțite decât o sabie cu două tăișuri. 5Picioarele ei conduc spre moarte; și pașii ei ajung la final în locuința morților. 6Ea nu apreciază drumul care duce la viață. Traseele acestei femei rătăcesc; dar ea nu știe acest lucru. 7Acum, fiilor, ascultați-mă; și nu vă depărtați de cuvintele mele. 8Fiule, să rămâi pe un drum care este departe de al acestei femei. Nu te apropia de ușa locuinței ei; 9pentru ca să nu îți dai cinstea altora și anii tăi unui om nemilos. 10Astfel vei evita să ajungi în situația în care niște străini se vor bucura de averea ta; și nu vei lăsa pe altul să se îmbogățească din munca ta. 11Altfel, la sfârșitul vieții tale vei ofta din greu în timp ce organismul tău va fi decimat. 12Atunci vei spune: „Oare cum am putut să urăsc eu învățătura?! De ce a desconsiderat inima mea corectarea! 13Cum mi-am permis eu să nu ascult sfatul învățătorilor mei și să îi ignor pe cei care mă îndrumau! 14Am fost aproape de o totală autodistrugere în mijlocul adunării și al comunității!” 15Bea apă din fântâna ta și din propriul tău izvor! 16De ce să se reverse izvoarele tale pe străzi și să ajungă râurile tale în locuri publice? 17Lasă-le să fie doar ale tale; și niciodată să nu le împarți cu străinii. 18Să fie binecuvântată fântâna ta; și bucură-te de soția pe care o ai din tinerețea ta – 19ciută iubită, căprioară plăcută! Sânii ei să te satisfacă toată viața; și fii permanent atras de dragostea ei. 20Fiul meu, pentru ce să fii sedus de o (femeie) străină? De ce să îmbrățișezi sânul soției altuia? 21Să știi că Iahve vede permanent tot ce face un om; și El judecă tot comportamentul lui. 22Cel rău va fi prins chiar de nedreptatea lui; și va fi legat cu funiile păcatului lui. 23El va muri din lipsă de învățătură și va rătăci în marea lui prostie.

Selectat acum:

Proverbe 5: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate