YouVersion
Pictograma căutare

Numeri 9

9
1Iahve i-a vorbit lui Moise în deșertul Sinai, în prima zi a celui de al doilea an care trecuse după ce plecaseră de pe teritoriul Egiptului. El i-a spus: 2„Israelienii să respecte Paștele, celebrând (această sărbătoare) la data stabilită. 3Această dată când trebuie celebrat, este în a paisprezecea zi a acestei luni, între cele două seri. Să celebrați respectând toate deciziile și toate legile stabilite cu privire la această sărbătoare.” 4Moise le-a spus israelienilor că trebuie să respecte Paștele. 5Ei au sărbătorit Paștele în luna întâi, în a paisprezecea zi, între cele două seri, (chiar acolo,) în deșertul Sinai. Israelienii au făcut exact cum i-a poruncit Iahve lui Moise. 6Dar au fost și niște oameni care erau necurați pentru că se atinseseră de un mort. Ei nu au putut sărbători Paștele în acea zi. Atunci au venit înaintea lui Moise și a lui Aaron. 7Ei i-au zis lui Moise: „Știm că suntem necurați pentru că ne-am atins de un mort; dar de ce trebuie să ni se interzică să aducem lui Iahve sacrificiul la data stabilită împreună cu ceilalți israelieni?” 8Moise le-a spus: „Așteptați până voi afla ce va porunci Iahve pentru un caz ca al vostru.” 9Iahve i-a zis lui Moise: 10„Spune-le israelienilor: «Chiar dacă cineva dintre voi sau dintre urmașii voștri va fi necurat pentru că a atins un mort sau va fi departe, într-o călătorie, i se va permite totuși să sărbătorească Paștele lui Iahve. 11Să-l celebreze în a doua lună, în a paisprezecea zi, între cele două seri. Atunci să mănânce mielul de Paște cu turte și cu ierburi amare. 12Să nu lase nimic din el până dimineața; și să nu îi strivească niciun os. Să respecte (și atunci) toate regulile referitoare la Paște. 13Dar dacă cineva care este curat și care nu a fost plecat într-o călătorie se va abține de la sărbătorirea Paștelui, să fie distrus din popor; pentru că nu a adus lui Iahve sacrificiul lui la data stabilită. Acel om își va suporta pedeapsa pentru păcatul lui. 14Orice străin care locuiește între voi și care dorește să sărbătorească Paștele lui Iahve, să celebreze conform legii acestei sărbători. El să respecte deciziile luate în acest scop. Să aveți o singură lege atât pentru străin, cât și pentru băștinaș.»” 15În ziua când a fost instalat Tabernacolul, adică acel cort al Declarației, norul l-a acoperit. De seara până dimineața, norul era deasupra Tabernacolului, având aspect de foc (în timpul nopții). 16Așa se întâmpla permanent: ziua, era un nor care acoperea Tabernacolul; iar noaptea, el se vedea ca un foc. 17Atunci când norul se ridica de deasupra Cortului, israelienii își reluau deplasările. În zona unde se oprea norul, își stabileau tabăra și israelienii. 18Ei plecau la porunca lui Iahve; și tot la porunca Lui, israelienii își opreau tabăra. Ei rămâneau cu tabăra în același loc atât timp cât norul stătea deasupra Tabernacolului. 19Când norul rămânea mai multe zile deasupra lui, israelienii respectau porunca lui Iahve: nu plecau mai departe. 20Uneori, norul rămânea doar câteva zile deasupra Tabernacolului. Ei staționau cu tabăra, conform poruncii lui Iahve. Apoi, tot conform poruncii Lui, plecau mai departe. 21Uneori norul rămânea acolo de seara până dimineața. Astfel, ei plecau dimineața, după ce se ridica norul. Dacă norul rămânea (deasupra Tabernacolului) o zi și o noapte, ei plecau cu tabăra atunci când se ridica el. 22Dacă norul rămânea deasupra Tabernacolului două zile, o lună sau mai multe zile, israelienii rămâneau cu tabăra în același loc; și plecau doar atunci când acesta se ridica. 23Ei își stabileau tabăra la porunca lui Iahve; și tot El le poruncea când să plece mai departe. Israelienii respectau porunca lui Iahve care era dată prin Moise.

Selectat acum:

Numeri 9: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te