YouVersion
Pictograma căutare

Numeri 6

6
1Iahve i-a zis lui Moise: 2„Spune-le israelienilor: «Când un bărbat sau o femeie face acel jurământ special al nazireatului, pentru a se dedica lui Iahve, 3trebuie să se abțină de la consumul de vin și de băuturi alcoolice. Să nu bea nici oțet făcut din vin, nici oțet făcut din băutură alcoolică. Să nu consume niciun fel de băutură făcută din struguri. Să nu mănânce nici măcar struguri proaspeți sau uscați. 4În toate zilele lui de nazireat, să nu mănânce nimic care provine din viță; nici măcar sâmburii sau coaja strugurelui. 5În toate zilele jurământului lui de nazireat, să nu își taie părul care crește pe capul lui. El va fi sfânt până expiră perioada pentru care s-a dedicat în exclusivitate pentru Iahve. Să își lase părul să crească fără să îl scurteze. 6În toate zilele dedicării lui pentru Iahve, să nu se atingă de vreun mort. 7Să nu se profaneze nici măcar pentru tatăl lui, nici pentru mama lui, nici pentru fratele lui, nici pentru sora lui – dacă se va întâmpla ca aceștia să moară; pentru că semnul consacrării pentru Dumnezeu este pe capul lui. 8În toate zilele nazireatului lui, să fie sfânt pentru Iahve. 9Dar dacă un om moare subit lângă el și astfel își profanează capul care îi fusese consacrat, (nazireul) trebuie să își radă părul de pe cap în ziua curățării lui. Să și-l radă în a șaptea zi. 10Apoi, în a opta zi să aducă preotului, la intrarea în cortul Întâlnirii, două turturele sau doi pui de porumbel. 11Preotul să ofere (lui Iahve) pe una dintre păsări ca sacrificiu pentru păcat, iar pe cealaltă ca ardere integrală; și să facă astfel achitare pentru nazireu cu privire la păcatul comis din cauza mortului. În aceeași zi, nazireul trebuie să își consacre (din nou) capul. 12Să dedice lui Iahve zilele lui ca nazireu; și să aducă un miel de un an ca sacrificiu pentru vină. Zilele în care fusese dedicat înainte, nu se vor lua în considerare, pentru că nazireatul lui a fost profanat. 13Îți spun acum care este legea nazireului în ziua când expiră perioada lui de nazireat. Nazireul trebuie să fie adus la intrarea cortului Întâlnirii. 14Acolo trebuie să aducă lui Iahve sacrificiul lui: un miel de un an, fără defect, ca sacrificiu ars integral; o oaie de un an, fără defect ca sacrificiu pentru păcat; un berbec fără defect, ca sacrificiu de pace; 15un coș cu turte făcute din făină de cea mai bună calitate, amestecată cu ulei, turte necrescute sub influența fermenților stropite cu ulei, împreună cu darurile de mâncare și sacrificiile de băutură obișnuite. 16Preotul să le aducă pe toate înaintea lui Iahve, împreună cu sacrificiul lui pentru păcat și sacrificiul lui care urmează să fie ars integral. 17Să aducă și berbecul ca sacrificiu de pace în cinstea lui Iahve lângă coșul cu turte. Preotul trebuie să ofere atât darul lui de mâncare, cât și sacrificiul lui constând în băutură. 18Apoi nazireul trebuie să își radă părul de pe capul consacrat lui Iahve. Să facă acest lucru la intrarea cortului Întâlnirii. Apoi (preotul) să ia părul capului lui care a fost consacrat; și să îl pună pe foc, sub sacrificiile de pace. 19Preotul trebuie să ia unul dintre membrele din față ale berbecului, după ce acesta a fiert, împreună cu o turtă necrescută din coș și cu o altă turtă făcută cu ulei. El să le pună în mâinile nazireului, după ce acesta și-a ras părul de pe capul consacrat lui Iahve. 20Preotul să le prezinte ca sacrificiu legănat înaintea lui Iahve. Acestea sunt sfinte și aparțin preotului, împreună cu pieptul adus ca sacrificiu legănat și cu spata oferită (lui Iahve) prin ridicare ca sacrificiu. Apoi nazireului i se va permite să bea vin. 21Aceasta este legea pentru nazireul care face un jurământ. Așa trebuie să își aducă el sacrificiul oferit lui Iahve pentru nazireatul lui, în afară de acele sacrificii pe care le poate oferi din proprie inițiativă. Să procedeze conform jurământului pe care l-a făcut, respectând legea nazireatului lui.»” 22Apoi Iahve i-a zis lui Moise: 23„Vorbește-le lui Aaron și descendenților lui astfel: «Vă spun cum să binecuvântați pe israelieni. Să le ziceți: 24‘Iahve să te binecuvânteze și să te protejeze! 25Iahve să facă să lumineze fața Lui peste tine; și să aibă compasiune față de tine! 26Iahve să Își înalțe fața peste tine; și să îți ofere pacea!’» 27Așa să proclame numele Meu în favoarea israelienilor; iar Eu îi voi binecuvânta!”

Selectat acum:

Numeri 6: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate