YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 3:13-35

Marcu 3:13-35 BVA

Apoi, Isus a urcat pe munte. A chemat la El pe cine a vrut, iar aceia au venit. A ales dintre ei doisprezece, ca să îi aibă cu Sine și ca să îi trimită să predice. Le-a dat și autoritate (în baza căreia puteau) să vindece pe cei bolnavi și să facă exorcizări. Cei selectați de Isus (în acest scop) sunt următorii: Simon, pe care l-a numit Petru; Iacov și Ioan, care erau fiii lui Zebedei. Acestora le-a pus numele „Boanerghes” care înseamnă „Fiii tunetului”. Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, care era fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Canaanitul; și Iuda, Iscarioteanul, care L-a trădat. Au intrat într-o casă; și din nou s-au adunat foarte mulți oameni. Astfel, Isus și discipolii Săi nu puteau nici măcar să mănânce. Când au auzit ce se întâmpla, rudele lui Isus au venit să Îl ia dintre ei, gândind că a înnebunit. Ei ziceau: „Nu mai este în toate facultățile mentale!” Iar cei care erau cunoscuți ca învățători ai legii (mozaice), veniți din Ierusalim, ziceau despre El: „Este posedat de Beelzebul; face exorcizări cu ajutorul șefului demonilor.” Isus li S-a adresat, provocându-le gândirea prin intermediul parabolelor: „Cum poate Satan să îl dea afară (tot) pe Satan? Dacă un regat este dezbinat împotriva lui însuși prin conflicte interne, desigur că nu va putea supraviețui. Și dacă o casă este dezbinată prin conflicte în interiorul acelei familii, se va distruge. În mod asemănător, dacă Satan se manifestă ostil împotriva lui însuși, este dezbinat și se autodistruge. Nimeni nu comite un jaf în casa unui om care are o forță superioară lui decât după ce l-a imobilizat. Să știți că toate păcatele și toate celelalte cazuri de blasfemie ale oamenilor le vor fi iertate; dar oricine va blasfemia Spiritul Sfânt, nu va primi iertare niciodată. El devine astfel vinovat pentru eternitate de acest păcat…” A spus aceste lucruri pentru că ei ziseseră: „Este posedat de un spirit rău!” Atunci, mama și frații lui Isus care veniseră și stăteau afară, au trimis pe cineva să Îl cheme. În timp ce mulți erau adunați în jurul Lui, I s-a spus: „Să știi că mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută!” El le-a răspuns: „Cine este mama Mea și care sunt frații Mei?” Apoi privind spre cei care stăteau în jurul Lui, a zis: „Aceștia reprezintă mama Mea și frații Mei. Pentru că oricine se conformează dorinței lui Dumnezeu, Îmi este frate, soră și mamă!”

Citește Marcu 3

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Marcu 3:13-35