Isus a plecat de acolo și a venit în zona provinciei Iudeea, dincolo de Iordan. S-au adunat din nou foarte mulți oameni la El; și conform obiceiului pe care îl avea, a început să îi învețe. În acest timp, Isus a fost vizitat de niște farisei. Aceia, ca să Îl testeze, L-au întrebat dacă îi este permis unui bărbat căsătorit să divorțeze. Răspunzându-le, Isus le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” Ei au spus: „Moise a permis bărbatului să scrie un certificat de divorț și apoi să își abandoneze soția.” Isus le-a zis: „Moise v-a lăsat scrisă această poruncă din cauza insensibilității inimii voastre; dar de la începutul Creației, Dumnezeu l-a conceput pe om să existe împreună ca bărbat și femeie. Conform acestei legi, omul își formează o familie unindu-se în căsătorie cu soția lui, după ce fiecare dintre ei s-a desprins de familia tatălui și a mamei lui. Astfel, cei doi devin (ca) un singur organism. Deci nu mai sunt doi, ci formează împreună un întreg. De aici rezultă că omul nu are voie să distrugă acest întreg conceput inițial de Dumnezeu și pus în practică prin consimțământul celor doi soți.” Atunci când au intrat în casă, discipolii L-au abordat pe Isus în legătură cu subiectul divorțului. El le-a zis: „Oricine divorțează și se căsătorește cu altă femeie, comite adulter față de fosta lui soție; și același lucru se întâmplă dacă o soție divorțează și se căsătorește apoi cu alt bărbat: va comite adulter față de soțul inițial.”
Citește Marcu 10
Partajează
Compară toate versiunile: Marcu 10:1-12
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri