Nu îl crede pe cel care îți este prieten și nu te încrede în ruda ta! Păzește-ți ușa gurii de aceea care se odihnește la pieptul tău! Pentru că fiul își desconsideră tatăl, fiica se ridică împotriva mamei, iar nora se revoltă împotriva soacrei ei. Astfel, dușmanii unui om sunt chiar cei din familia lui! Dar eu voi privi la Iahve, voi spera în (ce va face) Dumnezeul salvării mele! Dumnezeul meu mă va asculta! Inamicul meu, nu te bucura din cauza lucrurilor care mi se întâmplă; pentru că deși am căzut, mă voi ridica! În ciuda faptului că locuiesc în întuneric, Iahve va fi lumina mea! Voi suporta marea supărare a lui Iahve, pentru că am păcătuit împotriva Lui. O voi suporta până când îmi va apăra cauza și îmi va face dreptate. El mă va scoate la lumină; Îi voi vedea dreptatea. Când inamicul meu va vedea acest lucru, va fi acoperit de rușine. Se va întâmpla așa tocmai lui, care îmi zicea: «Unde este Dumnezeul tău care se numește Iahve?» Dar eu îi voi privi căderea cu ochii mei! Atunci el va fi călcat în picioare ca noroiul de pe străzile înguste. Va fi ziua reconstrucției zidurilor tale. Aceea va fi o zi în care ți se vor extinde frontierele! Atunci vor veni la tine oameni începând din Asiria și până la orașele Egiptului. Vor fi acolo din Egipt și până la râu, de la o mare și până la cealaltă, de la un munte și până la celălalt. Dar (acum) țara va fi devastată din cauza locuitorilor ei, ca o consecință a faptelor lor rele. Păstorește-Ți poporul cu toiagul; și ai grijă de turma moștenirii Tale care locuiește în singurătate, în pădurea din mijlocul teritoriului productiv! Fă-o să pască în Basan și în Ghilad ca în zilele de altădată!” „Îți voi arăta lucruri extraordinare ca în ziua plecării tale de pe teritoriul Egiptului! Celelalte națiuni vor vedea și se vor rușina de toată forța lor (inutilă). Își vor pune mâna la gură și își vor astupa urechile. Vor linge praful pământului ca șarpele și ca reptilele. Vor veni panicate la Dumnezeul nostru numit Iahve; și se vor teme de Tine. Cine este Dumnezeu ca Tine, care să scape (omul) de vină și care să ierte nedreptatea moștenirii Lui formată din acei puțini supraviețuitori? Tu nu rămâi mânios pentru totdeauna; pentru că Îți place să fii milos.
Citește Mica 7
Partajează
Compară toate versiunile: Mica 7:5-18
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri