„Dar tu, Betleem Efrata, deși nu ești între teritoriile remarcabile ale lui Iuda, din tine va proveni Acela care va fi Conducător în Israel. El este Cel a cărui origine este stabilită în vremuri străvechi – chiar în eternitate. Dar El îi va lăsa (pe evrei la discreția altora) până când va naște aceea care trebuie să nască. Apoi, cei care vor rămâne dintre frații Săi, se vor întoarce la israelieni. El Își va face apariția ca păstor al poporul în forța care vine de la Iahve; și va acționa în toată maiestatea numelui lui Iahve care este Dumnezeul Său. Ei vor locui liniștiți; pentru că atunci El va fi faimos până la marginile pământului! Și Iahve va fi pacea lor! Când asirianul va invada țara noastră și va pătrunde în fortărețele noastre, ne vom opune lui cu șapte păstori și chiar cu opt conducători (ai poporului).
Citește Mica 5
Împărtășește
Compară toate versiunile: Mica 5:2-5
5 Days
Slow down and savor time with the Savior this season. Choose to pause and ponder as Mary did, to get lost in the wonder of Immanuel, of God with us. This year, let it be simply Christmas.
12 zile
În proză frumoasă, Mica îi cheamă pe conducătorii lui Israel și Iuda să iubească mila, să acționeze drept și să umble smerit cu Dumnezeu. Călătoriți zilnic prin Mica în timp ce ascultați studiul audio și citiți versete selectate din Cuvântul lui Dumnezeu.
25 Days
Christmas is truly the greatest story ever told: one of God’s perfect faithfulness, power, salvation, and unfailing love. Let’s take a journey over the next 25 days to discover God’s intricate plan to save the world from sin and the promises fulfilled in the birth of His Son.
26 de zile
Adventul (cele patru săptămâni care preced Crăciunul) este un sezon al așteptării, al amintirilor și al bucuriei. Noi așteptăm revenirea lui Hristos, celebrând prima Sa venire chiar și când tânjim după revenirea Sa. Ne amintim de lumea aceasta pierdută și cum El va aduce restaurarea și desăvârșirea când va reveni. Și Îl lăudăm, conștientizând bucuria pe care o avem, pentru că ne-am pus speranța în Hristos. Studiul Dumnezeul care restaurează ne însoțește în această perioadă de Advent, un timp al așteptării și al marilor speranțe câștigate prin Regele nostru etern.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri