Cel care primise cele cinci mine, s-a dus imediat și a făcut comerț cu ele, câștigând astfel încă cinci. La fel a procedat și cel care primise cele două mine, câștigând încă două. Cel care nu primise decât o mină, a făcut o groapă în pământ și apoi a ascuns acolo banii stăpânului lui. După mult timp, stăpânul acelor sclavi s-a întors și a ascultat raportul fiecăruia. Cel care primise cinci mine, a venit și i-a prezentat încă cinci, zicând: «Stăpâne, mi-ai dat în administrare cinci mine. Am câștigat cu ele încă cinci.» Stăpânul acelui sclav i-a zis: «Excelent, sclav bun și demn de încredere; ai procedat bine, deși ai avut puțini bani. În consecință, te voi pune să administrezi multe lucruri. Te invit să participi la atmosfera bucuriei stăpânului tău!» Cel care primise cele două mine, a venit și el și a zis: «Stăpâne, mi-ai oferit în administrare două mine; iar eu am câștigat cu ele încă două.» Stăpânul lui i-a zis: «Bine ai procedat! Și tu ești un sclav capabil și demn de încredere. Pentru că ai știut să administrezi bine puține lucruri, te voi face administrator al multor lucruri. Participă împreună cu stăpânul tău la bucuria lui!» Cel care nu primise decât o mină, a venit să își prezinte și el raportul activității; și a zis: «Stăpâne, am știut că ești un om care seceră acolo unde nu a semănat și care adună de unde nu a vânturat. În consecință, mi-a fost frică și ți-am ascuns mina în pământ. Acum, poftim ce îți aparține!» Stăpânul acelui sclav i-a zis: «Sclav perfid și leneș! Ai știut deci că secer de unde nu am semănat și că am obiceiul să strâng (cereale) de unde nu am vânturat. În acest caz era normal ca tu să îmi fi dat banii în administrarea celor care se ocupă cu schimbul lor; iar la întoarcerea mea, i-aș fi luat înapoi cu dobândă!»
Citește Matei 25
Partajează
Compară toate versiunile: Matei 25:16-27
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri