YouVersion
Pictograma căutare

Iosua 6:1-21

Iosua 6:1-21 BVA

Ierihonul era un oraș închis și fortificat, pentru că oamenilor lui le era frică de israelieni. Nimeni nu ieșea din el și nici nu intra acolo. Iahve i-a zis lui Iosua: „Vei vedea că îți voi da Ierihonul împreună cu regele și cu luptătorii lui remarcabili. Toți oamenii înarmați să meargă în jurul orașului, înconjurându-l o singură dată (pe zi). Așa să faceți în următoarele șase zile. Șapte preoți să meargă înaintea acelui Cufăr; și fiecare dintre ei să aibă câte o goarnă. În a șaptea zi să înconjurați orașul de șapte ori; iar preoții să sune din goarnă. Când se va suna din goarne și veți auzi sunetul lor, tot poporul să strige cu mare intensitate. Atunci zidul orașului va cădea la pământ; și poporul va putea să atace zona pe care o va avea înainte!” Iosua – fiul lui Nun – a chemat preoții și le-a spus: „Luați Cufărul Legământului; și șapte preoți să se deplaseze cu goarnele înaintea Cufărul lui Iahve.” Apoi a spus poporului: „Începeți să înconjurați orașul. Oamenii înarmați să meargă înaintea Cufărului lui Iahve.” După ce Iosua a vorbit poporului, cei șapte preoți care aveau goarnele înaintea lui Iahve, au trecut în partea din față și au început să sune cu ele; iar Cufărul Legământului cu Iahve venea în urma lor. Oamenii înarmați au mers în fața preoților care sunau din goarne, iar restul poporului urma Cufărul. În timp ce mergeau, preoții sunau din goarne. Iosua dăduse poporului următoarea poruncă: „Să nu strigați, să nu vi se audă vocile și să nu pronunțați niciun cuvânt cu gura voastră – până în ziua când vă voi da ordin să strigați! Deci numai atunci să strigați!” Cufărul lui Iahve (urmat de restul poporului) a înconjurat o dată orașul. Apoi au intrat în tabără și au rămas noaptea acolo. A doua zi, Iosua s-a trezit dimineața devreme. Preoții au luat Cufărul lui Iahve; iar cei șapte preoți care mergeau cu goarnele înaintea Cufărului lui Iahve, sunau din ele. Oamenii înarmați se deplasau înaintea lor, iar restul poporului venea mergând în urma Cufărului lui Iahve. În timp ce mergeau, se auzea (doar) sunetul goarnelor. Au înconjurat o dată orașul și în a doua zi. Apoi au revenit în tabără. Au procedat astfel șase zile. În a șaptea zi, s-au trezit dimineața devreme și au înconjurat orașul ca în celelalte zile; dar au făcut acest lucru de șapte ori. Aceea a fost singura zi în care au înconjurat orașul de șapte ori. Când l-au înconjurat a șaptea oară, în timp ce preoții sunau din goarne, Iosua a ordonat poporului: „Strigați! Iahve v-a dat orașul! Acesta, cu tot ce este în el, să fie dat lui Iahve pentru distrugere. Salvați-o doar pe prostituata Rahab împreună cu întreaga ei familie, pentru că a ascuns spionii trimiși de noi. Nu luați nimic din ce trebuie distrus, pentru ca să nu fiți și voi distruși. Altfel, ați face tabăra lui Israel să își piardă discernământul și ar ajunge în situația de a fi distrusă. Tot argintul, tot aurul, toate obiectele din bronz și din fier, sunt închinate lui Iahve. Totul va intra în tezaurul Lui.” În timp ce se auzea sunetul goarnelor, poporul a început să strige. Când sunetului goarnelor s-a adăugat celui produs de strigătele în forță ale poporului, zidul s-a prăbușit. Poporul a pătruns în oraș – fiecare om în dreptul lui – și astfel au capturat Ierihonul. Au distrus cu sabia tot ce era în oraș: bărbat și femeie, tânăr și bătrân, boi, oi și măgari.

Citește Iosua 6