Iosua 3
3
1Iosua s-a sculat dimineața devreme împreună cu tot poporul Israel. Au plecat din Șitim și s-au deplasat spre Iordan. Ei au rămas acolo în timpul nopții, înainte de traversarea râului. 2După trei zile, conducătorii poporului au mers prin toată tabăra; 3și au poruncit poporului: „Când veți vedea deplasându-se Cufărul Legământului făcut cu Dumnezeul vostru numit Iahve, transportat de preoții leviți, să plecați din locul în care sunteți și să mergeți după el. 4Dar între voi și Cufăr să păstrați o distanță de două mii de coți. Să nu vă apropiați de el! Acesta vă va arăta drumul pe care trebuie să mergeți; pentru că nu ați mai trecut niciodată pe acest drum.” 5Iosua a zis poporului: „Sfințiți-vă; pentru că Iahve va face mâine lucruri speciale în mijlocul vostru!” 6Iosua le-a spus apoi preoților: „Luați Cufărul Legământului și treceți cu el înaintea poporului!” Ei l-au luat și au plecat în fața poporului. 7Iahve i-a zis lui Iosua: „Astăzi voi începe să te înalț în ochii întregului Israel, ca să știe astfel că Eu sunt cu tine exact cum am fost și cu Moise. 8Dă porunci preoților care transportă Cufărul Legământului, spunându-le: «Când veți ajunge la malul Iordanului, să vă opriți acolo!»” 9Iosua a vorbit israelienilor, zicând: „Apropiați-vă ca să ascultați cuvintele Dumnezeului vostru care se numește Iahve! 10Vă voi spune cum veți putea verifica faptul că Dumnezeul care este viu este în mijlocul vostru și că va distruge din drumul vostru pe canaaniți, pe hitiți, pe hiviți, pe periziți, pe ghirgasiți, pe amoriți și pe iebusiți. 11Să știți că acest Cufăr al legământului făcut cu Stăpânul întregului pământ traversează Iordanul înaintea voastră. 12Acum, alegeți doisprezece bărbați israelieni: câte unul din fiecare trib. 13Când picioarele preoților care duc Cufărul lui Iahve – Stăpânul întregului pământ – vor intra în apele Iordanului, cele din amonte se vor opri și se vor despărți de celelalte. Ele nu vor mai înainta, ci se vor aduna în mare cantitate în locul în care se vor opri.” 14Poporul a ieșit din corturi ca să traverseze Iordanul; iar preoții care duceau Cufărul Legământului erau înaintea poporului. 15Când preoții care transportau acel Cufăr au ajuns la Iordan și au atins cu picioarele lor marginea apelor Iordanului – pentru că Iordanul inundă ambele maluri în toată perioada când se adună cerealele –, 16apele din amonte s-au oprit și s-au adunat în mare cantitate pe o mare distanță: până la Adam – oraș din vecinătatea Țortanului; iar apele din aval care curgeau spre Marea Arabei – adică Marea Sărată –, s-au scurs total. Și astfel, poporul a traversat vadul Iordanului, ajungând în fața Ierihonului. 17Preoții care duceau Cufărul acelui legământ ce fusese făcut de israelieni cu Iahve, s-au oprit pe terenul fără apă din mijlocul Iordanului. În acest timp, tot Israelul îl traversa. Preoții au stat acolo până când întregul popor a ajuns pe celălalt mal al râului.
Selectat acum:
Iosua 3: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion