YouVersion
Pictograma căutare

Iov 38:1-41

Iov 38:1-41 BVA

Dumnezeu i-a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii: „Cine este cel care Îmi întunecă deciziile, comentând fără să cunoască despre ce vorbește? Echipează-te ca un bărbat, pentru ca Eu să te întreb și tu să Mă înveți! Unde erai când am pus temeliile pământului? Spune-mi dacă știi! Cine i-a decis dimensiunile? Știi? Cine a pus sfoara de măsurat peste el? Pe ce îi sunt susținute temeliile și cine i-a pus piatra de legătură dintre părțile lui, când stelele dimineții cântau împreună și toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie? Cine a închis marea cu porți, când a țâșnit din zone adânci. Eu i-am făcut îmbrăcăminte din nori și am înfășat-o în întuneric gros. I-am pus limite teritoriale, zăvoare și porți. Și i-am zis: «Până aici să vii; să nu treci mai departe. Aici să se oprească mândria valurilor tale!»? Ai poruncit tu vreodată dimineții sau ai arătat aurorei locul ei, ca să prindă pământul de margini și să îi scuture pe cei răi de pe el? Pământul ia forma unui bulgăre de argilă care este presat de un sigiliu; și devine ca o haină. Lumina este luată de la cei răi; și brațul lor care a fost ridicat, este strivit. Ai fost tu la izvoarele mării sau te-ai plimbat vreodată prin adâncurile ei? Ți s-au prezentat porțile morții? Sau ai văzut tu vreodată porțile întunericului? Realizezi cât de larg este pământul? Spune ce știi despre toate acestea! Unde este drumul spre locuința luminii și unde este locuința întunericului? Poți să te duci tu la limita lor? Și oare cunoști drumurile spre casa lor? Cu certitudine, ar trebui să știi; pentru că erai deja născut (atunci când ele au fost făcute)! Și numărul zilelor tale este mare! Ai intrat tu în camerele zăpezii sau le-ai văzut pe cele ale grindinei, pe care Eu le-am păstrat pentru vreme de necaz, când vine ziua de luptă și de război? Unde este drumul spre locul de unde iese fulgerul? De unde este împrăștiat vântul care bate dinspre Est pe pământ? Cine deschide un drum pentru ploaie și o potecă pentru trăsnet, ca să ude pământul nelocuit și deșertul în care nu trăiește nimeni? Ea adapă pământul devastat de secetă și face să încolțească (din nou) iarba. Are ploaia tată? Sau cine face să se nască picăturile de rouă? De unde vine gheața și cine naște bruma cerului, când apele se fac tari ca piatra și când îngheață suprafața apelor adânci? Poți tu să legi lanțul Cloștii cu pui? Poți să dezlegi frânghiile Orionului? Poți face să fie vizibile constelațiile la vremea lor? Poți tu să fii un ghid pentru Ursul cu pui? Cunoști legile Universului? Poți decide guvernarea lui Dumnezeu pe pământ? Poți să strigi astfel încât vocea ta să se audă până la nori și să te acoperi cu un torent de apă? Poți să trimiți fulgere și ele să te asculte plecând (în direcția în care le-ai trimis)? Îți spun ele: «Suntem aici!»? Cine a pus înțelepciunea în locuri secrete și a dat minții capacitatea înțelegerii semnificației lucrurilor? Cine are înțelepciune să numere norii? Cine poate vărsa burdufurile cerului, pentru ca praful să se facă noroi și bulgării de pământ să se lipească împreună? Poți tu să vânezi animale pentru leoaică sau poți să satisfaci pofta leilor tineri, când stau ghemuiți în adăposturile lor sau când își urmăresc din ele prada? Cine pregătește hrană pentru corb, atunci când puii lui strigă spre Dumnezeu și rătăcesc pentru că ea le lipsește?

Citește Iov 38

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Iov 38:1-41