Am fost conceput de Spiritul lui Dumnezeu. Suflarea celui Omnipotent îmi dă viață. Răspunde-mi, dacă poți. Pregătește-te și confruntă-mă! Înaintea lui Dumnezeu și eu sunt ca tine. Am fost făcut (tot) din pământ. Să nu îți fie frică de mine. Nu te voi forța. Tu ai vorbit; și eu am auzit sunetul cuvintelor tale. Tu zici: «Sunt curat, fără greșeală. Sunt nevinovat; nu este nedreptate în mine. Dar Dumnezeu vrea să mi Se opună; și mă consideră dușmanul Lui! Îmi prinde picioarele în butuci și îmi urmărește toate mișcările.» Îți spun că aici nu ai dreptate; pentru că Dumnezeu este mai mare decât omul. De ce te cerți cu El pentru că nu Își justifică niciuna dintre faptele Sale? Dumnezeu vorbește când într-un fel, când în altul; dar omul nu ia în considerare acest fapt. Într-un vis, într-o viziune din timpul nopți, când somnul profund vine peste oameni și când ei dorm în paturile lor, El le deschide urechile și îi anunță prin învățăturile Lui. Procedează astfel ca să îl întoarcă pe om de la faptele lui și să îl ferească de mândrie. El intenționează să îi scape sufletul de groapă și viața de loviturile sabiei. Omul este certat (de Dumnezeu) pe un pat unde stă suportând dureri și când are o permanentă luptă în oasele lui.
Citește Iov 33
Partajează
Compară toate versiunile: Iov 33:4-19
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri