YouVersion
Pictograma căutare

Iov 15

15
1Atunci Elifaz din Teman i-a zis: 2„Oare este normal să răspundă înțeleptul cu învățături care nu se pot justifica și să își umple stomacul cu vântul de la Est? 3Să acceptăm ca el să se apere folosind cuvinte inutile sau o vorbire fără valoare? 4Tu elimini chiar și frica de Dumnezeu; și obstrucționezi meditarea (omului) înaintea lui Dumnezeu. 5Nedreptatea ta te învață ce să spui; iar limba ta este ca a unui om care își ascunde adevăratele lui intenții. 6Gura ta te condamnă, nu a mea! Buzele tale fac declarații împotriva ta. 7Crezi că tu te-ai născut primul între oameni? Ai fost adus pe lume înaintea dealurilor? 8Ai fost tu la consiliul lui Dumnezeu? Tu ești singurul care are înțelepciune? 9Ce știi tu, iar noi nu cunoaștem? Ce informații ai tu, iar nouă ne lipsesc? 10Între noi există oameni cu părul deja albit – oameni care sunt mai bătrâni chiar decât tatăl tău! 11Sunt prea mici pentru tine intervențiile binefăcătoare ale lui Dumnezeu sau cuvintele care ți-au fost spuse cu bunătate? 12De ce îți îndepărtezi inima (de toate acestea)? Și ce înseamnă această strălucire a ochilor tăi, 13în timp ce te agiți în spiritul tău împotriva lui Dumnezeu și lași să îți iasă din gură astfel de cuvinte? 14Ce fel de creatură este omul, astfel încât să poată fi curat (moral)? Sau ce ființă este cel care a fost născut din femeie, astfel încât să poată fi corect? 15Dumnezeu nu se încrede nici în sfinții Lui! Nici chiar cerul nu este curat în ochii Săi! 16Cu atât mai puțin se poate considera corect omul care este o ființă dezgustătoare și vinovată. El bea nedreptatea așa cum bea apa… 17Ascultă-mă! Îți voi prezenta și îți voi arăta ce am văzut: 18acelea sunt lucruri pe care le-au povestit oamenii înțelepți. Ei nu au ascuns nimic din tot ce le-au spus părinții lor; 19pentru că doar lor le-a fost dată țara. Și niciun străin nu a trecut printre ei. 20Omul rău se chinuie în durere în toate zilele lui; și este tratat cu duritate în toți anii existenței lui (pe pământ). 21În urechile lui vin din abundență zgomote care îl sperie. Și când totul pare să fie bine pentru el, îl atacă tâlharii. 22Nu speră că va scăpa de întuneric. El este desemnat să moară lovit de sabie. 23Aleargă după pâine ba într-o direcție, ba în cealaltă; și zice: «Unde este?» Știe că ziua întunericului este aproape. 24Necazul și neliniștea îl sperie. Ele vin împotriva lui ca un rege pregătit de luptă – 25pentru că a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu și a fost arogant înaintea Celui Omnipotent, 26alergând cu încăpățânare împotriva Lui în timp ce purta un scut gros și rezistent. 27Deși fața i s-a umflat de grăsime și i s-au mărit șoldurile, 28el va locui în orașe distruse și în case în care nu stă nimeni. Va avea locuința în case care în scurt timp vor ajunge o grămadă de ruine. 29Nu se va mai îmbogăți; averea lui nu va mai crește; și ea nu se va mai ramifica în țară. 30Nu va scăpa de întuneric! Va veni o flacără care îi va usca ramurile tinere; și suflarea gurii lui Dumnezeu îl va elimina. 31Să nu se înșele bazându-se pe lucruri efemere; pentru că tocmai cu acelea va fi recompensat! 32Ele îi vor fi oferite înainte de vreme; și ramurile lui tinere nu vor înverzi. 33El va fi ca o viță-de-vie ai cărei struguri au fost rupți și ca un măslin ale cărui flori au căzut. 34Familia celor nedrepți va ajunge fără urmași; și focul va arde corturile celor care iubesc mita. 35Ei concep necazul și nasc răul. Pregătesc înșelătoria în interiorul lor.”

Selectat acum:

Iov 15: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate