Ioan 11:1-57

Exista un om bolnav, numit Lazăr din Betania – satul Mariei și al surorii ei, numită Marta. Maria era aceea care L-a uns pe Isus cu ulei parfumat și care I-a șters picioarele cu părul ei. Iar bolnavul Lazăr era fratele ei. Aceste surori au trimis pe cineva la Isus, să Îi spună: „Doamne, să știi că acela pe care Îl iubești, este bolnav.” Dar când a auzit vestea, Isus a zis: „Această boală nu este destinată să ducă (doar) la moarte, ci să demonstreze gloria lui Dumnezeu; pentru ca Fiul Omului să fie glorificat prin (ce se va întâmpla cu) ea.” Isus iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. Deci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai întârziat două zile în locul în care era. Apoi le-a zis discipolilor: „Să ne întoarcem în Iudeea!” Discipolii I-au zis: „Învățătorule, cu puțin timp în urmă, iudeii intenționau să Te omoare cu pietre! În aceste condiții, Te (mai) întorci în Iudeea?” Isus a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece ore ale zilei? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că lumina acestei lumi îl face să vadă pe unde merge. Dar dacă umblă noaptea, se împiedică, pentru că nu are lumina în el.” După aceste cuvinte, le-a zis: „Prietenul nostru, Lazăr, doarme; dar Mă duc să îl trezesc din somn.” Discipolii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, va deveni sănătos!” Isus îi anunțase astfel despre moartea lui; dar ei credeau că atunci când vorbise despre somn, Se referise la odihna organismului. Atunci le-a spus direct: „Lazăr a murit! Și Mă bucur că nu am fost acolo. S-a întâmplat așa pentru voi, ca să credeți. Dar acum trebuie să mergem la el.” Atunci Toma, numit și „Geamănul”, a zis: „Să mergem și noi să murim cu el!” Când a venit Isus, a fost informat că Lazăr fusese deja înmormântat de patru zile. Pentru că Betania era doar la aproximativ cincisprezece stadii distanță de Ierusalim, mulți iudei veniseră la Marta și la Maria, ca să le consoleze pentru moartea fratelui lor. Când a auzit Marta că vine Isus, a plecat să îl întâmpine; iar Maria stătea în casă. Marta I-a zis: „Doamne, dacă erai aici, nu murea fratele meu! Dar știu că și acum, Dumnezeu Îți va da orice Îi vei cere.” Isus i-a zis: „Fratele tău va învia!” Marta I-a răspuns: „Desigur, știu că va învia în final, când va fi Învierea!” Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi acest lucru?” Ea I-a zis: „Da, Doamne, cred că Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu care trebuia să vină în lume!” După ce a spus aceste cuvinte, s-a dus și a chemat-o în secret pe sora ei care se numea Maria; și i-a zis: „A venit Învățătorul și te cheamă.” Cum a auzit această veste, Maria s-a ridicat repede și s-a dus la El. Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Când au văzut-o ridicându-se repede și plecând din casă, iudeii care veniseră la Maria să o consoleze, au mers după ea. Ei ziceau: „Se duce să plângă la mormânt.” Când a ajuns unde era Isus și L-a văzut, Maria s-a aruncat la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele meu.” Văzând-o cum plângea împreună cu iudeii care veniseră cu ea, Isus a fost impresionat și foarte afectat în spiritul Lui. Apoi a zis: „Unde l-ați pus?” Ei I-au răspuns: „Doamne, vino să vezi!” Isus plângea. Atunci iudeii au zis: „Acum se poate vedea cât de mult îl iubea!” Iar unii dintre ei au zis: „El care a dat orbului vederea, nu putea să salveze pe acest om de la moarte?” Isus a fost din nou profund impresionat și a plecat la mormânt. Acesta era într-o peșteră a cărei intrare fusese blocată cu o mare piatră. Isus a zis: „Dați piatra într-o parte!” Marta, sora celui mort, a zis: „Doamne, miroase rău, pentru că este mort de patru zile!” Isus i-a zis: „Nu ți-am spus (deja) că dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?” Atunci au luat piatra din fața grotei unde era mortul. Apoi Isus a privit spre cer și a zis: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat. Știam că totdeauna Mă asculți; dar am vorbit astfel pentru mulțimea de oameni care este în jurul Meu, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” După ce a zis aceste cuvinte, a strigat: „Lazăr, vino afară!” Mortul a ieșit având mâinile și picioarele înfășurate cu pânză și cu fața înfășurată cu un prosop. Isus le-a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă.” Când au văzut ce a făcut Isus, mulți dintre iudeii care veniseră la Maria, au crezut în El. Dar unii dintre ei s-au dus la farisei și le-au relatat ce făcuse Isus. Atunci liderii preoților și fariseii au convocat Sanhedrinul și au zis: „Trebuie să găsim o rezolvare! Acest Om face multe minuni! Dacă Îl lăsăm să continue așa, toți vor crede în El; și vor veni apoi romanii care ne vor distruge atât locul nostru (de închinare), cât și poporul!” Unul dintre ei numit Caiafa care avea funcția de mare preot în acel an, le-a zis: „Voi nu știți nimic! Nu vă pare evident faptul că este în avantajul nostru să moară un singur om decât să fie distrus tot poporul?” Dar el nu a spus aceste cuvinte doar din proprie inițiativă; ci având funcția de mare preot în acel an, a făcut o prezicere asemănătoare profețiilor, afirmând că Isus va muri pentru popor. Și moartea Lui urma să fie benefică nu doar acelei națiuni, ci ea garanta posibilitatea unirii tuturor copiilor dispersați ai lui Dumnezeu într-un singur „Organism”. Din acea zi, au decis să Îl omoare (pe Isus). Acest fapt explică de ce Isus nu mai umbla în public printre iudei, ci a plecat de acolo în zona deșertului, într-un oraș numit Efraim; și a rămas acolo împreună cu discipolii Săi. În scurt timp, iudeii sărbătoreau Paștele. Acela era momentul când mulți oameni veneau la Ierusalim ca să se purifice înaintea sărbătoririi Paștelor. Cei care Îl căutau pe Isus în Templu, vorbeau unii cu alții: „Ce credeți? Va participa la sărbătoare?” Iar liderii preoților și fariseii decretaseră un ordin prin care stabiliseră că oricine știa unde este Isus, era obligat să îi anunțe, pentru ca ei să Îl prindă.