YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 19

19
1Iahve îți spune: „Du-te și cumpără un vas de argilă de la un olar. Apoi ia cu tine câțiva oameni din consiliul bătrânilor poporului și câțiva dintre bătrânii preoților. 2Du-te cu ei în valea Ben-Hinom, care este în zona din exteriorul Porții Ciobului. Să proclami acolo cuvintele pe care ți le spun. 3Să vorbești astfel: «Regi ai celor din teritoriul numit Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ascultați Cuvântul lui Iahve! Iahve, Conducătorul Armatelor care este Dumnezeul lui Israel, vă zice: ‘Să știți că voi aduce peste acest loc un dezastru care va face să îi țiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se despre el.’» 4Se va întâmpla așa, pentru că M-au abandonat, au schimbat destinația acestui loc, au adus în el tămâie (închinată) altor (dumne)zei pe care nu îi cunoșteau nici ei, nici strămoșii lor și nici regii din teritoriul numit Iuda și au umplut acest loc cu sângele celor care au fost omorâți nevinovați. 5Au construit înălțimi lui Baal, ca să își pună copiii în foc pentru Baal ca arderi integrale – lucru despre care nici nu dădusem porunci, pe care nici nu îl menționasem și nici măcar nu Mi-l imaginasem! 6Pentru că au făcut aceste fapte, Iahve vă anunță că vine vremea când acest loc nu se va mai numi Tofet și nici valea Ben-Hinom; ci va fi numit Valea Măcelului. 7În acest loc voi distruge planurile celor din teritoriul numit Iuda și pe ale celor care locuiesc în Ierusalim. Îi voi face să cadă omorâți de sabie înaintea dușmanilor lor. Vor fi omorâți de mâna celor care urmăresc să le ia viața. Voi da corpurile lor moarte ca hrană păsărilor zburătoare de pradă și animalelor sălbatice carnivore de pe pământ. 8Voi face din acest oraș o oroare și ceva ridicol. Toți cei care vor trece pe lângă el, vor fi afectați de frică și vor fluiera din cauza tuturor rănilor lui. 9Îi voi determina să ajungă să își mănânce carnea fiilor lor și carnea fiicelor lor. Își vor mânca unii altora carnea în timpul asediului și al situațiilor foarte dificile în care îi vor aduce dușmanii lor urmărind să îi extermine. 10Apoi să spargi vasul sub ochii oamenilor care vor merge acolo cu tine; 11și să le spui că Iahve, Dumnezeul Armatelor, vorbește astfel: «Voi strivi acest popor și acest oraș exact ca atunci când se sparge vasul unui olar și nu mai poate fi refăcut! Vor fi înmormântați în Tofet pentru că nu va mai fi loc pentru înmormântări. 12Iahve spune că așa va face acestui loc și celor care locuiesc aici. Va proceda cu această localitate la fel ca în cazul Tofetului. 13Casele Ierusalimului și casele regilor din teritoriul numit Iuda vor deveni necurate ca Tofetul. Mă refer la toate casele pe acoperișul cărora se ardea tămâie întregii armate a cerului și se turnau sacrificii de băutură altor (dumne)zei.»” 14Ieremia s-a întors din Tofet, de acolo de unde îl trimisese Iahve să profețească. Apoi a stat în curtea casei lui Iahve; și a vorbit pentru întregul popor, zicând: 15„Iahve, Conducătorul Armatelor care este Dumnezeul lui Israel, spune: «Vă anunț că voi aduce peste acest oraș și peste toate celelalte orașe din jurul lui, toate dezastrele pe care le-am anunțat împotriva lor – pentru că s-au ambiționat să nu asculte cuvintele Mele!»”

Selectat acum:

Ieremia 19: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate