Frații mei, atunci când treceți prin diferite încercări, să le considerați ca fiind (ocazia pentru) o mare bucurie, știind că testarea credinței voastre produce răbdare; iar răbdarea trebuie să își facă efectul până la sfârșit. Vă veți maturiza, veți fi compleți și astfel nu vă va lipsi nimic. Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește (acum) înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu care o dă tuturor cu generozitate și fără să reproșeze. Dar cine face această cerere, trebuie să o formuleze cu credință, fără să aibă dubii. Pentru că acela care are ezitări din acest punct de vedere, seamănă cu valul mării care își schimbă frecvent direcția sub influența vântului. Cine se comportă așa, să nu aștepte să primească ceva de la Stăpân; pentru că nu este un om constant, ci manifestă instabilitate în tot ce face. Fratele care este într-o situație (materială) modestă, să se laude cu ieșirea lui din această stare; iar cel care este bogat, să se laude atunci când ajunge să fie umilit – pentru că, oricum, și el este efemer ca o floare. După ce răsare soarele și încălzește pământul din ce în ce mai mult, iarba se usucă; atunci floarea acesteia cade, iar frumusețea ei (anterioară) dispare. La fel se va întâmpla cu cel bogat și cu planurile lui. Cine rezistă ispitei, este (apoi) un om fericit. El va fi declarat calificat să primească de la Dumnezeu coroana vieții pe care El a promis-o celor care Îl iubesc.
Citește Iacov 1
Împărtășește
Compară toate versiunile: Iacov 1:2-12
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri