YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 65

65
1„M-am revelat celor care nu întrebau de Mine. Am fost găsit de cei care nu Mă căutau. Am zis: «Da, sunt aici!» unui popor care nu invoca numele Meu. 2Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor neascultător care umblă pe un drum greșit și care merge așa cum îl conduc gândurile lui. 3Mi-am întins mâinile spre un popor care nu încetează să Mă provoace în mod direct aducând sacrificii în grădini și arzând tămâie pe altare făcute din cărămidă. 4Acest popor stă în morminte și rămâne noaptea în locuri secrete. Acolo consumă carne de porc și are alimente necurate în vasele lui. 5El zice: «Stai separat! Nu te apropia de mine – pentru că sunt prea sfânt pentru (a mă apropia de) tine!» Aceste lucruri sunt un fum în nările Mele și un foc care arde toată ziua! 6Să știi că este scris înaintea Mea: «Nu voi tăcea; ci voi oferi o plată completă (pentru aceste fapte). Le voi oferi o recompensă întreagă – 7atât pentru nedreptățile lor, cât și pentru ale părinților lor». Acesta este mesajul lui Iahve (pentru ei). Pentru că au ars tămâie pe munți și M-au sfidat pe dealuri, voi măsura cu unitatea lor de măsură și le voi da o recompensă întreagă pentru faptele lor din trecut!” 8„Iahve spune: «Știți că atunci când mai există suc în strugurii dintr-un ciorchine, cineva spune: ‘Nu îl distruge; pentru că încă mai există ceva bun în el!’ La fel voi face și Eu de dragul sclavilor Mei. Nu îi voi distruge pe toți. 9Voi face să iasă o sămânță din Iacov; și va veni din Iuda un moștenitor al munților Mei! Aleșii Mei îi vor moșteni; și sclavii Mei vor locui acolo. 10Șaronul va fi pășune pentru turme; iar valea Acor va fi un loc de odihnă pentru cirezi – pentru poporul care Mă caută. 11Iar pe voi care Îl abandonați pe Iahve, pe toți cei care uitați de sfântul Meu munte și care organizați benchete în cinstea norocului umplând o cupă cu vin amestecat în cinstea destinului, 12vă voi destina sabiei. Toți vă veți apleca pentru înjunghiere – pentru că atunci când am chemat, nu ați răspuns; și când am vorbit, nu ați ascultat, ci ați făcut ce era rău înaintea Mea și ați ales ce nu Îmi place.»” 13„Pentru că ați făcut aceste lucruri, Iahve care este Stăpân, spune: «Să știți că sclavii Mei vor mânca; dar voi veți flămânzi. Sclavii Mei vor bea; dar voi veți înseta. Priviți: Sclavii Mei se vor bucura; dar vouă vă va fi rușine de starea în care veți ajunge! 14Să știți că sclavii Mei vor chiui având inima veselă; dar voi veți plânge, pentru că veți avea inima îndurerată și vă veți lamenta foarte afectați în spiritul vostru. 15Vă veți lăsa numele ca un blestem aleșilor Mei; și Iahve care este Stăpân vă va omorî; iar sclavilor Săi le va da un alt nume. 16Oricine va fi binecuvântat în țară, va fi binecuvântat datorită Dumnezeului adevărului; și oricine va face un jurământ în ea, va jura pe Dumnezeul adevărului – pentru că dificultățile care fuseseră, se vor uita și vor fi ascunse de ochii Mei. 17Să știți că Eu creez un nou cer și un nou pământ! Lucrurile care au fost înainte, nu vor mai fi amintite și nu vor reveni în mintea nimănui. 18Deci bucurați-vă și fiți veseli pentru totdeauna de tot ce creez – pentru că pregătesc Ierusalimul ca să fie o veselie; și poporul lui va fi un motiv de bucurie. 19Mă voi bucura de Ierusalim și Mă voi veseli de poporul Meu. Nu se va mai auzi în el nici plâns și nici țipăt. 20Nu va mai fi acolo niciun sugar care să trăiască doar câteva zile și niciun bătrân care să nu își poată trăi toate zilele. Cel care va muri la o sută de ani, va fi considerat tânăr; iar cel care nu va ajunge la vârsta de o sută de ani, va fi considerat blestemat. 21Își vor construi case și vor locui în ele. Vor planta vii și vor mânca fructul lor. 22Ei nu vor mai construi case pe care le vor locui alții; și nu vor mai lucra pământul pentru ca alții să mănânce producția lui. Se va întâmpla așa pentru că zilele poporului Meu vor fi ca ale unui copac, iar aleșii Mei se vor bucura de tot ce vor lucra mâinile lor. 23Nu vor (mai) munci degeaba și nici nu vor naște copii destinați distrugerii – pentru că atât ei cât și descendenții lor vor fi o sămânță binecuvântată de Iahve. 24Înainte să Mă cheme ei, Eu le voi răspunde; și înainte să termine tot ce vor să Îmi spună, Eu îi voi auzi! 25Lupul și mielul vor paște împreună. Leul va mânca paie ca boul, iar hrana șarpelui va fi praful pământului! Ei nu vor strica și nici nu vor distruge ceva pe tot sfântul Meu munte. Acesta este mesajul lui Iahve.»”

Selectat acum:

Isaia 65: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate