YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 39

39
1În acea vreme, Merodac-Baladan – fiul lui Baladan, regele Babilonului –, i-a trimis lui Ezechia scrisori și un dar, pentru că auzise despre el că fusese bolnav și că se însănătoșise. 2Ezechia i-a primit pe acei emisari și le-a arătat ce era în trezoreria lui: argintul, aurul, mirodeniile, uleiul de mare valoare, tot armamentul lui și tot ce era în magaziile lui. Nu a rămas nimic în palatul sau în regatul lui pe care Ezechia să nu îl fi arătat. 3Atunci profetul Isaia a venit la regele Ezechia și l-a întrebat: „Ce au zis acei oameni și de unde au venit?” Ezechia i-a răspuns: „Au venit la mine dintr-o țară îndepărtată: din Babilon.” 4Profetul l-a mai întrebat: „Ce au văzut în palatul tău?” Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în palatul meu; și nu a rămas nimic în magaziile mele pe care să nu le fi arătat.” 5Atunci Isaia i-a zis lui Ezechia: „Ascultă Cuvântul lui Iahve care este Dumnezeul Armatelor: 6«Să știi că vin zile când tot ce este în palatul tău și tot ce au adunat strămoșii tăi până în această zi, va fi dus în Babilon. Nu va mai fi lăsat nimic. Acesta este mesajul lui Iahve. 7Unii dintre propriii tăi fii care ți s-au născut (în această perioadă), îți vor fi luați; și vor fi făcuți eunuci în palatul regelui Babilonului.»” 8Ezechia i-a zis lui Isaia: „Cuvântul lui Iahve, pe care (tocmai) l-ai proclamat, este bun.” El s-a exprimat astfel pentru că se gândea: „Sunt mulțumit de faptul că totuși, în timpul vieții mele va fi pace și vom trăi într-un climat de securitate.”

Selectat acum:

Isaia 39: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te