Aceste lucruri (de pe pământ) sunt doar imitații ale celor care există în cer. Dacă a fost necesar ca reproducerea să fie astfel „curățată”, atunci și originalul din cer trebuia să fie purificat prin sacrificii superioare celor de pe pământ. Cristos nu a intrat într-o copie a locului sfânt construit de mâini omenești; ci (chiar) în cer, pentru a Se prezenta acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu. El nu S-a dus acolo ca să Se prezinte de mai multe ori ca sacrificiu, cum face marele preot care intră în acel loc special odată pe an, deși el nu vine acolo cu propriul lui sânge. Dacă și Cristos ar fi făcut la fel, ar fi trebuit să Se sacrifice de mai multe ori până acum, începând din momentul creării lumii… Dar El Și-a făcut apariția acum o singură dată, la sfârșitul vremurilor, ca să elimine păcatul prin sacrificiul Său. Oamenilor le este destinat să moară o singură dată. Apoi urmează judecata. În mod asemănător, după ce a fost sacrificat o singură dată pentru a purta păcatele multor oameni, Cristos va reveni; dar nu pentru a mai plăti pentru păcate, ci ca să salveze pe cei care Îl așteaptă.
Citește Evrei 9
Partajează
Compară toate versiunile: Evrei 9:23-28
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri