Iahve mi-a răspuns, zicându-mi: „Scrie viziunea (pe care ți-o dau) și graveaz-o pe tăblițe, ca să se poată citi ușor. Aceasta este o viziune cu un termen clar stabilit, aproape de expirare. Ea nu este ceva fals. Dacă (totuși) întârzie, așteaptă. Este o certitudine că ce se spune (în ea), se va întâmpla! Privește la cel mândru: nu este cinstit în sufletul lui. Dar cel corect va trăi prin credința lui! Desigur, vinul este seducător; iar cel mândru este arogant și nu stă liniștit în locuința lui. Își mărește aspirațiile lui negative – ca iadul și ca moartea. Nu poate fi săturat. Își adună toate națiunile și strânge pentru el toate popoarele. Dar toate aceste fapte vor determina apariția unui proverb prin care el va fi ridiculizat. Se va zice: «Vai de acela care adună ce nu este al lui! Până când își va înmulți doar vorbele?» Oare nu te vor surprinde cu apariția lor cei care te-au împrumutat? (Crezi că) nu se vor trezi opresorii tăi care vor face din tine prada lor? Pentru că ai jefuit multe popoare, toți cei rămași din ele te vor jefui. Ți se va întâmpla astfel pentru că ai vărsat sângele oamenilor și din cauza violențelor pe care le-ai făcut în țară împotriva orașului și a tuturor locuitorilor ei. Vai de cel care își adună pentru familia lui venituri prin metode păcătoase. El intenționează astfel să își asigure căminul ca să scape de dezastru. Atunci când ai distrus multe popoare, ai oferit un sfat rușinos familiei tale. Procedând așa, ai păcătuit chiar împotriva ta! Va striga (împotriva ta) piatra care este pusă în zid; iar lemnul care face legătura cu grinda, îi va răspunde… Vai de acela care construiește un oraș făcând să curgă sânge în masacre și care îl începe prin comiterea nedreptăților! Acum fiți atenți: din moment ce Iahve, Dumnezeul armatelor, a decis să se întâmple așa, popoarele muncesc intens, dar numai pentru ca în final totul să fie ars de foc; și națiunile (lumii) se obosesc degeaba. Pentru că pământul va fi plin de cunoașterea gloriei lui Iahve la fel cum este de plin adâncul mării de apele care îl acoperă! Vai de cel care îi oferă aproapelui lui băutură alcoolică. Vai de tine care îi torni băutură spumoasă amețindu-l ca să îi vezi părțile intime! În loc de glorie, te vei sătura de rușine. Bea și tu și arată-ți părțile intime ale corpului! Cupa din mâna lui Iahve va ajunge și la tine; și astfel va veni rușinea peste gloria ta! Violențele făcute împotriva Libanului, vor veni împotriva ta; iar distrugerile făcute de animalele sălbatice, te vor speria foarte rău. Ți se va întâmpla așa pentru că ai vărsat sângele oamenilor și pentru violențele la care ai recurs în țară aplicându-le împotriva orașului și împotriva tuturor locuitorilor ei. Care ar putea fi utilitatea unei statui pe care o realizează cineva prin cioplire? Sau la ce folosește una turnată? Existența ei determină apariția unor minciuni; și astfel, cel care a făcut-o, deși realizează doar idoli muți, își pune încrederea în ea… Vai de cel care zice lemnului «Scoală-te!» și unei pietre care nu vorbește «Trezește-te!»… Oare poate ea să ofere învățătură? Deși este împodobită cu aur și cu argint, nu are deloc viață! Dar Iahve este în sfântul Său templul. Tot pământul să tacă înaintea Lui!”
Citește Habacuc 2
Partajează
Compară toate versiunile: Habacuc 2:2-20
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri