Iacov a privit și l-a văzut pe Esau venind (spre el) cu patru sute de bărbați. Atunci el și-a împărțit copiii între Leea, Rahela și cele două sclave. A pus cele două sclave și copiii lor împreună, în față; apoi pe Leea și copiii ei, iar în urma tuturor pe Rahela cu Iosif. El personal s-a poziționat înaintea lor; și în timp ce se apropia de fratele lui, s-a aplecat până la pământ de șapte ori. Dar Esau a alergat amabil spre el și l-a îmbrățișat. Punându-și mâinile în jurul gâtului lui, l-a sărutat; apoi au plâns împreună. Când Esau a privit și a văzut femeile și pe copiii lor, a întrebat: „Cine sunt aceștia care vin după tine?” Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care Dumnezeu i-a dăruit ca binecuvântare slujitorului tău (Iacov).” Apoi sclavele și copiii lor s-au apropiat și s-au aplecat înaintea lui Esau. În mod asemănător, Leea și copiii ei s-au apropiat și s-au aplecat înaintea lui. Apoi, la urmă, Iosif și Rahela s-au apropiat și s-au aplecat și ei înaintea lui (Esau). Esau a întrebat: „Ce intenționezi să faci cu toată acea tabără pe care am întâlnit-o?” Iacov a răspuns: „Stăpânul meu, doresc să obțin grația ta!” Atunci Esau i-a zis: „Eu am suficient de multă avere, frate; ce ai, păstrează pentru tine!” Dar Iacov i-a răspuns: „Nu! Te rog! Dacă am fost acceptat de tine, primește darul meu. Te asigur că atunci când te-am văzut, am privit spre tine ca la fața lui Dumnezeu; iar tu ai fost binevoitor cu mine. Te rog să primești binecuvântarea pe care ți-am adus-o, pentru că Dumnezeu a fost bun cu mine și am tot ce îmi trebuie!” Astfel a insistat Iacov; iar Esau a acceptat (darul lui). Apoi Esau a zis: „Hai să plecăm de aici și să ne continuăm călătoria. Eu voi merge înaintea ta” Dar Iacov i-a răspuns: „Stăpânul meu este conștient că în acest ritm de deplasare nu se pot încadra copiii care sunt mai puțin rezistenți; și apoi trebuie să am grijă de oile și de vitele care alăptează. Dacă vor fi obligate să parcurgă drumul într-o singură zi, toate vor muri. Deci să meargă stăpânul meu înaintea slujitorului lui; iar eu și copiii vom veni încet, exact cum merge turma care este înaintea mea, până vom ajunge la stăpânul meu, în Seir!” Esau i-a zis: „Atunci, permite-mi să las câțiva dintre oamenii mei cu tine!” Iacov a răspuns: „De ce să procedezi așa? Îmi ajunge faptul că am găsit bunăvoință la stăpânul meu!” În aceeași zi, Esau s-a întors în Seir. Dar Iacov s-a deplasat spre (locul numit ulterior) Sucot. Acolo și-a construit o casă și și-a făcut adăposturi pentru turme. Așa se explică de ce acel loc a fost numit Sucot. Întorcându-se din Padan-Aram, Iacov a ajuns în orașul Șehem, situat în teritoriile numite Canaan; și și-a stabilit acolo tabăra, în fața orașului. El a cumpărat partea de teren pe care și-a instalat cortul, plătind pentru ea o sută de chesita fiilor lui Hamor – tatăl lui Șehem. Acolo a construit un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israel.
Citește Geneza 33
Împărtășește
Compară toate versiunile: Geneza 33:1-20
30 de zile
Un studiu despre viețile a două persoane, Iacov și Iosif, despre familiile lor și despre deciziile pe care ei le-au avut de luat. Atât Iacov, cât și Iosif au primit o promisiune specială de la Dumnezeu, dar și-au trăit credința foarte diferit. Pe măsură ce studiem viețile lor, vom vedea cât de important este să alegem lucrurile lui Dumnezeu.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri