Să faci apoi un altar din lemn de salcâm. Pe el se va arde tămâie. Atât lungimea, cât și lățimea lui să fie de un cot – deci va avea suprafața pătrată. Înălțimea acestuia să fie de doi coți, iar «coarnele» lui să fie din aceeași bucată cu el. Să poleiești cu aur curat atât partea de sus și părțile laterale ale altarului, cât și «coarnele» acestuia. Să îi faci un cadru de aur care să îl înconjoare. Atât pe o parte laterală cât și pe cealaltă parte opusă ei, să faci câte două inele de aur pe care să le fixezi sub cadru. Ele vor ține barele pe care le vei folosi pentru transportul altarului. Să faci barele din lemn de salcâm; și să le poleiești cu aur. Să pui altarul în fața draperiei care este înaintea Cufărului Declarației – poziționat în dreptul capacului achitării care este deasupra (Cufărului) Declarației. Acolo este locul unde Mă voi întâlni cu tine. Aaron să ardă tămâie pe el în fiecare dimineață când pregătește candelele. El să ardă tămâie pe acest altar și între cele două seri, când va aprinde candelele. Astfel, va fi permanent tămâie, din partea voastră, înaintea lui Iahve. Acest lucru trebuie să se întâmple din generație în generație. Să nu arzi o altfel de tămâie pe el. Să nu îl folosești nici pentru sacrificii arse integral, nici pentru cele aduse ca dar de mâncare; și să nu torni pe el niciun fel de băutură ca sacrificiu (oferit lui Iahve). Aaron va face achitarea (pentru păcate) pe «coarnele» acestui altar doar o dată pe an. Această achitare se va face cu sângele animalului sacrificat pentru iertarea păcatului. Așa să procedați din generație în generație. Acesta este un lucru foarte sfânt înaintea lui Iahve!” Iahve i-a mai zis lui Moise: „Vei face numărarea israelienilor. Atunci, fiecare va plăti lui Iahve un preț de răscumpărare pentru viața lui, ca să împiedici venirea vreunui dezastru împotriva lor când îi vei număra. Fiecare dintre cei care sunt numărați, să plătească (pentru răscumpărarea lui) o jumătate de șechel, conform șechelului-model din Sanctuar. Un șechel este egal cu douăzeci de ghere. Această jumătate de șechel va fi un sacrificiu oferit lui Iahve. Fiecare dintre cei care vor avea vârsta de cel puțin douăzeci de ani când vor fi numărați, să ofere lui Iahve această sumă ca sacrificiu dedicat Lui. Când veți aduce ca sacrificiu lui Iahve acești bani ca să faceți achitare pentru sufletele voastre, cel bogat să nu dea mai mult de o jumătate de șechel, iar cel sărac să nu dea mai puțin de atât. Să iei argintul pe care îl vei primi de la israelieni în vederea achitării; și să îl folosești pentru slujirea din Cortul Întâlnirii. Acest lucru va fi pentru israelieni o amintire înaintea lui Iahve despre prețul de răscumpărare pentru sufletele lor.” Apoi Iahve i-a zis lui Moise: „Să faci un lighean din bronz. El va fi folosit pentru spălat. Postamentul lui să fie făcut tot din bronz. Să îl pui între Cortul Întâlnirii și (primul) altar; și să pui apă în el. Aaron și fiii lui să își spele mâinile și picioarele cu apa din el. Atunci când vor intra în Cortul Întâlnirii, să se spele cu această apă, ca să nu moară. Va fi obligatoriu să procedeze așa atunci când se vor apropia de altar ca să slujească sau când vor oferi lui Iahve animale sacrificate pe care focul le va arde total.
Citește Exodul 30
Partajează
Compară toate versiunile: Exodul 30:1-20
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri